Procesul de armonizare contabilă desfăsurat în cadrul Uniunii Europene început în anii 70, face parte din armonizarea dreptului societăţilor comerciale pentru ţările membre ale Uniunii Europene şi vizează armonizarea sistemelor contabile ale statelor membre, elaborând în acest sens directive ce vor trebui încorporate în legislaţia fiecărui stat membru.
Procesul de armonizare contabilă nu are la bază o doctrină unitară, ci două curente doctrinare, două abordări.
Abordarea anglo-saxonă întâlnită în Marea Britanie privilegiază informaţia furnizată investitorilor, de unde şi primordialitatea acordată contului de profit şi pierdere, în raport cu bilanţul. Pentru evaluarea acţiunilor unei întreprinderi, adesea se utilizează metode care iau în calcul profitul net (net profit after taxation), ori profitul net după deducerea intereselor minoritarilor (minority interest), informaţii preluate din contul de profit şi pierdere.
Contabilitatea din Marea Britanie acordă prioritate realităţii economice asupra formei juridice (substance over form), contrar contabilităţii franceze unde primează secretul profesional si protecţia creditorilor.
În Franţa spre deosebire de Marea Britanie regăsim abordarea continentală bazată pe principiul prudenţei, care privilegiază protecţia creditorilor întreprinderii si fiscul. Nu se pote trasa o linie de demarcaţie între contabilitate si fiscalitate, rezultatul contabil serveste ca bază pentru determinarea rezultatului fiscal, statul este utilizatorul principal al informaţiei contabile, drept pentru care aprobarea normelor contabile se face pe cale legislativă. Transparenţa în comunicarea financiară este mai redusă în comparaţie cu Marea Britanie, iar tehnicile de contabilitate creativă proliferează, în ideea diminuării rezultatului impozabil.
Spre deosebire de Franţa bazată pe „drept scris”, Marea Britanie este o ţară de drept cutumiar. Pe plan contabil, această trăsătură se traduce prin faptul că, în timp ce în Franţa, normalizarea a fost asigurată de organizaţii mai mult sau mai puţin independente faţă de puterea publică, în insulele britanice actul de normalizare a fost rodul experienţei profesiei contabile libere. Lucările directivelor europene au estompat această caracteristică a contabilităţii britanice, dovada cea mai elocventă fiind prezenţa textelor contabile în diferite variante ale legii societăţilor comerciale.
Directivele contabile europene sunt un amestec de tradiţii contabile ale lumii anglo-saxone şi ale Europei continentale, care se intercorelează şi intercondiţionează reciproc. Marea Britanie, care, desi a influenţat procesul de normalizare contabilă la nivelul Uniunii Europene prin introducerea conceptului de „imagine fidelă”, ca obiectiv al situaţiilor financiare, a adoptat, la rândul ei aceste norme şi se apreciază că la ora actuală „situaţiile financiare întocmite de Marea Britanie, desi marcate de concepţia anglo-saxonă, sunt mai aproape de acelea din Europa continentală cum nu au fost niciodată”
Intrarea Mării Britanii în Uniunea Europeană, avea să aducă a o altfel de abordare privind imaginea fidelă, astfel încât, în redactarea finală a proiectului de Directivă, conturile trebuiau să satisfacă principiile unei contabilităţi conform regulilor şi să confere o imagine fidelă asupra întreprinderii. Marea Britanie a inspirat lucrările Directivei a 4-a si în ceea ce priveste conferirea unei finalităţi calitative documentelor de sinteză, prin introducerea regulilor de prezentare a conturilor anuale precum si a celor de evaluare.
De asemenea, intrarea Angliei în Uniunea Europeană avea să deschidă contabilităţii drumul spre o normalizare suplă, inspirată dintr-o lume a pieţelor de capitaluri, în care amprenta sa cutumiară împinge contabilitatea mai mult către principii decât către reglementări contabile riguroase si exhaustive.
Dar dacă „imaginea fidelă”, din dispoziţiile Directivei a IV a, nu a adus nimic nou britanicilor deorece acest concept era integrat în reglementarea contabilă încă din 1947, nu acelaşi lucru se poate spune despre prezentarea conturilor individuale. Graţie integrării Directivei a 4-a în „Companies Act” din 1985, s-au adus modificări importante în prezentarea normalizată a conturilor individuale ale societăţilor de capitaluri, precum şi modalităţile de depunere a acestora la „Registrul societăţilor” (Registrar of companies).
Adoptarea Directivei a IV-a în contabilitatea franceză s-a concretizat printr-o simplă adăugare a expresiei „imagine fidelă” în reglementările contabile franceze, în sensul că situaţiile financiare trebuie să fie în regulă, sincere si să ofere o imagine fidelă a întreprinderii. Prin integrarea Directivei a IV-a în legislaţia franceză contabilitatea se degajă de caracterul său instrumentalist în serviciul prioritar al statului, devenind un sistem de informare privind întreprinderea.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
