Calitatea de Comerciant - Persoană Fizică

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice pe teritoriul Romaniei, în mod independent sau pot constitui asociaţii familiale în conditiile legii.

Legea 507/2002 reglementează atât membrii asociaţiilor familiale, cât şi cei care desfasoară activităţii economice în mod independent, acestia numindu-se angajaţi proprii.

Persoanele fizice şi asociaţiile familiale pot fi autorizate să desfăşoare activităţi economice în toate domeniile, meseriile şi ocupatiile, cu excepţia celor reglementate prin lege specială. Deasemenea persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit şi cu titlu de profesie fapte de comerţ. Profesia presupune o pregatire teoretică şi practică de un anumit gen şi un anumit grad pentru exercitarea unei enumite ocupaţii.

Pot desfăşura activităţii economie persoanele fizice care:

- au împlinit vârsta de 18 ani;

- nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu ăn cazierul fiscal;

- au sediu profesional declarat legislaţiei în vigoare;

- declară pe proprie răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevazute de legislaţia în vigoare specificată în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

O persoană poate să dobandească calitatea de comerciant dacă îndeplineşte urmatoarele condiţii:

1. - persoana fizică, cetăţean român, să aibă capacitatea juridică cerută de lege, atât capacitate de folosinţă, cât şi capacitate de exerciţiu;

2. - persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ;

3. - comerţul trebuie desfăşurat în nume propriu;

4. - activitatea să se finalizeze într-un câştig, din care să-şi asigure cel puţin existenţa, excluzandu-se, în principiu, o activitate nelucrativă;

5. - persoana fizică – comerciant să acţioneze pe riscul său şi cu raspundere nelimitată;

6. - obţinerea autorizaţiilor prevazute de lege.

Capacitatea persoanei fizice – comerciant. În privinţa capacităţii de folosinţă, în principiu, orice persoană beneficiază de aceasta prerogativă, putere cunoscută de lege. Nimanui nu i se poate îngrădi capacitatea de folosinţă, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Aşadar, de regulă, orice persoană fizică are vocaţia necesară pentru a fi comerciant, vocaţie care izvoraste din principiul libertăţii comerţului.

Există anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă legale, şi în mod excepţional conventionale, motive care impiedică o persoană fizică de a dobândi calitatea de comerciant.

Activitatea de comerţ, datorită caracterului său, este incompatibilă cu anumite funcţii sau profesii ale unor anumite categorii de persoane fizice. Astfel, nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o deţin: parlamentarii, funcţionarii publici, magistraţii, militarii etc. Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită profesiuni liberale: avocaţi, notari, medici etc.

Decăderi. Potrivit Legii nr.12/1990, modificată şi completată prin Legea nr.42/1992 privind protejarea populatiei împotriva unor acţivitati comerciale ilicite, persoanele care au fost condamnate penal pentru una din faptele (infractionale) prevazute de lege (art.1, lit. i) nu mai pot exercita profesia de comerciant.

Interdicţii. Interdicţiile pot fi legale sau conventionale.

Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat sau activităţi care sunt considerate infracţiuni.

Interdicţiile conventionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc efecte, între părtile contractante.

Capacitatea de exercitiu. În privinta capacităţii de exercitiu, persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant numai dacă are capacitatea de exercitiu deplină, deci să fi împlinit varsta de 18 ani. Aşadar, nu au capacitate necesară dobandirii calităţii de comerciant minorii şi persoanele puse sub interdictie.

Activitatea desfasurată de comerciant – persoană fizică. A doua condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică pentru a fi comerciant se referă la activitatea pe care o desfăşoară. Persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Calitatea de Comerciant - Persoana Fizica.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
1 883 cuvinte
Nr caractere:
10 914 caractere
Marime:
26.69KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Sus!