Desfacerea Căsătoriei prin Acordul Soților

1. Introducere

În literatura juridică au existat mai multe definiţii, astfel, prin despărţenie s-a înţeles casarea în virtutea legii, prin justiţie, a legăturilor căsătoreşti dintre soţii în viaţă şi valabil căsătoriţi; despărţenia sau divorţul este desfacerea căsătoriei pronunţată printr-o hotărâre judecătorească, pe baza unei cauze determinate de lege sau pe temeiul voinţei statornice a soţilor de a se despărţi; prin despărţenie se înţelege desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, în timpul vieţii soţilor şi potrivit unor reguli anume stabilite de lege [1];

Alte definiţii întâlnite în literatura juridică sunt următoarele:

- prin divorţ se înţelege desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecă¬torească, la cererea oricăruia dintre soţi [2];

- divorţul este desfacerea căsătoriei în timpul vieţii soţilor, prin hotărâre judecătorească, pentru motive temeinice, care fac imposibilă continuarea căsătoriei pentru soţul care cere desfacerea ei;

- divorţul este desfacerea unei căsătorii valabile în timpul vieţii celor doi soţi (la divorce est la rupture d'un mariage valable du vivant des deux epoux);

- divorţul este desfacerea căsătoriei în timpul vieţii soţilor (le divorce est la dissolution du mariage du vivant des epoux).

2. Desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor şi formele acesteia

Potrivit dispoziţiilor în vigoare, există două forme de desfacere a căsătoriei prin divorţ şi anume: divorţul amiabil, prin consimţământ mutual şi divorţul din motive temeinice, atunci când raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Relaţiile de familie au un caracter de complexitate ce nu îl mai întâlnim la alte categorii sociale, dat fiind ca, în cadrul relaţiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese.

Privind din prisma ştiinţelor juridice, familia “desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adoptia), precum şi din alte raporturi asimilate” [3]

Noţiunea sociologică şi cea juridică a familiei, în mod obişnuit, coincid, se suprapun, dar există situaţii cănd aceasta corespondenţă nu se mai aplica. De exemplu, când un copil este incredintat unei instituţii de ocrotire încetează relaţiile de fapt intre el şi părinţii săi, dar nu şi cele juridice care se exprimă prin obligaţia de a plăti contribuţia la întreţinerea copilului. Se poate spune că trebuie făcută distincţie între raporturi faptice, sociologice de familie şi raporturile juridice de familie. Relaţiile de familie prezintă aspecte personale, nepatrimoniale, şi aspecte patrimoniale.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este primul act normativ care a statornicit existenţa unor instanţe sau a unor complete specializate în judecarea cauzelor cu minori şi de familie [4] La doar zece luni de la intrarea în vigoare, legea a suferit modificări relativ ample prin Legea nr. 247/2005, modificări ce au afectat şi concepţia iniţială privind instanţele de minori şi familie, instanţe a căror competenţă materială în domeniul divorţului ne interesează în prezenta secţiune.

Codul Civil Român a prevăzut de asemenea posibilitatea desfacerii căsătoriei prin consimţământul mutual (art. 254-256, abrogate prin Legea 18/1948) prin modificarea Codului de Procedura Civilă sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:

- vârsta minimă a soţilor - 25 ani pentru barbat şi 21 ani pentru femeie;

- căsătoria să fi durat cel puţin doi ani;

- de la incheierea căsătoriei să nu fi trecut 20 ani;

- femeia să nu fi implinit 45 ani;

- consimţământul parinţilor ori ascendenţilor soţilor la desfacerea căsătoriei.

Alături de aceste conditii, diferite fata de cele de azi, şi procedura prezintă unele particularităţi:

a) ambele părţi trebuiau să se înfăţiseze înaintea Tribunalului, cu declaraţia lor că doresc să se despartă, de câte patru ori din trei in trei luni ( aceste declaraţii trebuiau insoţite, la fiecare infatisare, de consimtamantul verbal sau autentic al parintilor sau ascendentilor in viata, în aceeaşi ordine ierarhica în care consimtamantul lor s-ar fi cerut la căsătorie, daca unul dintre soti ar fi fost minor, consimţământ care se cerea pentru despărtire ori care ar fi fost vărsta soţilor.

Bacaci Al., Viorica Claudia Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2005, p. 132.

Corhan Adriana, Dreptul familiei. Teorie si practică, ediţia a II-a revăzută si completată, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2009, p. 254.

Trif Roxana Maria, Desfacerea căsătoriei prin divorț și partajul bunurilor comune ale soților, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 129.

LEGEA nr.304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară publicata in Monitorul Oficial nr. 576/29 iun. 2004 republicata in M.Of. nr. 827/13 sep. 2005, modificata prin ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.114 din 23 decembrie 2009 privind unele măsuri financiar-bugetare publicata in M.Of. nr. 919/29 dec. 2009.

Universitatea Dunărea de Jos

Facultatea de Ştiinţe Juridice Sociale şi Politice