Uniunea Națională a Notarilor Publici

ISTORIC

Instituţia, în forma ei actuală, datează din 17 noiembrie 1995, data la care fostele Notariate de Stat şi-au încheiat activitatea, luând fiinţă instituţia notarului public, aşa cum este cunoscută astăzi publicului larg. Totuşi, nu credem că este lipsit de interes să amintim că primele forme de organizare notarială au apărut pe teritoriul românesc în plin Ev Mediu, atestările documentare cu privire la acestea plasând începuturile instituţiei undeva între secolul XIII şi secolul XIV. Atât cancelaria princiară şi cea domnească, cât şi "locurile de adeverire" constituie, în timp, un ansamblu de practici privind redactarea, autentificarea, păstrarea şi copierea actelor ce-şi trag originea din sistemul de funcţionare al cancelariei papale şi, mai departe în timp, din cel roman.

În toate provinciile româneşti, statutul notarului (logofat, gramatic, în Ţara Românească şi Moldova) a fost de la început bine delimitat, iar proeminenţa socială, precum şi nivelul taxelor percepute pentru redactarea actelor - în majoritate privind litigii de proprietate - au făcut ca această funcţie să fie foarte căutată, uneori această îndeletnicire transmiţându-se în familie.

Implicaţi în întocmirea actelor publice şi private, a tratatelor internaţionale, notarii îşi împrumuta anume formule, adopta stilul vecinilor, preiau unii de la alţii diferite forme, culori, dimensiuni ale sigiliilor (de aur, de ceară, de fum) cu care autentificau actele respective.

În Evul Mediu, notarii constituie unul din primele corpuri profesionale structurate din ţară. Indiferent de politica domnilor, de starea de suveranitate, suzeranitate ori dependenţă, de instituirea regimului fanariot în Ţara Românească şi Moldova, ori de dominaţia austriacă, apoi austro-ungară în Transilvania, notarii au vegheat la întocmirea cât mai riguroasă a actelor. Timp de mai bine de câteva secole, au existat în paralel compartimentele notariale de pe lângă judecătoriile ce funcţionau în Principatele Române, precum şi notarii publici care îşi desfăsurau activitatea în Transilvania şi Bucovina de Nord. Aceste două sisteme paralele vor dispărea o dată cu apariţia noii legislaţii notariale, care a instituit notariatul de stat.

Astfel că, în conformitate cu Decretul nr. 79/31.03.1950, ia fiinţă Notariatul de Stat. Acesta va fi ulterior restructurat în temeiul Decretului nr. 3771990 ca organ adminstrativ cu atrubuţii specifice procedurii necontencioase.

Prin apariţia Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36/1995, sunt abrogate textele de lege menţionate mai sus, stabilindu-se bazele moderne pentru desfăşurarea activităţii notariale. În România, noul sistem de organizare, potrivit Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36/1995 a însemnat trecerea de la sistemul etatizat la unul liberal, configurat în special de statutul autonom al funcţiei de notar public.

CADRU ORGANIZATORIC

În conformitate cu art. 27 din Legea nr. 36/1995, notarii publici din România se constituie în Uniunea Naţională a Notarilor Publici, organizaţie profesională cu personalitate juridică.

Uniunea îi cuprinde pe toţi notarii în funcţie, organizaţi în cele 15 Camere care funcţioneazã în circumscripţia fiecărei Curţi de Apel. Organul de conducere al Uniunii este Consiliul format din reprezentanţi ai fiecărei Camere.

1. Camerele Notarilor Publici

În circumscripţia fiecărei Curţi de Apel funcţionează câte o Camera a Notarilor Publici, cu personalitate juridică, alcătuită din toţi notarii publici care funcţionează în circumscripţia Curţii de Apel respective.

Camera notarilor publici este persoană juridică de drept privat, înfiinţată prin lege, fără scop patrimonial.

Organele de conducere ale Camerei sunt : Adunarea Generală a Notarilor Publici, Colegiul director şi preşedintele.

Adunarea generală a notarilor publici se întruneşte simestrial în şedinţă ordinară şi, ori de câte ori este necesar, în şedinţă extraordinară, la convocarea preşedintelui Colegiului director sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi ori la solicitarea Consiliului Uniunii. Adunarea generală este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor săi, cu excepţia Adunării generale de revocare, constituită legal din două treimi din numărul total al notarilor publici ai Camerei respective. Prezenţa notarilor publici la adunările generale este obligatorie.

Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii principale :

a. aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei;

b. alege şi revocă Colegiul director compus din preşedinte, vicepreşedinte şi 3-5 membri şi stabileşte cuantumul indemnizaţiilor acestora; alegerea Colegiului director are loc în perioada septembrie – octombrie în cel de-al treilea an al mandatului; mandatul Colegiului Director începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor alegerii sale; mandatul Colegiului Director este pe o durată de trei ani;

Universitatea Al. I. Cuza, Iași

Facultatea de Drept