Tactica efectuării percheziției și a ridicării de documente

Introducere

Codul de procedură penală a Republicii Moldova nu oferă o definiţie legala a percheziţiei în comparaţie cu legislaţiile altor state. În C.pr.pen. al României percheziţia este definită ca fiind activitatea de urmărire penală şi de tactică criminalistică, care constă în căutarea asupra unei persoane, în locuinţă sau la locul ei de muncă, ori în locurile deschise publicului a obiectelor valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale.

Este îndeobşte cunoscut că cuvântul percheziţie vine de la latinescul perquiro, sivi, situm, quitere, care înseamnă a căuta, a cerceta cu îngrijire, pretutindeni şi reprezintă o instituţie ce desemnează o activitate deosebit de importantă în cazul instrucţiei penale. După prof. V. Manzini, „percheziţiile sunt cercetări materiale, efectuabile coercitiv, îngăduite prin excepţiile de la garanţiile normale ale libertăţi individuale, în scopul de a asigura procesului lucruri care pot servi ca probă sau de a aresta pe inculpatul sau pe altă persoană suspectată de infracţiune sau evadată.”

„În conflictul dintre dreptul „social” sau „procesual” de percheziţie şi dreptul individual asupra persoanei şi domiciliului, s-a dat preferinţă dreptului social sau procesual; adică în mod excepţional, libertatea persoanei trebuie să sufere limitare, atingere în caz de percheziţie personală, iar inviolabilitatea domiciliului, în caz de percheziţie domiciliară; aceasta în interes procesual; a trebuit să se impună acest sacrificiu dreptului individual asupra persoanei şi domiciliului, în interesul descoperirii şi asigurării probelor de vinovăţie, sau a prinderii infractorilor şi deci în interesul pedepsirii infracţiunilor, sau al apărării sociale; acestui interes procesual şi în acelaşi timp acestui interes social superior a trebuit să se supună dreptul individual; căci dacă pentru aceste interese superioare este sacrificată libertatea individuală prin deţinerea preventivă (măsura procesual penală cea mai gravă), era inevitabil, ca să se admită şi un sacrificiu mai mic al dreptului individual prin percheziţii.”

§1: Percheziţia-noţiuni generale

Percheziţia este o activitate procedurală prin care se caută şi se ridică, din anumite locuri sau din posesia anumitor persoane, obiecte ce prezintă urme ale infracţiunii sau care pot servi la aflarea adevărului într-o cauză penală. Percheziţia ca activitate procedurală este deosebit de importantă întrucât, prin mijlocirea acesteia, sunt obţinute nu doar bunuri sau obiecte a căror deţinere este negată de către persoana percheziţionată, dar pot fi strânse şi probe noi, descoperite cu prilejul desfăşurării percheziţiei.

Percheziţia domiciliară constă în „inspectarea şi cercetarea locuinţei prevenitului, complicilor săi, gazdelor sale şi a oricărei alte persoane la care s-ar crede că pot fi găsite probe de vinovăţie.” Socotim că definiţia dată de prof. Manzini este mai precisă, mai completă şi actuală în raport de locul şi rolul percheziţiei ca act de instrucţie. Potrivit practicii judiciare, doctrinei, şi chiar al unor reglementări din alte sisteme judiciare prin percheziţie se urmăreşte:

- găsirea, reţinerea, arestarea, făptuitorului, învinuitului, inculpatului sau evadatului din starea legală de deţinere.