Condițiile de Exercitare ale Acțiunii Civile

1. Noțiuni introductive privind condițiile de exercițiu ale acțiunii civile

Acțiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces. (art.29 NCPC)

Exercițiul acțiunii civile este liber, în sensul că declanșarea acțiunii nu este supusă unor garanții sau autorizații prealabile , nimeni neputând fi tras la răspundere pentru că a invocat pretenții nejustificate, cu excepția unor consecințe pe care le poate suporta. Aceasta nu însemnă însă că oricine poate exercita acțiunea civilă, ci este necesar să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții.

Trebuie precizat că doctrina anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă nu era unitară în privința determinării condițiilor necesare pentru exercitarea acțiunii civile. Diversitatea opiniilor poate fi justificată de faptul că, legislația procesuală anterioară, respectiv art.41, alin.1 c.pr.civ.se referea în mod expres doar la o singură condiție și anume capacitatea procesuală de folosință.

Noul Cod de procedură civilă pune capăt controverselor doctrinare, enumerând care sunt condițiile de exercitare a acțiunii civile în Cartea I: „Dispoziții generale”, Titlul I: „Acțiunea civilă”, art.32.

Astfel, potrivit art.32, alin.(1) NCPC, „orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes.

Alineatul 2 al aceluiași articol precizează că dispozițiile alin.(1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

Aceste condiții trebuie să fie îndeplinite pentru punerea în mișcare a tuturor formelor procedurale ce intră în conținutul acțiunii (cererea de chemare în judecată, căi de atac, excepții etc.).

2. Condiția capacității procesuale

Procesul civil, în mod normal, se desfășoară între două părți dar pot exista situații în care să existe mai multe persoane în calitate de reclamant și/sau pârât. Aceste persoane trebuie să aibă capacitate procesuală, care este „aplicarea în plan procesual a capacității civile” .

Noul Cod de procedură civilă reglementează capacitatea procesuală în Cartea I: „Dispoziții generale”, Titlul II: „Participanții la procesul civil”, Capitolul II: „Părțile”, art.56, art.57.

Legiutorul distinge astfel între capacitatea procesuală de folosință și capacitatea procesuală de exercițiu.

2.1. Capacitatea procesuală de folosință

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale.

Potrivit art.56 alin.(1) și (2), poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, precum și: asociațiile, societățile sau alte entități fără personașitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

În scopul determinării persoanelor cu capacitate de folosință este necesar să se apeleze la prevederile Noului Cod civil, care consacră în art.28 că orice persoană are, de regulă, capacitate de folosință. Art. 29 din NCC stabilește limitele capactății de folosință, precizând că: „Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu.”

Dobândirea capacității procesuale de folosință are loc astfel:

- de către persoana fizică: începând cu momentul nașterii;

- de către persoana juridică: din momentul nașterii lor ca subiecte distincte de drept, prin actul de autorizare, înființare sau avizare, conform legii.

Principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice (consacrat de art34 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice) nu a mai fost păstrat în actuala reglementare în privința persoanelor juridice cu scop patrimonial, cid oar în privința celor fără scop patrimonial.

Încetarea capacității procesuale de folosință are loc:

- în cazul persoanei fizice: la data decesului;

- în cazul persoanei juridice: în momentul încetării personalității juridice, odată cu finalizarea ultimului act de lichidare.

Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. De orice parte, a procurorului sau poate fi invocată de instanță din oficiu. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

- cărți de specialitate:

1. Boroi, Gabriel, „Drept procesual civil- Note de curs”, vol.I, București, 1993;

2. Ciobanu, Viorel Mihai, „Tratat teoretic și practic de procedură civilă”, vol.I, Ed.Național, București, 1997;

3. Djuvara, M. „Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică). Drept rațional, izvoare și drept pozitiv”, Ed.All, București, 1995

4. Măgureanu, Florea, „Drept procesual civil român”, vol.I, Ed.Lumina Lex, 1997;

5. Leș, Ioan„Drept procesual civil”, Ed.Lumina Lex, București, 2002;

6. Tabacu, Andreea, „Drept procesual civil”, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

- legislație:

7. Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 3 august 2012, actualizat cu: Legea 206/2012, Legea 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila;

- Jurisprudență:

8. ÎCCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1685 din 22 februarie 2007; ÎCCJ, Secţii Unite, Decizia nr 15 din 17 octombrie 2011. publicată în Monitorul Oficial al României. Partea 1. nr. 827 din 22 noiembrie 2011; ÎCCJ Secţia a 11-a civilă, decizia nr . 1572 din 21 martie 2012;

9. ÎCCJ, Secţia a II--a civilă, decizia nr. 3274 din 25 octombrie 2011;

10. Decizia nr. LXXII din 15 octombrie 2007 a ICCls Secţii Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr 685 din 7 octombrie 2008;

ÎCCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 1454 din 24 februarie 2005;

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

PROGRAMUL DE STUDII: DREPT