Expertiza balistică a armelor de foc

INTRODUCERE

Balistica judiciară este acea ramură distinctă a Criminalisticii destinată examinării armelor de foc şi urmelor acestora, prin metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracţiuni şi al identificării sale .

V. Măcelaru defineşte balistica judiciară ca ramură a tehnicii criminalistice care studiază construcţia şi funcţionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele determinate de acestea în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală .

Diferitele practici sau metode folosite în activitatea organelor de urmărire penală la descoperirea, ridicarea şi examinarea urmelor infracţiunii, precum şi metodele folosite de experţi în diferite ramuri de activitate ştiinţifică, au fost întrunite într-o singură disciplină doar în a doua jumătate a secolului trecut, stabilindu-se metode proprii de cercetare şi de delimitare precisă a obiectului.

Istoria balisticii judiciare este strâns legată de perfecţionarea şi dezvoltarea tehnicii privind construcţia armelor de foc, de răspândirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infracţiuni.

Prima încercare de a găsi prin glonţ calea spre arma incriminată şi descoperirea astfel a infractorului a fost făcută de către Henry Goddard în anul 1835. H. Goddard din poliţia judiciară londoneză a urmărit şi a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glonţ el a descoperit excrescenţă care s-a potrivit cu o adâncitură din tiparul pentru gloanţe găsit la bănuit. Rezultatul obţinut de H. Goddard a fost în baza inspiraţiei de moment şi el nu s-a gândit că din descoperirea sa să facă o metodă sau să elaboreze un sistem.

Realizările tehnicii moderne în balistica judiciară au intrat în Europa pe o cale ocolită, prin Egipt, unde microscopul de comparare a dus la rezolvarea diferitelor cauze foarte delicate.

În sfera cercetării balisticii judiciare nu intră toate tipurile de arme de foc, ci numai cele portabile, care sunt cel mai frecvent folosite de infractori. Dintre acestea fac parte: pistoalele, revolverele, puştile, carabinele, armele de foc şi armele de construcţie proprie.

CAPITOLUL 1

I.1 Clasificarea armelor

În înţelesul Legii 17/96 prin arme de foc se înţeleg acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Armele de foc sunt:

arme militare, confecţionate pentru dotarea forţelor armate, folosite în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului şi tehnicii de luptă ale inamicului, precum şi orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare;

armele de tir, cu glonţ sau cu alice, special fabricate sau confecţionate pentru practicarea firului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de către Federaţia Română de Tir;

armele de vânătoare cu glonţ, cu alice sau mixte destinate practicării vânătorii;

armele confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

armele ascunse, astfel fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită;

armele de panoplie, făcute inofensive, dacă prin valoarea lor istorică, ştiinţifică sau care constituie daruri, recompense ori amintiri, sunt destinate a fi păstrate în instituţii de cultură şi artă, asociaţii cultural artistice şi sportive sau în panoplii personale. În această categorie se include şi acele arme de foc, în stare de funcţionare care constituie rarităţi sau prezintă valoare istorică, documentară, ştiinţifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituţii de specialitate;

armele de recuzită, făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea artistică sau de producţie cinematografică, a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituţii cultural-artistice.