Contractul de Concesiune

Previzualizare referat:

Extras din referat:

După modelul doctrinei, legislaţiei şi jurisprudenţei franceze, în perioada interbelică a apărut şi a fost dezvoltată şi de o parte a specialiştilor români, teoria contractelor administrative. Ignorată în toată perioada postbelică , teoria a redevenit în actualitate după 1990. Sistemul legislativ românesc consacră în prezent mai multe tipuri de contracte administrative şi mai mult, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ asimilează actelor administrative, contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice.

Administraţia acţionează în unele cazuri şi prin acte contractuale pe care le încheie cu particularii. Astfel sunt contractele de cumpărare şi vânzare, contractele de închiriere sau arendare, contractele de locaţiune de servicii, împrumuturile, donaţiile etc. Aceste contracte sunt supuse în principiu, Codului civil. Unele din contractele încheiate de administraţie urmăresc însă satisfacerea unui interes general sau buna şi regulata funcţionare a serviciilor publice, motiv pentru care sunt supuse regimului administrativ.

Contractele încheiate de administraţie cu particularii în scopul de a colabora împreună în vederea satisfacerii unui serviciu public sau a unui interes general, supuse din această cauză regimului administrativ sunt contractele de drept public sau contractele administrative. Aşa de exemplu sunt considerate contracte administrative, concesiunea de servicii publice, concesiunea domeniului public, contractul de lucrări publice etc.

Contractul administrativ reprezintă un mod de activitate a administraţiei publice, concretizată în încheierea unor acte juridice bilaterale, în care una dintre părţi este totdeauna un organ al administraţiei publice.

Contractul administrativ poate fi definit ca o convenţie încheiată între administraţia publică prin autorităţile şi organele sale competente cu un particular în vederea realizării unui serviciu public, a unor lucrări publice sau folosirii unor bunuri ce aparţin domeniului public sau privat al statului ori al autorităţilor administrative teritoriale.

Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu. După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pământuri guvernau concomitent două drepturi perpetue ,şi anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea domeniul util.

Cu timpul, dreptul concesionarului capătă forţă, pe când cel al seniorului devine tot mai simbolic, începând să fie uitat. Aşa se explică de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redevenţa pe care trebuia să o plătească seniorului este o sarcină apăsătoare şi cei care primeau redevenţă încep să fie priviţi ca nişte paraziţi sociali. În Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursă de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice şi modalitate de răsplătire a loialităţii.

Concesionarea s-a extins astăzi, nu se mai concesionează doar pământuri, ci şi alte bunuri, inclusiv servicii, care aparţin fie statului, fie unităţilor administrativ-teritoriale ori instituţiilor publice.

Serviciile publice ocupă un rol important în viaţa unei comunităţi, de aceea se urmăreşte o cât mai bună administrare şi valorificare a acestora.

Actualmente în ţara noastră cea mai uzuală modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizată este concesionarea.

Reglementarea legală

Dreptul de concesiune este reglementat în primul rând în art. 136 alin. 4 din Constituţie care prevede că bunurile proprietate publică pot fi concesionate. Urmare a abrogării Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, acest ultim act normativ împreună cu O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică reprezintă, în prezent, dreptul comun în materia concesiunilor.

Bineînţeles că există şi o serie de alte reglementări referitoare la concesiune, cum ar fi cele cuprinse în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia sau în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

Conform dispoziţiilor legale enunţate mai sus, concesionarea se face printr-un contract de concesiune prin care o autoritate publică, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, celeilalte părţi, numită concesionar, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică, pe riscul şi pe răspunderea sa, în schimbul unei redevenţe.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Contractul de Concesiune.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 819 cuvinte
Nr caractere:
21 227 caractere
Marime:
21.49KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Sus!