Stabilirea raporturilor de vecinătate odată cu apariția dreptului de proprietate

„Cel ce pe sine nu se poate stăpâni

ce bucuros ar vrea să stăpâneasca pe vecin”.

Karl May

The history of every human society, in a certain geographical area, had been appeared, is born and developers on the property. In a long historic flow, the man being the manager of all goods, the individual property becomes later the condition of human independence and freedom, so individual property conceived as an absolute right must be exercised in accordance with social interests, meaning the owner has a duty to respect the interests of other people and the limits determined by the law in the exercise of his right.

Proprietatea reprezintă fundamental fiecărui sistem de drept. Istoria fiecărei societăţi omeneşti în oarecare spaţiu geografic se naşte şi se verticalizează pe proprietate. Tot astfel, un grup de indivizi constituiţi aleatoriu într-un spaţiu originar se identifică şi se demarcă prin semnele proprietăţii. Intr-o îndelungată curgere istorică omul fiind gestionarul tuturor bunurilor, proprietatea individuală devine mai apoi condiţia independenţei şi a libertăţii omului, intr-un fel de prelungire a personalităţii.

Astfel, proprietatea individuală concepută ca un drept absolut trebuie exercitată în concordanţă cu interesele sociale, adică proprietarul are datoria să respecte interesul celorlalţi şi limitele determinate de lege în exercitarea dreptului său de proprietate. Dacă acest lucru este uitat de proprietar, legiuitorul poate să-l constrângă. De aceea în existenţa sa efemeră omul nu este decât depozitarul bunurilor pe care le are, de ceea el trebuie să le gestioneze în interesul binelui comun.

Proprietatea privată şi-a făcut apariţia încă din cele mai vechi perioade istorice fiind cunoscută şi la geto-daci, specific este faptul că odată cu apariţia dreptului de proprietate au apărut şi raporturile de vecinătate, necesare pentru protecţia juridică a hotarelor între fondurile învecinate încă pe atunci pietrele de hotar se aflau sub protecţia juridică al a normelor penale. Aşadar, încă din antichitate semnele de hotar şi hotarele imobiliare s-au bucurat de o puternică protecţie juridică fapt ce dovedeşte că raporturile de vecinătate vin de la sine odată cu dobândirea dreptului de proprietate.

S-a dovedit că dezvoltarea depinde de progresul înregistrat în materie de proprietate, de aceea odată cu progresarea tehnico-ştiinţifică, cu sporirea considerabilă şi dezvoltarea obiectului proprietăţii se îmbogăţeşte structura raportului de proprietate. Proprietatea evoluează, adaptându-se noilor condiţii contribuind la dezvoltarea continuă a economiei de piaţă. Astfel, şi în piaţa imobiliară sa cunoscut o largă dezvoltare în acest domeniu fiind şi un pilon al economiei mondiale. Astfel, pe cât de răspândit sa dovedit a fi această ramură în diversitatea sa, sau cunoscut şi unele chestiuni raportate la materia de vecinătate ca: distanţa între construcţii şi abuzul de drept în construcţii.

Din punct de vedere terminologic, noţiunea de ” abuz” provine din latinescul abusus care semnifica a utiliza un rău. In limbajul obişnuit, prin noţiunea de abuz se inţelege încălcarea legalitaţii, întrebuinţarea fară masură a unui lucru, iar prin aceea de abuz de drept, se înţelege acel delict, care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

In dreptul civil romîn, noţiunea de abuz de drept, în general sau în materia dreptului de proprietate, nu a cunoscut şi nu cunoaşte, nici în prezent, o difiniţie legală, astfel ca a revenit doctrinei de specialitate în materie de a încerca un asemenea demers, deşi a fost un subiect interesant pentru cercetătorii în domeniu, abuzul de drept nu s-a bucurat devreme de o difiniţie expresă, majoritatea autorilor limitîndu-se la a prezenta teoriile formulate în literatura de specialitate pentru difinirea acestei noţiuni, la indentificarea elementelor abuzului în drept, a condiţiilor sale ori a sancţiunelor care intervin in cazul in care o persoana îşi exercită drepturile în mod abuziv.

Astfel o difiniţie celebră a abuzului de drept poate fi expusa in general prin aceea ca: prin abuz de drept, întelegem exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale.

1.Notiunea de abuz de drept în materia dreptului de propriate.

Dacă ar fi sa amintim difiniţia dreptului de proprietate nu putem sa omitem referinţele codului civil care difineşte proprietatea astfel: “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însa în limitele determinate de lege”. Însa difiniţia dată prevăzută în cod este un plină de inexacităţi motiv pentru care doctrinarii au încercat a o difini cît mai exact şi anume dreptul de proprietate este acel drept ce conferă titularului sau posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun, exclusiv şi perpetu, în putere proprie şi interes propriu, cu respecatarea normelor în vigoare.

Din raţiunele pe care le-am enumerat în partea introductivă a prezentului text reţinem ca si difiniţia a abuzului de drept în materie de propritate paote fi difinită şi anume: Exista abuz de drept real în situaţia în care titularul dreptului de proprietate, prin exercitarea atributelor pe care acesta i le conferă cauzează din vina sa, un prejudiciu altei persoane”.