Autonomia Divizională vs Interesele Organizației

AUTONOMIA DIVIZIONALĂ – produs al procesului de descentralizare

Conceptul de autonomie îşi are originea în psihologie şi reprezintă, în general, capacitatea unui individ de a acţiona liber şi responsabil, fără ajutorul şi intervenţia nimănui. Acest termen de-a lungul timpului a ajuns în mai multe domenii cum ar fi medicină, artă, politică, religie, fizică şi chiar economie.

Termenul de autonomie a fost definit de Geert H. Hofstede, pornind de la definiţia controlului, în următorul fel: „nivelul la care un individ este capabil să influenţeze propriile acţiuni şi mediul într-o organizaţie”.

Autonomia divizională a apărut ca urmare a procesului de descentralizare când, în întreprinderile mari, mai ales în multinaţionale s-au format mai multe divizii având ca scop funcţionarea pe cont propriu, autonomie care, în timp, are ca rezultat o serie de conflicte între interesele acţionarilor, a întreprinderii ca un tot unitar şi cele ale managerilor fiecărei divizii. .

Descentralizarea presupune creşterea gradului de autonomiei funcţionale a subunităţilor din cadrul marilor corporaţii concomitent cu creşterea atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor ce revin în realizarea tuturor activităţilor. Descentralizarea reprezintă libertate în procesul de luare a deciziilor, în acţiunile managerilor de jos ai organizaţiei, pe când autonomia se referă la gradul de libertate în procesul de luare a deciziilor.Astfel , cu cat exista mai multa libertate, cu atat mai multa autonomie .

Unele mari companii prin acordarea libertăţii angajaţilor şi-au câştigat respectul faţă de acestia, cum ar fi cazul companiei japoneze TPS(Toyota Production System) care, într-un articol din revista Financial Director din Marea Britanie, susţine ca îşi trateaza angajaţii cu respect, recunoscându-i fiecărui angajat abilităţile şi inteligenţa şi oferindu-i responsabilităţi prin acordarea de autonomie în a lua decizii, în a negocia preţuri fără intervenţia managerilor de vârf.

Descentralizarea pentru unele companii nu a fost tocmai un succes iar unele companii, cum este şi în cazul grupului belgian de retail, Louis Delhaize, detinator a celor doi retaileri, Profi şi Cora. Până de curând cele două divizii aveau autonomie, însă grupul belgian a hotărât unirea departamentelor de achiziţii ale celor doi retailer, astfel departamenul de achiziţii de la Cora va aproviziona şi Profi ca urmare a performanţelor deloc mulţumitoare a acestuia.

Autonomia divizională este susţinută de preţul de transfer (preţul de cesiune internă - PCI), stabilit chiar între divizii. În cazul în care diviziile nu pot să ajungă la un acord privind PCI unele companii stabilesc proceduri arbitrare de stabilire a acestuia ceea ce duce la o reducere a autonomiei diviziilor. Astfel, orice intervenţie în stabilirea preţului de cesiune internă de către biroul central al organizaţiei ar putea să distrugă autonomia diviziilor.

