Evaluarea Gradului de Confort Termic

Generalităţi privind confortul termic

Prin confort, în general, se înţelege starea care rezultă în cazul unei relaţii armonioase dintre om şi mediul înconjurător, natural sau artificial, instituită fără eforturi deosebite de adaptare din partea organismului uman, respectiv fără o stare de oboseală jenantă.

Pentru un spaţiu închis, confortul reprezintă totalitatea condiţiilor care determină o ambianţă în care omul se simte bine. O încăpere poate fi considerată confortabilă numai dacă parametrii care caracterizează factorii microclimatului interior prezintă valori optime, iar din punct de vedere subiectiv, dacă efectul lor global asigură senzaţia de bunăstare fizică totală a ocupanţilor.

Componenta principală a confortului general o constituie confortul termic, definit ca fiind acea stare în care mecanismul de termoreglare al organismului uman este supus doar unor solicitări reduse, la cer poate face faţă fără eforturi deosebite, obositoare, de adaptare.

Confortul termic are capacitatea de a asigura menţinerea unei temperaturi constante a corpului, pe baza echilibrului dintre producţia de căldură a organismului şi degajările spre mediul înconjurător, care au loc atât fizic, prin conducţie, convecţie şi radiaţie, cât şi fiziologic, prin procesele de respiraţie şi transpiraţie.

Factorul hotărâtor pentru senzaţia de confort global îl constituie temperatura aerului. Datorită unor diferenţe dintre senzaţiile oamenilor, temperatura de confort este variabilă. De obicei, noţiunea de confort termic este asociată cu temperatura interioară a încăperii în care se găsesc oamenii. De fapt, senzaţia de confort termic trebuie înţeleasă ca un echilibru termic al corpului uman sub influenţa factorilor de natură fizică ai mediului înconjurător. De asemenea, pentru senzaţia de confort termic este de mare importanţă temperatura medie a suprafeţelor limitatoare şi radiante ale unei încăperi, deoarece aceasta participă la schimbul de căldură prin radiaţie cu ocupanţii încăperilor. Temperatura medie a acestor suprafeţe trebuie corelată cu temperatura aerului interior, astfel: creşterea temperaturii suprafeţelor să fie însoţită de scăderea temperaturii aerului şi invers.

Umiditatea aerului influenţează în mică măsură condiţiile de confort dacă temperatura aerului se situează în limite normale. Efectul umidităţii relative prea mari devine însă supărător în cazul unor temperaturi ridicate, când evaporarea transpiraţiei de pe piele este diminuată, determinând senzaţia neplăcută de zăpuşeală.

Viteza de mişcare a aerului constituie un factor important care influenţează confortul termic din încăperi, întrucât intervine în schimbul de căldură al corpului cu mediul înconjurător prin fenomenele de convecţie şi de evaporare a transpiraţiei la suprafaţa pielii.

Dacă toţi parametrii mediului ambiant prezintă valori corespunzătoare capacităţii de adaptare fără efort a organismului uman, mediul respectiv se resimte ca fiind confortabil. Dacă însă posibilităţile sistemului de termoreglare sunt depăşite şi nu asigură bilanţul termic al corpului, mediul respectiv se resimte ca neconfortabil, fiind necesare măsuri de protecţie.

Deoarece mediul exterior nu are în permanenţă parametrii de climă corespunzători cerinţelor de confort, respectiv bilanţul termic al corpului în condiţii optime, pentru evitarea suprasolicitării organismului se impune:

1.realizarea corespunzătoare a clădirilor, în special a elementelor de închidere şi de separare dintre spaţiile cu microclimat diferit, respectiv asigurarea unui grad ridicat de termoizolare a acestora;

2.dotarea încăperilor cu instalaţii de climatizare eficiente, pentru compensarea pierderilor de căldură spre exterior favorizate de elementele de închidere în perioadele reci, astfel încât să se asigure un mediu interior cu parametrii în concordanţă cu cerinţele de confort, respectiv cu capacitatea de adaptare a omului.

Evaluarea gradului de confort higrotermic

Evaluarea gradului de confort higrotermic din unităţile funcţionale ale clădirilor se face în scopul verificării modului în care sunt îndeplinite criteriile de performanţă referitoare la igiena „Igiena higrotermică a mediului interior”

Evaluarea gradului de confort termic se face pentru stabilirea soluţiilor corespunzătoare de reabilitare termică a clădirilor, precum şi pentru concepţia şi proiectarea clădirilor noi. Evaluarea se poate face de instituţii, laboratoare autorizate care au personal de specialitate şi care deţin aparatură de măsurare necesară.

Metodologie de evaluare a gradului de confort termic

Evaluarea gradului de confort presupune determinarea parametrilor (temperatura aerului interior, umiditatea relativă a aerului, viteza de mişcare a aerului) , compararea valorilor determinate cu nivelurile de performanţă estimate ca satisfăcătoare pentru asigurarea condiţiilor de confort şi stabilirea eventualelor zone ce pot conduce la un disconfort local.

Determinarea parametrilor de confort se poate face „in situ” şi prin calcul. Amplasarea senzorilor de măsurare a unei ambianţe se face în centrul încăperii la diverse înălţimi.

Evaluarea temperaturii aerului

Pentru determinarea practică a temperaturii trebuie aleasă o scară de temperatură, cele mai uzuale fiind:

- scara Celsius: t [0C]

- scara Kelvin: T [K]

- scara Réaumur: t [0R]

- scara Farenheit: t [0F].

Generalitati privind confortul termic si metodologii de evaluare