Cele sapte minuni au fost prezentate de actorii Hilary Swank, Ben Kingsley, vedeta de la Bollywood Bipasha Basu, fotbalistul Cristiano Ronaldo, astronautul Neil Armstrong si pilotul de baloane cu aer cald Bertrand Piccard. Monumentele au fost alese dintre cele 21 de edificii finaliste, selectionate in ianuarie 2006 dintr-o serie de 77 de propuneri.
Piramida de la Chichen Itza
Fosta cetate maya de la Chichen-Itza, Mexic, a fost construita in anul 800 d.H. Principala structura din Chichen Itza este Castillo, o piramida cu baza patrata si un templu in varf. Ea constituie centrul cetatii si reprezenta "locul de langa rai, unde salasluiau zeii". In secolul al XIX-lea monumentul era acoperit de buruieni si arbusti crescuti pe acoperisul templului si printre scarile de piatra.
Piramida a fost construita in asa fel incat, in timpul echinoctiilor, soarele la apus arunca o umbra semanand perfect cu cea a unui sarpe, coborand pe treptele dinspre nord ale constructiei.
Sarpele acesta este reprezentarea alegorica a zeului Kukulcan - la mayasi sau Quetzalcoatl - la azteci (nume insemnand "sarpele cu pene") asimilat ulterior de populatiile Americii Latine lui Iisus Hristos.
Marele Zid Chinezesc
Marele Zid Chinezesc este unul din obiectivele cele mai grandioase ale civilizatiei umane. Asemeni unui dragon gigantic, Marele Zid stapaneste peste deserturi, pajisti, munti si platouri, intinzandu-se pe aproximativ 6,700 de kilometri, de la estul la vestul Chinei. Constructia sa a inceput in perioada Statelor Combatante, acum peste 2.000 de ani in urma.
Dupa reunificarea Chinei de catre primul imparat al dinastiei Qin (anii 221-206 i.H.), Shi Huangdi, toate portiunile de zid au fost unite, formand un zid cu o lungime de peste 5.000 de km. Astazi, Marele Zid Chinezesc, care serpuieste in nordul Chinei, are extremitatea estica la Shanhaiguan si cea vestica la Jiayuguan.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.