Aspecte criminologice ale infracțiunilor economico-financiare

Conceptul de criminalitate

Teoria economică subliniază rolul fundamental pe care îl are siguranţa şi încrederea pentru creşterea şi buna funcţionare a economiei de piaţă, care este înţeleasă ca un ansamblu de reguli şi proceduri necesare pentru a permite o producţie şi un schimb eficient al resurselor într-o societate modernă şi democratică.

Din perspectivă socială, încrederea şi siguranţa operatorilor economici naţionali şi internaţionali, se bazează numai pe convingerea că există un complex de reguli ale jocului, garantate şi controlate de instituţiile publice, care astfel, direcţionează în sensul dorit atitudinile şi comportamentele, şi în acelaşi timp rezolvă conflictele de interese şi sancţionează comportamentele necinstite.

Dezvoltarea normală a unei economii moderne este însă permanent ameninţată de cantitatea şi calitatea actelor şi faptelor ilicite şi criminale care sunt comise, iar instituţiile publice sunt acelea care au răspunderea asigurării ordinii competiţionale pe piaţa bunurilor şi serviciilor, să asigure transparenţa capitalurilor şi a muncii, să asigure eficienţa şi eficacitatea justiţiei pentru

apărarea drepturilor şi rezolvarea conflictelor.

În prezent, evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor publice specializate de control împotriva faptelor de criminalitate, se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a faptelor ilicite comise în domeniul economico-financiar, bancar, inclusiv prin şantaj, corupţie, şi chiar cu violenţă şi agresivitate. Astfel, actele de înaltă criminalitate comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

Majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor în criminologie apreciază că sursele recrudescenţei şi multiplicării actelor de înaltă criminalitate rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

Criminalitatea şi lupta pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, prin natura lor, sunt concepte pluridisciplinare şi comportă multiple abordări conceptuale şi operaţionale. Ele pot fi analizate din perspectivă juridică, criminologică, istorică, social-politică, filozofică, logico-sistemică, etică, biologică, etc..

Potrivit lui Emille Durkheim, unul din cei mai mari sociologi ai timpului, „criminalitatea face parte din societate la fel de normal ca naşterea şi decesul, iar o societate fără crimă ar fi patologic supra-controlată”, astfel că „teoretic crima ar putea să dispară cu desăvârşire numai dacă toţi membrii societăţii ar avea aceleaşi valori, dar o asemenea standardizare nu este nici posibilă şi nici de dorit” .

Ca fenomen juridic, criminalitatea „cuprinde ansamblul comportamentelor umane considerate infracţiuni, încriminate şi sancţionate ca atare, în anumite condiţii, în cadrul unui sistem (subsistem) de drept penal, determinat concret geoistoric ” .

Infracţiunea este un eveniment, iar criminalitatea constituie un fenomen social de masă care manifestă o anumită regularitate sau stabilitate a frecvenţelor. Criminalitatea, fiind astfel legată de societate, a existat şi va exista întotdeauna, motiv pentru care „este o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a criminalităţii, tot ceea ce putem face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim” .

Pentru stabilirea măsurilor necesare de reducere şi „îmblânzire” a criminalităţii este foarte importantă examinarea factorilor generatori de criminalitate şi a consecinţelor sociale, economice, umane, psihologice, etc., care se produc efectiv sau sunt susceptibile a se produce prin comiterea de infracţiuni, şi care pot fi măsurate şi evaluate prin mijloace ştiinţifice şi diminuate în raport cu strategiile şi resursele alocate.