Autonomia de care dispun managerii diviziilor este în funcţie de flexibilitatea companiei de a reacţiona la schimbarile pieţelor. Preţul de cesiune internă mai influenţează şi în funcţie de obiectivele acestuia şi de tipul companiei, în cazul în care o companiei are divizii şi în alte ţari, astfel: un PCI în cazul unei companii care transferă produsele între divizii aflate în aceeaşi ţară sporeşte gradul de autonomie divizională, o mai bună concordanţă a obiectivelor, o mai bună motivare a managementului, iar în cazul în care diviziile care fac transferul sunt situate în ţării diferite ar putea creea anumite conflicte între ceea ce decide divizia în vederea evoulării ei şi ceea ce doreşte întreprinderea în vederea atingerii intereselor deoarece compania ar dori să transfere produsele la divizia din strainătate deoarece ar obţine multe beneficii: mai puţine taxe, mai puţin risc din strainătate, o poziţie competitivă mai bună, relaţii guvernamentale mai bune, pe când diviziei i-ar aduce mai multe beneficii transferul în aceaşi ţară al bunurilor. De exemplu, stabilirea unu preţ mic de transfer pentru bunuri care vor fi transferat unei divizii în străinatate ar putea reduce taxele vamale odată transferate în străinătate sau ar putea ajuta divizia din străinătate să concureze pe pieţele străine păstrându-şi costurile mici. Pe de alta parte, stabilirea unui preţ mare , în cazul vânzării, ar putea ajuta ca divizia să obtină şi profituri dîntr-o ţară straină care utilizează un control riguros asupra veniturilor străine sau, în cazul achiziţiei, divizia ar putea să atragă veniturile dintr-o ţară care are impozit pe profit mare într-o ţară care are impozit pe profit mic, astfel obţinând profituri nete mai mari .

Alegerea preţului de trasfer, PCI, reprezintă un alt factor care influenţează autonomia diviziilor, astfel dacă PCI este acelaşi cu costul standard ar duce la intervenţia biroului central al unei organizaţii privind stabilirea standardelor , intervenţie care distruge libertatea managerilor diviziilor de a alege PCI.

Negocierea unui preţ de transfer susţine ideea de autonomie divizională şi motivează managerii diviziilor. Negocierea este dependentă de libertatea managerilor de a negocia şi a lua decizii privind vânzările şi achiziţiile. Această negociere conduce şi la o serie de probleme privind adoptarea unor decizii gresite, la conflicte între divizii, depinzând de abilitatea managerilor de a negocia, considerată consumatoare de timp pentru managerii implicaţi, probleme care vor necesita intervenţia biroului central ceea ce ar duce la diminuarea autonomiei diviziilor.

Interesele organizaţiilor

Organizaţiile sunt considerate a fi structuri sociale create de indivizi pentru a sprijini colaborarea în vederea atingerii anumitori scopuri. Interesele organizaţiilor şi ideologia prin care se caracterizează nu este comuna tuturor membrilor.Î vederea realizarii intereselor, organizatiile stabilesc anumite obiective pe care vor să le atinga,de exemplu compania McDonalds foloseşte QSCV(quality=calitate, service=serviciu, cleanliness=curatenie,value=valoare) ca şi obiective pe care le-a impartasit şi clientilor.Pe baza acestor obiective managerii de vârf ai companiei au proiectat sistemul de performanţă-evaluare.

Desi toti membrii împărtăşesc obiectivele organizaţiei din care fac parte, totuşi scopurile individuale, precum şi rolurile sau statutele pe care le au vor fi mereu divergente. Chiar şi când se reuşeşte să se asigure motivatia oamenilor pentru realizarea obiectivelor organizaţiei, totusi aceştia îşi vor fixa teluri diferite, care să conduca la atingerea comuna a obiectivelor generale.

Din practica unor firme ca General Electric organizaţiile industriale trebuie să-şi stabilească obiective în toate ariile ale căror rezultate afectează existenţa acestora, cum sunt: dezvoltarea organizaţiei, poziţia pe piaţă, inovarea, productivitatea, rentabilitatea, asigurarea şi utilizarea resurselor financiare şi materiale, atitudinea angajaţilor, reacţia beneficiarilor. Interesele organizaţiilor în general sunt: a avea profit, de a câştiga caţi mai multi clienti, de ocupare cat mai mare a pieţei, de extindere pe pieţele internaţionale şi multe altele în functie de situatia în care se afla o organizaţie. Trebuie să existe o legatură între ceea ce doreşte, ceea ce urmareşte intreprinderea şi de cea ce este capabilă.

Marea dilema a organizaţiilor este faptul ca toate organizaţiile urmăresc maximizarea celor două „fenomene”, atât a controlului, cât şi a autonomiei, confuntându-se astfel cu relaizarea unei balanţe între cele două „fenomene ” importante