Ordonanța prezidențială

Origine, reglementare, definiţie

„Ordonanţa de referat”, aşa cum a fost denumită iniţial, a apărut în secolul al XVII-lea, la Châtelet de Paris, pe cale pretoriană, prin Ordonanţa din 1667. Acest precedent a fost consacrat prin edictul de la 22 ianuarie 1685, dând locotenentului civil al tribunalului Châtelet de Paris dreptul să judece, în cazuri urgente, chiar în aceeaşi zi, plângerile aduse. Articolul 2 al Legii din 11 februarie 1791 consacră de asemenea ordonanţa de referat sau, pe scurt, „refereul”, iar Codul Francez de procedură civilă din 1806 a oficializat definitiv această instituţie.

Actualmente, în legislaţia noastră, ordonanţa preşedinţială este reglementată prin art. 581-582 din Codul de procedură civilă, din Cartea a IV-a, intitulată „Proceduri diverse”.

Ordonanţa preşedinţială poate fi definită ca „procedură de natură contencioasă care are ca obiect obţinerea rapidă din partea instanţei competente, în cazuri urgente, a unei hotărâri provizorii” .

Caracteristici

În esenţă, ordonanţa preşedinţială prezintă cel puţin următoarele caracteristici:

a) este actul de dispoziţie al instanţei prin care aceasta ordonă măsuri vremelnice;

b) ordonarea unor asemenea măsuri trebuie să aibă ca temei urgenţa, pentru a remedia o stare de criză conflictuală ori pentru a preveni consecinţe iminente şi păgubitoare;

c) ordonanţa se adoptă în cadrul unei proceduri contractorii;

d) neabordându-se fondul litigiului sau nefundamentându-se pe certitudinea dreptului, ci numai pe aparenţa lui, ordonanţa nu are autoritate de lucru judecat;

e) ordonanţa poate fi dată şi fără citarea părţilor, chiar atunci când există judecată asupra fondului;

f) ordonanţa poate face numai obiect al recursului;

g) este executorie de drept;

h) termenul de recurs de 5 zile şi judecate recursului nu suspendă executarea ordonanţei, dar instanţa de recurs poate să dispună suspendarea executării cu plata unei cauţiuni.

Condiţii

Ca procedură specială, ordonanţa preşedinţială implică întrunirea unor condiţii specifice de admisibilitate.

Textul art. 581 alin. (1) C. proc. civ. evocă aceste condiţii minime dar şi indeniabile ale ordonanţei: urgenţa (1) şi neabordarea fondului litigiului (2).

(1) Urgenţa este expres consemnată în cuprinsul articolului anterior menţionat astfel: „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice”; ea este constant afirmată şi în jurisprudenţă .

Legea nu defineşte conceptul de „urgenţă”; ea indică însă situaţiile care o pot justifica: a) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; b) prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara; c) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Neabordarea fondului litigiului este cea de-a doua condiţie specifică şi indeniabilă, ceea ce înseamnă că instanţa, rezolvând cererea de ordonanţă preşedinţială, nu poate prejudeca fondul. Doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime şi categorice sub acest aspect .

Trăsături

1. ordonanţa preşedinţială este o procedură specială de judecată, care poate fi anterioară deschiderii judecării în fond a litigiului sau incidentă unei judecăţi în fond. Aceasta întrucât ordonanţa nu prejudecă fondul litigiului, nu-l anticipează, nu-l abordează, nu-l rezolvă.

Din această primă trăsătură rezultă că:

- prin natura sa provizorie şi limitată, impusă de urgenţă, ordonanţa preşedinţială nu se poate substitui unei cereri care are caracterul de acţiune principală, tinzând la soluţionarea fondului litigiului între părţi;

- nu se poate face în acelaşi timp şi cu acelaşi obiect atât o cerere de ordonanţă preşedinţială, cât şi o cerere având caracterul unei acţiuni pentru judecarea fondului;

- cererea de ordonanţă determină limitele unui litigiu ce se rezolvă într-o procedură specifică, limite pe care instanţa sesizată cu o asemenea cerere nu le poate depăşi;

- regula „electa una via” nu este aplicabilă, atât cât priveşte posibilitatea sesizării ulterioare a instanţei civile pentru soluţionarea în fond a litigiului, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea victimei de a se adresa instanţei penale;

- în materie de ordonanţă preşedinţială nu operează nici regula „penalul ţine în loc civilul”.