Semiotica parfumului

Limbajele simbolice au incorporat si au semantizat forme ale realitatii, date prin intermediul tuturor simturilor omului. Nu lipseste nici valorificarea simturilor olfactive care apropie cel mai mult omul de lumea animala. Mirosurile sunt impartite in doua categorii: placute (parfumuri, odoruri) si neplacute (duhori). Primele au conotatii pozitive, fiind legate de principiul vietii, cele dom a doua categorie tin de un simbolism al mortii. Desi, in virtutea legii inversiunii si ambivalentei oricarui simbol, unele parfumuri si arome puternice, se asociaza cu somnul, iar prin acesta, mortii.

Cuvantul "parfum" vine din sintagma latineasca "per fumus", insemnand "in intregime fum". Francezii mai tarziu au dat numele de parfum mirosurilor placute care plutesc in aer la arderea tamaii.

Parfumul este un mijloc de comunicare cu zeii si o ofranda adusa divinitatii, fiind prezent in toate ritualurile religioase si practicile mistice. Prin capacitatea sa de a fi sesizabil, fara a fi vazut, parfumul indica prezenta transcendentei si este o epifenie a sufletului invizibil.

In multe imprejurari, el apare ca o sinecdota a corpului fiintei iubite, adorate si invocate. In conceptia yoga, parfumul corpului uman este o manifestare a perfectiunii spirituale si un garant al capacitatii sale de transmitere.

Parfumurile de origine vegetala sau animala sunt considerate substante purificatoare si sunt simboluri ale lumii. Ca si bauturile, ele stimuleaza imaginatia, au proprietati afrodisiace. In psihologia abisala semnifica inconstientul, impulsurile nesupuse coeziunii ratiunii sau vointei. In creatia poetilor romantici, parfumurile evoca un spatiu virginal, se asociaza gradinii in care infloresc pasiunile tinere.

Parfumurile au fascinat dintotdeauna, fiind considerate nu doar un lux necesar, ci si un simbol al civilizatiei, o arta ai carei maestri erau respectati si aproape temuti, fiind vazuti in Antichitate ca detinatori ai tainelor zeilor, iar mai apoi, in Evul Mediu, devenind nu doar parfumieri, ci si alchimisti si magi. Epoca moderna si contemporana ii transforma pe parfumieri in specialisti foarte cautati si "vanati" de marile case producatoare, un adevarat profesionist fiind foarte greu de pregatit si pastrat, intr-o lume in care concurenta este deosebit de puternica.

Primul tip de parfum a fost tamaia, descoperita de catre mesopotamieni acum 4000 de ani. Culturi antice ardeau multe tipuri de rasini si lemn la ceremoniile religioase. Adesea ei inmuiau lemnul parfumat si rasinile in apa si ulei, apoi isi ungeau trupurile cu acest lichid, de asemenea imbalsamau pe cei decedati cu aceste parfume.