Contract de Credit Bancar

Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de credit bancar

Prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract {art. 1236 (1) CC).

Contractul de credit bancar prezintă următoarele caractere juridice:

• este un contract consensual: se consideră încheiat şi produce efecte juridice din momentul realizării acordului de voinţă a părţilor asupra clauzelor esenţiale ale contractului;

• este un contract sinalagmatic: drepturile şi obligaţiile părţilor sunt reciproce, corelative şi interdependente;

• este un contract cu titlu oneros: pentru creditul acordat debitorul este obligat să plătească o dobândă şi alte sume aferente prevăzute de contract;

• este un contract cu executare succesivă: prestaţiile reciproce ale băncii şi debitorului se desfăşoară în timp.

Natura juridică a contractului de credit bancar

Definiţia contractului de credit bancar conţinută în art. 1236 (1) CC nu cuprinde unele servicii bancare, care sunt şi ele calificate ca modalităţi de creditare, astfel ca creditarea prin transferul unei creanţe (scontul cambiei), "creditele prin semnătură" (avalul şi acceptarea cambiei, garanţia bancară) etc.

O noţiune mai largă a creditului o găsim în Legea instituţiilor financiare. Potrivit definiţiei cuprinse în art. 3 al acestei legi, prin credit se înţelege orice angajament de a acorda bani ca împrumut, cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată.

Din detiniţia citată rezultă următoarele modalităţi ale creditului:

a) împrumutul fondurilor băneşti (această modalitate "clasică" a creditului bancar este reglementată, în special, de art. 12306-1245 CC);

b) prelungirea scadenţei unei datorii; pentru această modalitate decreditare serveşte, spre exemplu, cambia, (care este reglementată de art. 1279 CC şi de Legea cambiei nr. 1527-XII din 22.06.1993//M.O. nr. 10 din 30.10.1993);

c) emiterea unei garanţii (garanţia bancară este reglementată de art. 1246-1255 CC);

d) scontul (operaţiunea de scontare a cambiei este reglementată de titlul V al Legii cambiei).

Contractul de credit bancar derivă din contractul de împrumut. Datorită acestui fapt o mare parte din autori califică contractul de credit bancar ca o specie a contractului de împrumut. însă după cum s-a remarcat în doctrină, satisfacerea necesităţilor întreprinzătorilor profesionişti în fonduri băneşti este imposibilă în cadrul contractului de împrumut, care are caracter real şi nu poate oferi împrumutatului certitudinea în ceea ce priveşte primirea banilor în momentul oportun, întrucât împrumutătorul nu poate fi obligat de a acorda împrumutul. De aceea, piaţa financiară are nevoie de un contract cu caracter consensual, care generează obligaţii din momentul încheierii lui. Acest fapt a determinat apariţia unui contract autonom, care este contractul de credit bancar.

În literatura de specialitate s-au conturat diferite construcţii juridice menite să perfecteze raporturile în domeniul creditării bancare. Astfel, în doctrina franceză, alături de creditarea bancară sub forma contractului de împrumut (contract real) reglementat de Codul civil al Republicii, se distinge "contractul de deschidere de credit", care este privit ca o convenţie cadru, ce reprezintă o promisiune unilaterală a băncii de a pune la dispoziţia clientului său, în anumite condiţii privind termenul şi dobânda, a mijloacelor de plată, în una sau mai multe forme. Acest contract este caracterizat ca nenumit, consensual, sinalagmatic, cu executare succesivă şi oneros.

Profesorul I. Turcu defineşte contractul de deschidere de credit ca o convenţie "prin care banca se obligă să pună la dispoziţia clientului, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, un anumit credit, de care beneficiarul va uza fie încasând fondurile, fie trăgând o cambie sau un cec asupra băncii, fie prin emiterea unui ordin de plată."

În prezentul paragraf vom analiza contractul de credit bancar aşa cum este tratat în art. 1245 CC.

O concepţie asemănătoare a fost expusă de autorul rus M. M. Agarcov, care a calificat contractul de credit bancar ca un antecontract (cu caracter consensual) cu privire la încheierea în viitor a unui contract de împrumut (cu caracter real).

Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil al Republicii Moldova, raporturile în domeniul creditului bancar erau reglementate de prevederile Codului civil precedent în materie de împrumut. în noul Cod civil există o secţiune aparte consacrată contractului de credit bancar. însă caracterul înrudit al contractului în cauză cu contractul de împrumut, a determinat legislatorul să dispună că normele ce reglementează contractul de împrumut se aplică raporturilor de credit bancar în măsura în care aceste raporturi nu sunt reglementate de prevederile secţiunii respective a Codului civil al Republicii Moldova şi dacă aceste norme nu contravin esenţei creditului bancar {art. 1236 (3) CC).

Există însă deosebiri importante între contractul de împrumut şi contractul de credit bancar, de care trebuie de ţinut cont în mod necesar la aplicarea cu titlu subsidiar a nomelor ce reglementează contractul de împrumut. Aceste deosebiri constau în următoarele:

• contractul de credit bancar este consensual, iar contractul de împrumut este real;

• contractul de credit bancar este sinalagmatic, iar contractul de împrumut este unilateral;

• subiect al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, în timp ce în contractul de împrumut subiecţi pot fi orice persoane;

• obiect al creditului bancar sunt banii, iar obiect al împrumutului pot fi atât banii, cât şi alte bunuri fungibile;

• contractul de credit bancar este cu titlu oneros, pe când contractul de împrumut se prezumă gratuit.

Subiecţii contractului de credit bancar

Părţile contractului sunt creditorul (banca sau altă instituţie financiară autorizată conform legii, în continuare - bancă), pe de o parte, şi debitorul, pe de altă parte.

Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei (art. 2) şi Legii instituţiilor financiare (art. 3), entităţile care au capacitatea de a utiliza mijloacele atrase de la persoane fizice şi juridice pentru a acorda credite sunt băncile şi alte instituţii financiare. Art. 26, alin. 1 al Legii instituţiilor financiare numeşte printre activităţile financiare "acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale etc). Banca poate exercita aceste activităţi numai în baza autorizaţiei eliberate de Banca Naţională, în calitate de debitor poate fi orice persoană fizică sau juridică.