Vocația succesorală legală

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Introducere 2
Vocația succesorală legală a soțului supraviețuitor. Reglementare. 3
Condițiile generale pe care soțul supraviețuitor trebuie să le îndeplinească pentru a moșteni 3
Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor 5
Procedura de calcul a drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor 6
Cota succesorală a soțului supraviețuitor 7

Extras din referat:

Introducere

Vocaţia succesorală legală reprezintă una dintre condiţiile dreptului de moştenire legală. Legea civilă nu prevede expres această condiţie, ea fiind o creaţie doctrinară (a literaturii juridice) care îşi are izvorul în prevederile legale potrivit cărora sunt chemate la moştenire rudele defunctului şi soţul supravieţuitor.

Prin urmare, vocaţia succesorală legală (chemarea la moştenire), poate fi definită ca fiind îndrituirea unei persoane de a veni, în temeiul legii, la moştenirea pe care o persoană decedată a lăsat-o în urma sa. Ea poate fi de două feluri:

a) vocaţie succesorala generală;

b) vocaţie succesorală concretă (efectivă sau utilă).

Legiuitorul a instituit în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii o anumită ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului ca să se evite impărţirea averilor succesorale în foarte multe părţi de o valoare neînsemnată. Aşadar, pentru ca o persoana să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii (să aibă vocaţie succesorală concretă) nu este suficient ca ea să facă parte din categoria moştenitorilor legali cu vocaţie generală. Astfel, trebuie îndeplinita şi o condiţie negativă, şi anume aceea ca persoana în cauza să nu fie înalturată de la moştenire de o alta, cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil. Persoana pentru care legea reglementează un rang preferabil are vocaţie concretă, utilă.

Ordinea de preferinţă se stabileste în functie de clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Aceste criterii stau la baza a doua principii:

1) principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege (între moştenitorii din clase diferite);

2) principiul proximităţii gradului de rudenie (între moştenitorii din aceeaşi clasă)

Prin aplicarea acestor principii sunt determinate, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii, persoanele cu vocaţie succesorală legală concretă (utilă) la moştenirea defunctului.

Vocația succesorală legală a soțului supraviețuitor. Reglementare.

Patrimoniul, fiind acel întreg de drepturi şi obligaţii, redus la unitate prin personalitatea titularului, la moartea acestuia, înainte de a se transmite către moştenitori, acesta se va sfărâma în elementele care îl alcătuiesc, revenind în aceste condiţii legiuitorului sarcina de a reglementa modurile în care fracţiunile acestui patrimoniu se vor împărţi între cei care au vocaţia succesorală.

Astfel, prin recunoaşterea drepturi soţului supravieţuitor s-a avut în vedere cristalizarea poziţiei sale în cadrul familiei, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a dorit evitarea tuturor aspectelor negative la care s-ar putea ajunge odată cu decesul celuilalt soţ.

Dacă la început, drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor aveau un caracter defavorabil acestuia, în lumina prevederile actuale, dar mai ales în lumina prevederilor Legii nr. 319/1944, situaţia soţului supravieţuitor s-a îndreptat, iar actualmente poziţia acestuia în cadrul procesului succesoral este bine definită. Prin drepturile recunoscute de către lege, soţul supravieţuitor poate fi considerat, fără urmă de îndoială un adevărat membru al familiei, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate. Acest aspect se bazează pe faptul că averea fiecăruia dintre soţi este de obicei rodul muncii amândurora şi chiar dacă averea defunctului se datorează numai muncii sale, el n-ar fi putut să o agonisească, sau să o păstreze, fără spiritul de economie al celuilalt.

În Noul Cod civil este reglementat expres dreptul soțului supravietuitor de a veni la succesiunea soțului său , spre deosebire de vechea reglementare în care acest drept era prevăzut printr-o lege specială, Legea 319/1944.

Condițiile generale pe care soțul supraviețuitor trebuie să le îndeplinească pentru a moșteni

Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească condiţii generale și una specială. Astfel, soţul supravieţuitor trebuie:

a) să aibă capacitate succesorală, adică să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii defunctului;

b)să nu fie nedemn faţă de defunct;

c)să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii, adică să nu existe o hotărâre de divorț definitivă(art. 970 NCC).

Astfel, Art. 970 stabilește conditiile generale pe care soțul supraviețuitor trebuie să le îndeplineasca pentru a veni la succesiunea soțului său decedat și prevede: “Sotul supravietuitor il moșteneste pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divort definitivă.” De unde rezultă, că pentru a veni la moștenirea soțului decedat este necesar ca la data decesului unuia dintre soți să fi existat o căsătorie valabil încheiată și care să nu fi încetat anterior printr-o hotărâre definitivă de divorț. Înseamnă că în conditiile în care la data decesului unuia dintre soți pe rolul instanțelor s-ar fi aflat o actiune de divorț nefinalizată, instanța va lua act de decesul soțului și va închide dosarul, constatând că încetarea căsătoriei s-a produs prin

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Vocatia Succesorala Legala.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 274 cuvinte
Nr caractere:
11 337 caractere
Marime:
40.51KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Sus!