Controlul de gestiune, prin informaţiile privind costurile, prin sistemul bugetar, prin tabloul de bord şi alte informaţii, constituie un instrument prin care managerii urmăresc dacă acţiunile lor prezente conduc la îndeplinirea obiectivelor strategice ale unei organizaţii economice.
Intreprinderea ca sistem complex, adaptiv, cu o anumita finalitate si deschis catre mediu, poate fi considerata ca un ansamblu de subsisteme. Prin prisma managementului, intreprinderea cuprinde subsistemul conducator (decizional), subsistemul condus (operational) si subsitemul informational care asigura legatura intre primele doua.
Pentru o gestiune performantă, caracterizată prin utilizarea economică, eficientă şi eficace a resurselor de care dispun, organizaţiile economice se ghidează în funcţie de profit şi de concurenţă.
În contextul economic actual, piaţa a evoluat, fiind caracterizată printr-o cerere exigentă în materie de calitate şi personalizare a produselor, datorită unei concurenţe din ce în ce mai intense şi unei saturări progresive a nevoilor elementare de consumaţie. Deşi concurenţa prin preţ rămâne o realitate, asistăm la noi forme de concurenţă cum sunt: diversificarea ofertei în plan tehnic, care răspunde aceloraşi nevoi; termen de livrare; asigurarea de servicii post-vânzare; reciclarea produsului uzat; finanţarea vânzării prin rate şi leasing etc. Astfel, performanţa întreprinderii devine una multidimensională deoarece rezultă dintr-o combinare de procese: preţ minim, calitate maximă şi respectarea strictă a termenelor de livrare.
De aceea, valoarea, adică preţul obţinut pe piaţă, este stabilit în funcţie de atributele (calitate, termen de livrare, grad de inovare etc.) pe care clientul (potenţial) le acordă bunului sau serviciului propus.
Deci, performanţa întreprinderii, măsurată în termeni de profitabilitate şi lichidităţi, depinde de capacitatea acesteia de a răspunde aşteptărilor pieţei.
Performanţa este de cele mai multe ori judecată prin tripla ei valenţă:
Economicitate: se urmăreşte minimizarea consumurilor de resurse (a intrărilor în sistem);
Eficienţă: se are în vedere optimizarea raportului dintre intrări şi ieşiri (consum de resurse/rezultate);
Eficacitate: se compară ieşirile cu obiectivele.
Altfel spus, pentru măsurarea performanţei unui sistem trebuie delimitate mai întâi intrările, ieşirile şi obiectivele sistemului respectiv, care sunt apoi puse în corelaţie.
O primă soluţie ar consta în judecarea performanţei în termeni de intrări, întrucât acestea pot fi determinate şi măsurate în mod fiabil. Dar un consum ridicat de resurse nu semnifică neapărat şi o bună gestiune a acestora, fiind necesară corelarea intrărilor cu ieşirile din sistem.
O a doua posibilitate ar consta în acceptarea faptului că măsurarea performanţei rămâne un proces eminamente subiectiv. Judecăţile ar trebui să fie realizate de către experţi specializaţi în domeniul respectiv de activitate.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
