Contabilitatea exportului de mărfuri pe cont propriu - prezentare generală

Contabilitatea exportului de marfuri pe cont propriu –

prezentare generala

Exportul de mărfuri reprezintă o componentă a activităţii de comerţ exterior care include totalitatea operaţiilor prin care mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări.

Ca entităţi participante la activitatea de comerţ exterior, societăţile de comerţ exterior pot realiza exportul de mărfuri pe cont propriu sau în comision. Atât exportul de mărfuri pe cont propriu, cât şi exportul de mărfuri în comision poate fi cu încasare la vedere şi pe credit comercial.

1. Contabilitatea exportului de mărfuri pe cont propriu cu încasare la vedere

În modalitatea exportului de mărfuri pe cont propriu, societăţile de comerţ exterior au calitatea de cumpărător - vânzător. Ele cumpără mărfuri de la unităţile producătoare şi le vând la extern în numele, pe contul şi pe riscul lor. Ca o consecinţă a acestei activităţi, rezultatele exportului de mărfuri pe cont propriu se reflectă în gestiunea societăţii de comerţ exterior.

Relaţiile economice dintre societăţile de comerţ exterior şi unităţile producătoare se realizează pe bază de contracte interne, iar cele cu clienţii externi se realizează pe bază de contracte externe.

Pentru diferite prestări de servicii, societăţile de comerţ exterior încheie separat contracte economice cu unităţi de acest gen, cum ar fi societăţi prestatoare de servicii de expediţii, de control al mărfurilor, etc.

Elementul esenţial al contractelor încheiate îl constituie preţul mărfurilor.

Preţul mărfurilor cumpărate de la unităţile producătoare se negociază, de regulă, în condiţia franco - fabrică, iar în anumite cazuri în condiţia franco - frontiera - română.

Circuitul mărfurilor poate urma însă diferite trasee cu implicaţii corespunzătoare în reflectarea contabilă a operaţiilor, cum ar fi:

− unitate producătoare - societate de comerţ exterior - client extern;

− unitate producătoare - client extern;

− unitate producătoare - societate de comerţ exterior – diverşi terţi (pentru prelucrare) - societate de comerţ exterior - client extern.

Preţul mărfurilor vândute clienţilor externi se negociază în diferite condiţii de livrare, cele mai reprezentative fiind condiţiile FOB (franco portul românesc de încărcare) şi CIF (franco portul străin de descărcare).

În funcţie de condiţia de livrare stabilită se diferenţiază nivelul şi structura preţului extern. Astfel, în condiţia de livrare FOB preţul extern cuprinde doar preţul mărfii corespunzător valorii internaţionale negociate, iar în condiţia de livrare CIF preţul extern cuprinde pe lângă preţul mărfii şi transportul extern şi asigurarea mărfurilor pe parcursul extern. În toate cazurile, la preţurile prezentate se mai pot adăuga diverse elemente cum ar fi: dobânzi - dacă vânzarea se face pe bază de credit comercial, diverse comisioane de control sau expediţie a mărfurilor şi altele.

Aşadar, rezultă două concluzii şi anume:

a) în condiţia de livrare FOB se diferenţiază două componente ale preţului extern: FOB brut, în care preţul extern cuprinde preţul mărfurilor şi alte componente ca dobânzi, comisioane, cote de service etc. şi FOB net în care preţul extern cuprinde doar preţul mărfurilor;

b) în condiţia de livrare CIF se diferenţiază, de asemenea, două componente ale preţului extern, privite însă pe un plan mai cuprinzător şi anume: preţul mărfurilor (adică valoarea FOB net) şi celelalte componente cum ar fi transport, asigurare, comisioane, dobânzi, etc.

Din punct de vedere financiar, decontarea mărfurilor se face pe fluxul circulaţiei mărfurilor şi anume: la cumpărare societatea de comerţ exterior achită unităţilor producătoare contravaloarea mărfurilor în lei din resurse proprii sau din credite bancare, iar la vânzare societatea de comerţ exterior încasează de la clienţii externi contravaloarea mărfurilor în valută. Valuta încasată se transformă în lei la cursul de schimb valutar al zilei. Datorită faptului că încasarea mărfurilor de la extern are loc în majoritatea cazurilor ulterior facturării, cu ocazia încasării de la extern se calculează diferenţa de curs valutar după relaţia:

Diferenţa de curs valutar = Valuta încasată x (Cursul de schimb valutar la încasare - Cursul de schimb valutar la facturare)

Diferenţa de curs valutar rezultată poate fi favorabilă, în situaţia în care cursul de schimb valutar la încasare este mai mare decât cursul de schimb valutar la facturare şi nefavorabilă în situaţia inversă. În contabilitate, diferenţa de curs valutar se va reflecta ca venit financiar în situaţia în care este favorabilă, sau ca cheltuială financiară în situaţia în care este nefavorabilă.

În ceea ce priveşte serviciile prestate, acestea se decontează cu unităţile prestatoare, în valută, operaţie care conduce ca şi în cazul decontării cu clienţii externi la calcul de diferenţe de curs valutar, cu ocazia plăţii, după relaţia:

Diferenţa de curs valutar = Valuta plătită x (Cursul de schimb valutar la plată - Cursul de schimb valutar la facturare)

Diferenţa de curs valutar rezultată în cazul plăţilor este favorabilă atunci când cursul de schimb la plată este mai mic decât cursul de schimb la facturare şi nefavorabilă în situaţia inversă. De asemenea, se reflectă ca venit sau ca cheltuială financiară.

Trebuie precizat faptul că sumele datorate unităţilor prestatoare de servicii se includ în preţul extern la acelaşi nivel fără a se obţine rezultat financiar. Datorită faptului că valoarea serviciilor prestate ce se decontează în valută unităţilor prestatoare nu este aducătoare (producătoare) de rezultate financiare se pune problema dacă această componentă a preţului extern să se constituie sau nu ca o componentă a cifrei de afaceri a societăţilor de comerţ exterior.

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE

INTERNAŢIONALE