Relațiile Patrimoniale dintre Soți

Capitolul 1. REGIMUL MATRIMONIAL

Familia reprezinta scopul căsătoriei, ca uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Naşterea, dezvoltarea şi consolidarea raporturilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, motivul determinant şi necesar al încheierii acesteia. Conţinutul relaţiilor care se nasc între soţi în timpul căsătoriei este alcătuit şi din raporturile patrimoniale, acestea constituind baza existenţei, dezvoltării şi consolidării familiei.

Căsătoria implică raporturi patrimoniale specifice între soţi. Raporturile patrimoniale civile sunt guvernate de principiul libertăţii economice a persoanei, care este liberă să dispună de averea sa. Starea de căsătorie, cu întreg complexul de drepturi şi obligaţii subsecvente, completând gama atributelor de identificare a persoanei fizice, produce profunde modificări în statutul patrimonial al soţilor, astfel încât se spune că "nu există căsătorie fără regim matrimonial".

Noul Cod civil intrat in vigoare la 1.10.2011 prin legea 287 din 2009 modificată şi pusă în aplicare prin legea nr.71/2011 aduce elemente de noutate în privinţa dreptului familiei, consacrând în mod expres această instituţie, care pana în prezent are o reglementare proprie prin Codul familiei, în vigoare înca din 1954. Se introduce astfel posibilitatea viitorilor soţi de a opta între trei regimuri matrimoniale, dintre care aceştia şi-l pot alege pe cel care corespunde stilului lor de viaţă.

Libertatea alegerii regimului matrimonial asigură instituirea unui regim matrimonial concret adaptat nevoilor soţilor, mentalităţilor şi a posibilităţilor lor şi, de aceea, regimurile matrimoniale bazate pe acest principiu sunt preferabile regimurilor matrimoniale legale, unice şi imperative.

Astfel, în trecutt, sub reglementarea Codului Familiei , de sorginte comunistă (pentru care proprietatea privată nu exista), regimul matrimonial era cel al comunităţii de bunuri, ca regim legal, obligatoriu şi imuabil, ceea ce înseamna că toate bunurile dobândite de soţi de la data încheierii căsătoriei sunt bunuri comune (art.30 C.fam), existând reglementate în mod concret categoriile de bunuri care sunt considerate bunuri proprii (art.31), fără a putea deroga de la aceste prevederi sub nicio formă, orice convenţie contrară fiind lovită de nulitate.

Această situaţie a fost deseori criticată în doctrină şi în practică, având în vedere că o mare parte a statelor moderne oferă posibilitatea soţilor pentru a opta între regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale, existând totuşi şi un regim legal, care se va aplica dacă soţii nu au făcut o alegere proprie.

Indiferent de regimul matrimonial aplicabil,conform Noului Cod Civil, soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel. Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia din soţi este considerată nescrisă, deoarece este firesc ca fiecare din soţi să participe, în funcţie de veniturile fiecăruia la bunul mers al căsătoriei, astfel că art. 326 prevede că munca oricaruia dintre soţi în gospodarie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.

Noul Cod civil român aduce modificări semnificative dreptului familiei, inclusiv în privinţa raporturilor patrimoniale dintre soţi. În acest context se instituie – printre altele – posibilitatea soţilor ori a viitorilor soţi de a-şi alege un alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale, prin încheierea unei convenţii matrimoniale, care îmbracă forma unui act juridic solemn.

Convenţia matrimonială poate include şi o clauză de preciput, instituţie preluată din legislaţia franceză şi reglementată în premieră în dreptul nostru.

1.1.Consideraţii generale

Din punct de vedere etimologic, regimul matrimonial se referă la tot ceea ce priveşte căsătoria, fie că este vorba de raporturi personale, fie ca este vorba de raporturi patrimoniale.

Tradiţional, noţiunea este folosită într-un sens restrâns, tehnic, pentru a desemna totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile dintre soţi, precum şi raporturile dintre aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor.

Regimul matrimonial nu acoperă însă totalitatea raporturilor patrimoniale dintre soţi sau dintre soţi şi terţi, precum obligaţia de întreţinere, liberalităţile, drepturile succesorale, ci doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în căsătorie.

Noul Cod civil (Legea nr. 287 din 17 iulie 2009) reglementează relaţiile de familie în Cartea a II-a intitulată „Despre familie” (art. 258-534).

Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II „Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”, art. 312-372.

Reglementarea veche instituită prin Codul familiei s-a dovedit a fi una rigidă, constrângătoare, depăşită complet derealităţile zilelor noastre. În esenţă, prin noul Cod civil se revine la principiul libertăţii convenţiilor matrimoniale. Regimul comunităţii de bunuri, cu unele modificări, rămâne regimul legal, dar are un caracter flexibil, urmând a fi aplicabil doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un alt regim matrimonial prin convenţie matrimonială.

Se propun ca alternative la regimul comunităţii legale de bunuri două regimuri matrimoniale convenţionale: regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale. Noul Cod civil nu reglementează însă posibilitatea de a alege regimul participării la achiziţii.