Lemnul Lamelat Încleiat

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1.INTRODUCERE

Material de construcţie tradiţional şi regenerabil, lemnul este folosit în ultimele decenii la realizarea unor clădiri de locuit, social-culturale, sportive şi administrative, datorită calităţilor sale de bază, precum şi a tratamentelor pe care tehnica şi tehnologia actuală i le aplică.

Pătrunderea lemnului în existenţa omului a constituit o adevărată istorie a cunoaşterii şi folosirii lui, întâi gospodăreşte şi apoi industrial, care a generat zeci de meşteşuguri, importante ramuri industriale şi de artă, cu semnificaţii adânci pentru viaţa spirituală, culturală şi economică în diferite ţări. Premergător metalului şi betonului armat, ca material de construcţie, folosit cu multă artă la construcţia de locuinţe, biserici şi poduri (fig. 1.3), lemnul a supravieţuit în competiţia cu celelalte materiale de construcţie şi este astăzi utilizat la realizarea unui fond important de locuinţe.

În epoca contemporană, caracterizată printr-o rapidă dezvoltare economico-socială şi o reanalizare a necesităţilor, aspiraţiilor şi exigenţelor omului, când lemnul serveşte atât la construcţia şi amenajarea locuinţei, în industrie şi transport, la obţinerea unor produse de uz curent şi când în acelaşi timp este irosit cu multă uşurinţă, reducerea lui a declanşat în ultimele decenii o îngrijorare la fel de alarmantă ca şi criza energiei. Pentru refacerea fondului forestier şi asigurarea cantităţii necesare de lemn pentru industrializare şi pentru construcţii, în foarte multe ţări se depun eforturi susţinute pentru a creşte suprafaţa şi calitatea pădurilor, paralele cu valorificarea superioară a masei lemnoase tăiate.

Datorită caracteristicilor fizico-mecanice superioare, precum şi a multiplelor avantaje de ordin tehnic şi constructiv pe care le prezintă, lemnul va constitui şi în viitor unul dintre principalele materiale de construcţie care va sta la baza realizării unui volum important de construcţii. Materialul lemnos, mai ales sub forma produselor moderne răspunde cu prisosinţă actualelor cerinţe din domeniul construcţiilor, în ceea ce priveşte reducerea greutăţii proprii a elementelor de construcţie şi a reducerii consumului de energie înglobată.

Importanţa lemnului ca material de construcţie mai ales sub formă de produse moderne (lemn lamelat încleiat, lemn densificat, stratificat, plăci din aşchii şi fibre de lemn) îl situează în grupa principalelor materiale utilizate în construcţii.

În rapoartele prezentate de Comitetul Exploatării Forestiere şi de Comitetul Comisiei Economice Europene se evidenţiază tendinţele actuale privind utilizarea lemnului şi a produselor noi pe bază de lemn în construcţii, prioritate având casele prefabricate din lemn.

2. APARIȚIA LEMNULUI LAMELAT ÎNCLEIAT

La începutul secolului XX, lemnul lamelar, aşa cum îl definim astăzi, este inventat de germanul Otto Hetzer. Acest tâmplar are ideea de a înlocui piesele metalice prin încleierea cu cazeină (care elimină deformaţiile), permiţând montarea lamelelor între ele. Între 1906 şi 1907, brevetul pentru materialul nou este depus în Germania, Franţa şi Elveţia.

Odată cu apariţia lemnului lamelar încleiat debutează o veritabilă revoluţie tehnică. Practicile tradiţionale ale tâmplarilor vor fi transformate radical de noul material deoarece, depăşind capacităţile naturale ale lemnului, această tehnică duce dezvoltarea creativităţii. Sunt realizate multe clădiri cu deschideri mari: sala de sport a INSEP construită în 1962 (139 m deschidere), stadionul din Poitiers (130 m deschidere), Pavilionul Utopia de la Lisabona, construit în 1998 (150 m deschidere).

Dintr-un meşteşug tradiţional care folosea un material tradiţional s-a făcut trecerea, pe perioada unui secol, la o tehnică inginerească ce foloseşte un material pentru o tehnologie de nivel înalt.

3. AVANTAJELE ȘI PROPRIETĂȚILE LEMNULUI LAMELAT ÎNCLEIAT

Lemnul lamelat încleiat este un produs modern, cu calităţi superioare lemnului masiv obişnuit, obţinut în urma procesului de asamblare (încleiere) a mai multor piese din lemn ecarisat (scânduri, dulapi, rigle) şi prin respectarea anumitor reguli şi condiţii tehnice de execuţie. Acest procedeu stă la baza realizării unei game foarte largi de tipuri de elemente de rezistenţă pentru construcţii civile, industriale şi agricole (săli de sport, piscine, magazine şi centre comerciale, biserici, poduri pietonale şi auto, stâlpi de înaltă tensiune sau telegraf, monumente sau elemente de design interior).

Prin încleiere se înţelege operaţia în urma căreia două sau mai multe piese din lemn sunt îmbinate între ele prin intermediul unei pelicule de clei sau adeziv. Lemnul încleiat se consideră, din punct de vedere al proprietăţilor mecanice, ca un monolit, deoarece prin intermediul rosturilor încleiate se realizează practic o legătură perfect rigidă între piesele asamblate. Pentru realizarea elementelor din lemn lamelat încleiat se utilizează, de obicei, cleiuri rezistente la acţiunea umidităţii, la intemperii şi biodegradare, iar lemnul folosit trebuie să corespundă anumitor cerinţe privind conţinutul de umiditate, clasa de calitate şi dimensiunile în secţiune transversală.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Lemnul Lamelat Incleiat.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
3 236 cuvinte
Nr caractere:
17 605 caractere
Marime:
1.67MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Construcții
Predat:
la facultate
Materie:
Construcții
Profesorului:
Maria Darie
Sus!