Uciderea din Culpă

Capitolul l

Noţiuni introductive cu privire la infracţiunile contra vieţii

Caracterizarea infracţiunilor contra vieţii

1.1. Noţiuni introductive şi localizarea infracţiunii în Codul Penal

În sistemul nostru de drept, persoana omului ocupă primul loc în ierarhia valorilor. În primul articol al Constituţiei se prevede că în România, ca stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Constituţia prevede, de asemenea, că “ dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate” (art. 22 alin. 1) şi că “Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”(art. 23 alin. 1). În art. 26 al Legii fundamentale se prevede, în alin. 1, că “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”, iar în alin 2 că “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În art. 27 alin. 1 al Constituţiei se prevede că “Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliu ori reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”, iar în art. 28 se prevede că “secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

Garantarea tuturor acestor drepturi şi libertăţi ale persoanei are loc, juridic, prin mijloacele dreptului penal, adică prin incriminarea ca infracţiuni şi sancţionarea cu pedepse a faptelor vătămătoare sau periculoase pentru valorile menţionate. Legiuitorul Codului Penal a înscris în articolul 1, printre valorile de maximă importanţă, a căror apărare constituie scopul legii penale, “persoana, drepturile şi libertăţile acesteia”, subliniind şi în acest fel, caracterul de valoare supremă a persoanei .

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale din societate; transmise din generaţie în generaţie, aceste valori au asigurat şi asigură progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de toate celelalte fiinţe, este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare, să acţioneze conştient şi să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viaţă care ţin seama de ceea ce este bun, adevărat şi drept în relaţiile sociale.

De asemenea, numai el este capabil să se perfecţioneze continuu, să-şi examineze critic comportarea, să se lase influenţat de regulile de conduită din societate. Spre deosebire de toate celelalte fiinţe, omul este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare şi să ridice la înălţimea unor principii fundamentale de viaţă tot ceea ce este bun, adevărat şi drept. Aşa fiind, este firesc ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atât în ceea ce priveşte însăşi existenţa sa fizică şi atributele fundamentale ale personalităţii lui, cât şi în ceea ce priveşte toate celelalte drepturi, libertăţi şi interese, pe care societatea este datoare să i le asigure. Această ocrotire se realizează în maniera specifică dreptului penal, adică prin incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiinţei, drepturilor şi intereselor legitime ale omului.

Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase şi variate. Făcând distincţie între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existenţa fizică şi la principalele atribute ale fiinţei şi personalităţii umane, pe de o parte, şi faptele îndreptate împotriva altor drepturi şi interese ale omului, pe de altă parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracţiuni, sub denumirea “Infracţiuni contra persoanei” . Aceste infracţiuni constituie conţinutul celui de-al doilea titlu din partea specială a Codului Penal. Faptele îndreptate împotriva altor drepturi şi interese ale persoanei au fost incluse în alte categorii de infracţiuni ( de exemplu, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor a fost inclus în categoria infracţiunilor de serviciu”.

Este firesc, de aceea, ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieţii omului.

1.2. Aspecte criminologice privind infracţiunile contra vieţii

Societatea românească plăteşte un tribut greu infracţionalităţii care aduce atingere vieţii, deoarece continuu sunt curmate vieţile a numeroase persoane.

O succintă trecere în revistă a datelor statistice privind evoluţia criminalităţii, a infracţiunilor contra vieţii din perioada post-totalitară a României este suficientă pentru a ridica serioase semne de întrebare privind ocrotirea vieţii în societatea actuală. Se ştie că violenţa este un indiciu asupra crizei unei societăţi, o dovadă a faptului că ea nu mai oferă modele viabile membrilor săi, ori nu mai reuşeşte să-şi impună valorile şi să-şi facă respectate normele.

Din statisticile Inspectoratului General al Poliţiei raportate la 100.000 de locuitori, rezultă o creştere de ansamblu care ar putea fi considerată spectaculoasă dacă nu ar fi tragică.

În raport cu anul 1989, se constată o creştere masivă a infracţiunilor contra vieţii, chiar fără luarea în considerare a cauzelor rămase cu autori nedescoperiţi.