Temeiurile, ordinea și efectele declarării morții persoanei fizice

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Introducere 3
Capitolul I. Declararea mortii persoanei fizice 8
Subcapitol I. Temeiurile si ordinea declararii mortii persoanei fizice 8
Subcapitol II. Efectele aparitiei personei fizice declarata moarta 10
Concluzii . 13
Bibliografie 14

Extras din referat:

Introducere

Dacă omul nu poate trăi decît în societate, dacă prin însăşi natura făpturii sale el este sortit să-şi împleteasca puterile sale de viaţă cu puterile de viaţă ale tovarăşului său, pentru ca din această colaborare, dusă pînă la sacrificiu, să se făurească măreţul moment al vieţii umane, societatea pretinde omului, ca o lege imanentă a existenţei sale, respectarea anumitor reguli,considerate normale.

Necesitatea apariţiei şi dezvoltării regulilor sociale constituie izvorul dreptului şi raţiunea sa de a fi. La început a fost faptul, acţiunea, inacţiunea şi apoi a intervenit dreptul pentru a justifica şi legitima ceea ce era considerat normal.

Deprinderea cu un anumit fel de viaţă, cu anumite reguli de conduită a făcut să se nască în sufletul oamenilor sentimentul de dreptate care trebuie să fie baza oricărei activitaţi. Acest sentiment îi determină pe oameni să caute întotdeauna o justificare a activitaţii lor, să legitimeze actul lor, să-l încadreze în regulile dreptului. Legitimitatea unui act îl pune la adapost pe autorul acestuia de orice acuze sau remuşcări. În aceste condiţii sunt necesare anumite eforturi ştiinţifice speciale pentru cunoaşterea şi interpretarea noilor viziuni juridice care condiţionează deschiderea societăţii noastre spre o veritabilă democraţie.

Dreptul civil este una din ramurile fundamentale ce alcatuiesc sistemul dreptului. Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza unele raporturi patrimoniale, in care partile sunt pe pozitii de egalitate juridica si unele raporturi personale nepatrimoniale, legate de individualitatea persoanei, precum si conditia juridica a persoanelor juridice si a altor subiecte colective de drept in lacitatea lor de participanti la raporturile juridice civile.

În prezenta lucrare am încercat să dezvălui cele mai reprezentative probleme în ceea ce priveşte studierea Temeiurilor, ordinea si efectele declararii mortii persoanei fizice. Diversele perspective sunt o dovadă a obiectivităţii redării temeiurilor, fapt datorat lucrului minuţios în abordarea problemei date. În funcţie de posibilităţile de care am beneficiat am încercat să demonstrez importanţa vitală a declararii mortii persoanei fizice.

Capitolul II. Declararea mortii persoanei fizice

Subcapitol I. Temeiurile si ordinea declararii mortii persoanei fizice.

Dupa cum s-a mentionat, capacitatea de folosinta a persoanei fizice in-ceteaza odata cu moartea sau cu declararea mortii ei. Evident, moartea si de¬clararea mortii sunt doua lucruri diferite. Declararea mortii se face in cazul in care moartea nu poate fi constatata fizic din motiv ca lipseste cadavrul ori ca acesta nu poate fi identificat.

Pentru declararea persoanei decedata nu se cere declararea ei anterioara. disparuta fara urma.

Conform art. 52 din Codul civil, persoana fizica poate fi declarata deceda¬ta pe cale judecatoreasca. Drept temei pentru declararea persoanei declarate poate servi:

-lipsa ei de la domiciliu sau in decursul a trei ani;

-lipsa in decursul a sase luni a stirilor despre ea daca a disparut fara urma in imprejurari ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune ca a murit in urma unui anumit accident;

- militarul sau o alta persoana, disparuti fara urma in legatura cu actiuni militare, pot fi declarati morti pe cale judecatoreasca numai daaa au trecut doi ani din ziua incetarii actiunilor militare.

In aceste trei cazuri este necesar sa fie intreprinse toate masurile pentru aflarea locului unde se gaseste persoana, dar care nu au dat nici un rezultat si nu se stie daca ea este vie sau moarta.

Termenul de sase luni pentru declararea mortii se aplica, dupa cum se in¬dica in lege, daca persoana a disparut fara urma in imprejurari ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune ca a murit in urma unui accident. De exemplu, daca se stie ca persoana a fost pasager ori membru al echipajului unei aeronave care a suferit o catastrofa, pentru declararea mortii ei trebuie sa treaca sase luni, fiindca in acest caz probabilitatea mortii este foarte mare. Dar judecata, in acest caz, nu constata moartea persoanei, ci o declara moarta pe baza prezumtiei producerii mortii in timpul catastrofei. De fapt, in toate cazurile de declarare a mortii instanta nu va constata moartea persoanei, ci va porni de la prezumtia mortii, de la faptul ca o perioada, stabilita de lege, persoana nu se afla la domiciliu si nu se stie daca este vie sau moarta.

Bibliografie:

Codul Civil al Republicii Moldova, Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art Nr : 661. Modificat in conformitate cu ultimele modificari si completari din Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Drept Civil, Partea generala. Persoana fizica, Persoana juridica. Scheme, spete si teste. Chisinau 2012.

Baies Sergiu, Rosca Nicolae. Drept Civil, Partea generala. Persoana fizica. Persoana juridica. Chisinau 2005.

Emil Poenoru. Drept Civil. Teoria Generala. Persoanele.

Gabriel Borou. Drept Civil. Partea Generala. Persoanele.

Ion Dagoru. Sevastian Cercel. Drept Civil Persoanele.

Dumitru Lupulescu. Drept Civil. Introducere in Dreptul Civil

Iosif Rurs. Drept Civil. Partea Generala. Persoanele. Bucuresti 2000.

Florin Ciulacu. Drept Civil Introducere. Subiectele Dreptului Civil. Bucuresti 2000.

Observații:

Academia de Studii Economice din Moldova

Facultatea Economie Generala si Drept

Catedra Drept Privat

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Temeiurile, Ordinea si Efectele Declararii Mortii Persoanei Fizice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
2 591 cuvinte
Nr caractere:
14 892 caractere
Marime:
25.05KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Sus!