Tipuri de ascultare

În principiu, ascultarea are un singur rol, şi anume acela de a recepta mesajele sonore. Totuşi, se poate face o delimitare destul de clară între ascultarea informatică şi ascultarea evaluativă.

Faptul de a face distincţie între aceste două tipuri de ascultare poate duce la îmbunătăţirea abilităţii de a comunica.

În ascultarea informativă, predomină recepţia şi înţelegerea. Este mai bine să ne abţinem de a exprima propriile păreri, mai înainte de a primi mesajul întreg. Scopul este acela de a înţelege, iar nu de a evalua şi critica. Ascultarea informatică poate fi punctată de întrebări, parafraze şi repetiţii. întrebările bune ne ajută să înţelegem mai mult. Ele ne ajută să facem trecerea de la ceea ce credem noi că a vrut partenerul să spună, la ceea ce el a spus cu adevărat.

Ascultarea evaluativă este cea dominată de judecata critică. Rolul său este acela de a culege opinii şi a face judecăţi de valoare. Emiterea propriilor judecăţi de valoare riscă să agaseze şi să irite interlocutorul evaluator, să fragmenteze comunicarea şi să distorsioneze mesajul. Este permisă unui profesor examinator, unui medic, dar nu cercetătorului care culege informaţii, reporterului, studentului examinat sau unui partener de negocieri, aflat în faza de informare.

Ascultarea activă

1.Ce este ascultarea activă ?

Atunci când vorbeşti cu cineva asculţi cu adevărat sau doar îţi aştepţi rândul pentru a vorbi? În comunicarea interpersonală prezenţa fizică nu este suficientă. Oamenii caută mai mult decât atât – au nevoie de parteneri de discuţie prezenţi psihologic şi social.

Ascultarea activă este o competenţă comunicaţională care are la bază abilităţi de a securiza afectiv vorbitorul, de a clarifica conţinutul comunicării (când este nevoie) şi de a depăşi blocajele care apar datorită unor atitudini ostile ale interlocutorului.

Spunem deci că ascultarea activă se referă la un ansamblu de proceduri care reclamă din partea subiectului o conduită comunicaţională extrem de complexă. Vizează, în principal, acordarea temporară a propriului punct de vedere la punctul de vedere al partenerului de discuţie. Un ascultător activ trebuie să demonstreze atitudini suportive pentru desfăşurarea procesului de comunicare în condiţii optime, un set de deprinderi care să încurajeze vorbitorul pentru implicarea în comunicare şi care să instrumenteze ascultătorul în depăşirea momentelor care blochează comunicarea. Nivelele comunicării la care un ascultător activ se raportează vizează comunicarea verbală, cea paraverbală dar şi nonverbalul