Filiația Copilului din Afara Căsătoriei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

În sens larg, filiația desemnează un șir neîntrerupt de nașteri care leagă o persoană de un strămoș al ei, un șir neîntrerupt de persoane între care faptul nașterii a stabilit legătura de la părinte la copil. În înțeles restrâns, filiația este raportul de descendență dintre un copil și fiecare dintre părinții lui. Filiația se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil și părinți, care rezultă din faptul nașterii și cel al concepției. Însă, filiația nu e în mod necesar o transpunere a fidelă a realității biologice, în cazul adopției legătura de filiație fiind complet detașată de suportul biologic, astfel ca vorbim de asa-zisa filiație „civilă”, care se fondează pe operațiunea juridică a adopției.

Filiația față de mamă se mai numește maternitate, iar cea față de tată de numește paternitate. Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei. Stabilirea filiației față de mamă cunoaște aceeași reglementare, fie că este din căsătorie sau din afara acesteia. Însă, stabilirea filiației față de tatăl din căsătorie diferă de cea față de tatăl din afara căsătoriei.

Este considerat „din afara căsătoriei” copilul născut de o femeie necăsătorită atât la data nașterii copilului, cât și la data concepției acestuia, precum și copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei mamei, dar a cărui paternitate prezumată a fost tăgăduită ireversibil.

Stabilirea paternității din afara căsătoriei se poate face fie pe cale de recunoaștere voluntară a tatălui, fie prin hotărâre judecătorească.

1. Stabilirea paternității din afara căsătoriei prin recunoaștere

Conform Art. 415, al. (2), C. civ., copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său. Deoarece, în cazul copilului din căsătorie operează prezumția de paternitate față de soțul mamei [art. 414, alin.(1)], această recunoaștere de paternitate poate interveni doar în cazul copilului din afara căsătoriei.

Pentru a putea fi stabilită paternitatea unui copil prin intermediul recunoașterii, acesta trebuie să fie atât conceput cât și născut în afara căsătoriei și să nu aibă la data recunoașterii, filiația paternă stabilită. În ceea ce privește recunoașterea de paternitate, potrivit art. 413, C. civ., este indiferent dacă e vorba de o persoană minoră sau majoră. Prin extensie, textul de lege ar trebui aplicat și copiilor născuți în timpul căsătoriei dar a căror paternitate a fost tăgăduită și care devin din afara căsătoriei cu filiația față de tată nestabilită.

Cu privire la situația copilului la momentul recunoașterii, se consideră că acesta trebuie să fie născut atât în cazul recunoașterii de maternitate cât și în cazul recunoașterii de paternitate, legiuitorul având în vedere exclusiv „copilul născut”(Art. 415, al.(2), C.civ.). Într-o altă opinie se consideră că recunoașterea poate fi facută și cu privire la copilul conceput și nenăscut la data recunoașterii, însă dacă apoi mama se căsătorește, va fi prezumată filiația copilului față de soțul mamei, deoarece această prezumție nu ține seama decât de starea de căsătorie a mamei. Recunoașterea va fi astfel „anihilată” ca efect al nulității absolute (pe motiv că privește copilul din căsătorie) sau al caducității.

Potrivit al.(3) al art. 415, poate fi recunoscut și copilul decedat, însă numai dacă a lăsat descendenți firești. În primul rând copilul trebuie să se fi născut viu, într-adevăr fiind imposibil ca o persoană născută decedată să lase descendenți, iar în al doilea rând, descendenții trebuie să fie firești, adică de sânge și nicidecum din adopție. Deoarece textul nu face nicio distincție, se admite că descendenții copilului decedat pot fi în orice grad de rudenie. Dispozițiile acestui articol sunt incidente și atunci când copilul decedat a lăsat un singur descendent.

Minorul necăsătorit îl poate recunoaște singur pe copilul său, dacă are discernământ.

Formele recunoașterii de paternitate

A. Recunoașterea prin declarație la serviciul de stare civilă. Aceasta se deosebește de „declarația de naștere” care este actul în temeiul căruia se întocmește actul de naștere. Recunoașterea poate fi făcută în scris sau verbal, odată cu înregistrarea nașterii copilului sau la o dată ulterioară. Potrivit unor opinii această recunoaștere nu ar putea fi făcută decât în scris, această formă fiind în consens cu caracterul solemn al recunoașterii de filiație și chiar cu forma scrisă a recunoașterii prin înscris autentic și prin testament. De asemenea se consideră că întrucât recunoașterea de filiație este supusă procedurii de înscriere prin mențiune în actul de naștere, în actul de căsătorie și de deces, acesteia i s-ar impune forma scrisă.

B. Recunoașterea prin înscris autentic. Conform art. 269 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, înscrisul autentic este înscrisul întocmit, sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile prevăzute de lege.

Constatarea mărturisirii se va face așadar printr-un înscris întocmit sau primit și autentificat de o autoritate publică, spre exemplu recunoașterea cuprinsă într-un înscris autentificat de notarul public, mărturisirea exprimată în fața instanței de judecată și consemnată în încheierea de ședință. Recunoașterea de paternitate poate fi exprimată în cadrul oricărui litigiu.

Forța autentică a recunoașterii de filiație, consemnată în actul actul prezentat sau întocmit de aceste organe, trebuie înțeleasă în sensul că un asemenea act face dovada până la înscrierea în fals, dar numai cu privire la împrejurări care sunt verificabile personal de către notar sau de către organul competent să dea forță autentică actului.

Dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia va fi trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.

C. Recunoașterea prin testament. Aceasta poate îmbrăca oricare din formele testamentare, ordinar (olograf sau autentic) sau privilegiat (întocmit în una dintre situațiile speciale prevăzute de lege – epidemii, catastrofe, războaie, etc.).

Recunoașterea de filiație, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă. Aceasta deoarece se consideră că, în unitatea materială a testamentului coexistă acte juridice de sine stătătoate, cu caractere și efecte specifice. Altfel spus, validitatea testamentului nu condiționează valabilitatea recunoașterii de filiație făcută pe calea acestuia, dacă sunt îndeplinite cerințele speciale ale recunoașterii.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Filiatia Copilului din Afara Casatoriei.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
3 750 cuvinte
Nr caractere:
18 442 caractere
Marime:
30.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Profesorului:
Emese Florian
Sus!