Enron, un simbol al eșecului măsurilor de control

Previzualizare referat:

Extras din referat:

In doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, avand aproape 21.000 de angajati in peste 40 de tari. Pe data de 3 decembrie 2001, corporatia a declarat brusc faliment, desi cu un an inainte anuntase un profit de peste 100 miliarde de dolari. si-atunci, cum s-a ajuns la acest incredibil crah si ce s-a aflat in spatele afacerii Enron? Intai, pierderi colosale si prabusirea cotatiei la bursa. Apoi, descoperirea ca aceasta corporatie gigantica, infiintata in 1985, era o suma de falsuri: o lume condusa de cultul banului conducatorilor sai, in care falsificarea si folosirea de documente contrafacute fusesera ridicate la rangul de "management exemplar".

Scandalul Enron a inceput din momentul in care compania Enron si-a supraestimat beneficiul, si-a subestimat datoriile si a anuntat o pierdere trimestriala de 618 milioane de dolari. Autoritatile americane s-au sesizat imediat, demarand o ancheta asupra parteneriatelor si investitiilor instrumentate de directorul financiar al grupului energetic.

In decembrie 2001 Enron a fost plasat sub protectia legii falimentului, devenind cel mai mare faliment din istoria SUA. Kenneth Lay, fondatorul si fostul presedinte director general al grupului Enron, si Jeffrey Skilling, si el fost director al companiei, au fost acuzati in principal pentru frauda bursiera si complot, dar documentarul nu-si propune sa-i caute pe vinovati, ci sa faca lumina in ceea ce a devenit cel mai mare scandal financiar al acestui inceput de secol.

Falimentul companiei energetice Enron care a ruinat numerosi investitori si angajati ai companiei ce si-au investit fondurile de pensii in actiuni ale grupului, este considerat cel mai mare din istoria Statelor Unite si continua sa zguduie lumea economica si politica de peste ocean. Din seria cele mai controversate si provocatoare carti / filme ale secolului XXI,face parte si documentarul privind scandalul ENRON.

Filmul este bazat pe best-seller-ul “The Smartest Guys in the Room” scris de reporterii de la FORTUNE (Bethany McLean and Peter Elkind) si cuprinde relatarile persoanelor direct implicate, precum si inregistrarile audio-video apartinand corporaţiei. Gibney dezvaluie ierahia stufoasa din consortiul ENRON, precum si lipsa totala de morala care reprezenta filosofia corporatiei.

Pe masura ce aflam cum top managementul de la ENRON stoarce profituri de sute de milioane de dolari din criza energetica din California, deznodamantul incepe sa apara fulminant: ca rezultat, vom ajunge sa integem cum zgarcenia angajatilor de la ENRON si a sefilor lor a avut un socant si profund efect de domino, efect care va modela economia americana pentru multi ani inainte.

Acest film nu este un documentar politic, ci o poveste politista in care fictiunea este exclusa. Filmul ne demonstreaza ca Enron a fost o escrocherie din start, si nu „cea mai buna companie de electricitate din lume", cum afirmasera managerii executivi Kenneth Lay si Jeffrey Skilling la vremea cănd cei doi stiau mai mult ca sigur ca Enron era falimentara, ca valoarea ii scadea de ani intregi, ca isi umflase profiturile si-si acoperise pierderile prin practici contabile veroase, incăt păna si prestigioasa firma de audit Arthur Andersen a fost distrusa in catastrofa care a urmat.

Pentru a mentine un pret mare al actiunilor sale, Enron a inventat profiturile trimestriale foarte mari. Astfel, daca Enron se asocia cu o alta firma si impreuna puteau face 50 de milioane de dolari in 10 ani, Enron pretindea ca acei 50 de milioane sunt venituri curente. Intr-un filmulet facut in-house, pentru angajati, Skilling satirizeaza sistemul de contabilitate „VVI", botezăndu-l „Valoare Viitoare Ipotetica”.

Observații:

Control si Audit Financiar

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Enron, Un Simbol al Esecului Masurilor de Control.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
1 461 cuvinte
Nr caractere:
7 874 caractere
Marime:
9.48KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Contabilitate
Predat:
la facultate
Materie:
Contabilitate
Profesorului:
Popa Irimia
Sus!