Trafic și autostrăzi

Previzualizare referat:

Extras din referat:

I. ELEMENTE GENERALE

Autostrăzile sunt drumuri naţionale de mare capacitate şi viteză, rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor, care nu deservesc proprietăţile riverane şi care:

- au pentru cele două sensuri de circulaţie părţi carosabile distincte (cel puţin 2 benzi de circulaţie), separate una de alta printr-o bandă de teren care nu este destinată circulaţiei sau, exceptional, prin alte mijloace şi au benzi de staţionare de urgenţă spre exterior;

- nu se intersectează la nivel cu nici in drum, nici o linie de cale ferată sau tramvai, nici cu o cale destinată circulaţiei pietonilor;

- intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai dinspre dreapta către dreapta, faţă de sensul de mers, în locuri special amenajate;

- este in mod special semnalizat ca o autostradă (cu indicatoare verzi –exemplu România, Italia, Grecia, etc- sau albastre – exemplu Franţa, Germania, Belgia, etc).

Autostrăzile se pot clasifica în trei categorii:

- autostrăzi de degajare - situate în zona intrărilor oraselor cu circulatie deosebit de intensă;

- autostrăzi urbane - sunt amenajate în interorul oraselor cu valori ale fluxurilor de trafic deosebit;

- autostrăzi de legătură - numite si extraurbane, realizează legătura între două sau mai multe centre urbane, ele fiind proiectate în functie de viteza de proiectare, relieful regiunii si de capacitatea de circulatie pe care trebuie să o preia în perioada de perspectivă preconizată.

Autostrăzile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. să fie marcate corespunzător şi dotate cu instalaţii de semnalizare astfel încât să fie perceptibile de la cel puţin 300-500 m distanţă;

2. să aibă montate garduri pentru a impiedica accesul oamenilor, vehiculelor sau animalelor în mod necontrolat pe autostradă;

3. să fie dotate cu reţele proprii de telefonie şi semnalizare-avertizare pentu comunicări urgente, în cazuri de accident, blocări de trafic, etc;

4. să fie dotate cu centre de întreţinere şi coordonare, posturi de prim ajutor, centre de poliţie;

5. să fie dotate cu unităţi de deservire şi să permită accesul acestora la autostradă;

6. zonele autostrăzilor sa fie degajate de orice construcţii supraterane; construcţiile noi, cu excepţia celor ce deservesc autostrada trebuie amplasate la o distanţă de minim 50 m de axul autostrăzilor;

7. toate instalaţiile, conductele şi reţelele vor fi amplasate în afara zonei de siguranţă a autostrăzii; excepţie fac instalaţiile si reţelele aferente exploatării autostrăzii.

Autostrăzile trebuie să îndeplinească şi conditii de functionalitate cum ar fi:

- căi unidirectionale de circulatie - acestea să fie prevăzute cu cel putin două benzi de circulatie pe sens, delimitate între ele prin linii de marcaje întrerupte, iar căile sunt separate printr-o zonă verde mediană;

- benzi de stationare accidentală - prevăzute pe toată lungimea cu marcaje de linii neîntrerupte, alăturate căilor unidirectionale;

- benzi de ghidare - câte două pentru fiecare cale unidirectională, care sunt vopsite în alb sau galben si precizează prin continuitatea liniilor lătimea părtii carosabile propriu-zisă;

- benzi carosabile suplimentare pe sectoarele cu rampă mare (sau benzi pentru vehicule lente) si pe sectoarele de intrare sau ieşire de pe autostradă (benzi de accelerare sau de decelerare) care sunt executate în general în locul benzilor de stationare sau de urgentă;

- autostrăzile trebuie să se încadreze cât mai bine în peisajul regiunii traversate, să aibă un aspect estetic si să realizeze un confort optic ridicat;

- autostrăzile trebuie să ocolească centrele populate, iar accesul la acestea să se realizeze numai în anumite locuri, numite noduri rutiere amenajate fără încrucisarea fluxurilor de circulatie ale căilor unidirectionale.

Elementele profilului transversal tip. Profilul transversal al autostrăzilor într-o secţiune curentă în aliniament conţine următoarele elemente:

- platforma „P” – se măsoară între feţele glisierelor de siguranţă sau, când acestea nu există, între muchiile superioare ale taluzurilor de umplutură ori a şanţurilor/rigolelor;

- căile de circulaţie unidirecţionale „C”;

- benzile de ghidare „G”;

- benzile de staţionare de urgenţă „Su”;

- acostamentele „A”;

- fâşiile destinate parapetelor „F”;

- zona mediană „M” – include şi benzile de ghidare adiacente;

- taluzurile „T” – au înclinări variabile funcţie de înălţimea terasamentelor şi natura pământului din zonă;

- zona de siguranţă „Zs”;

- zonele de protecţie „Zp”;

- zona autostrăzii „ZA” – cuprinde ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie ale autostrăzii.

În cazul în care autostrada parcurge un teren foarte accidentat, apare necesitatea construirii unui tunel - trebuie specificat că fiecare cale trebuie prevăzută cu câte un tunel separat. Excepţie se face în perioada de construcţie, atunci când circulaţia poate fi bidirecţională.

Intrările şi ieşirile la autostrăzi sunt alcătuite din bretele şi bucle, având căi pentru circulaţia unidirecţională sau bidirecţională. Bretelele şi buclele pot avea una sau 2 benzi de circulaţie.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Trafic si Autostrazi.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
2 821 cuvinte
Nr caractere:
14 764 caractere
Marime:
1.69MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Construcții
Predat:
la facultate
Materie:
Construcții
Sus!