Clasificarea Obligațiilor

1. Obligatia.

Codul civil român, la fel ca si alte coduri civile moderne , nu defineste obligatia civila. Aceasta misiune si-a asumat-o doctrina juridica moderna. Una dintre ele este: „Obligatia este raportul de drept civil în care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrângerii de stat .”

Din punctul de vedere al creditorului, raportul de obligatie apare ca un drept de creanta; dimpotriva, din punctul de vedere al al debitorului, el apare ca o datorie . Dreptul de creanta face parte din activul patrimonial al creditorului, fiindca lui îi profita prestatia ce se datoreaza. Datoria este un element al pasivului patrimonial al debitorului, el fiind tinut sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva în favoarea creditorului .

Termenul de „obligatie” provine din cuvântul „obligatio”, care însemna în latina veche „a lega” (ligare) pe cineva „din pricina” neexecutarii prestatiei pe care o datora altuia . În dreptul roman, termenul de obligatie, în acceptiunea sa initiala, însemna o legatura pur materiala (vinculul corporis), concreta, între doua persoane, constând în înlantuirea debitorului fata de creditor. În aceasta conceptie, obligatia era un ius in personam, adica „un drept asupra lucrului” (ius in rem). La fel ca si proprietarul unui lucru, creditorul putea dispune de persoana debitorului insolvabil, dupa bunul sau plac .

În terminologia juridica actuala, termenul de obligatie are doua întelesuri, Într-un prim sens, propriu, prin obligatie întelegem raportul juridic în întregul sau, cu ambele laturi, activa si pasiva. Într-un alt sens, mai larg, termenul de obligatie este sinonim cu acela de îndatorire juridica, notiune generica, prin care întelegem îndatoririle juridice generale si particulare. Îndatoririle generale sunt acelea care revin tuturor sau unei categorii de persoane nedeterminate. Din aceasta categorie face parte obligatia de a respecta drepturile absolute ale fiecaruia (drepturile reale si drepturile personale nepatrimoniale). Îndatoririle particulare sunt cele care incumba anumitor persoane. Asa, de pilda, este obligatia debitorului de a executa prestatia, pe care o datoreaza creditorului sau. În acest caz, termenul de obligatie desemneaza numai latura pasiva a raportului obligational, datoria debitorului.

2. Clasificarea obligatiilor.

Obligatiile civile prezinta câteva trasaturi comune care le deosebesc de celelalte raporturi juridice în continutul carora se gasesc îndatoriri juridice, generale sau particulare. Aceste trasaturi specifice sunt :

- Obligatiile civile izvorasc din acte si fapte juridice civile;

- Subiecte ale raportului de obligatii pot fi orice persoane fizice si persoane juridice, fara a fi necesar sa aiba calitate speciala;

- Subiectele sau partile obligatiilor civile se numesc creditor si debitor;

- Continutul obligatiilor civile este alcatuit din drepturi de creanta si îndatoririle corelative lor; drepturile de creanta au un caracter relativ, fiind opozabile numai debitorului, persoana determinata, si succesorilor sai în drepturi.

Cu toate trasaturile lor comune care le caracterizeaza, între obligatiile civile exista deosebiri de regim juridic, determinate de unele particularitati de reglementare. Aceste deosebiri îsi gasesc explicatia cel mai adesea în izvorul lor concret. De asemenea, ele pot fi generate de obiectul lor diferit, de sanctiunea care le însoteste, de faptul daca sunt sau nu afectate de modalitati. Este motivul pentru care o clasificare a obligatiilor civile este nu numai posibila dar si necesara.