Rolul întrebărilor în activitatea de asistență socială - întrebări închise, deschise

I. Introducere

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenței umane încă din antichitate. În fapt, însăși etimologia termenului sugerează acest lucru; cuvântul „comunicare” provine din limba latină; ”communis” înseamnă „a pune de acord”, „a fi în legatură cu” sau „a fi în relație”, deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite și celorlalți”, „a împărtăși ceva celorlați”.

Comunicarea este un mijloc esențial prin care emoțiile, senzațiile, nevoile, dorințele, impresile, gândurile și sentimentele sunt împărtășite. Pentru o comunicare eficientă cu o persoană cu dizabilități este nevoie de exercițiu. Acest proiect va surprinde informațiile teoretice ale comunicării, rolul întrebărilor în asistența socială în raport cu grupul țintă vulnerabil, personele cu dizabilități locomotorii.

Comunicarea eficientă este un proces ce implică empatia, capacitatea de a înțelege ce simte o altă persoană.

În procesul comunicării se folosesc adesea tehnici ale ascultării empatice, cum ar fi reformularea conținutului, imitarea sa sau reflectarea emoțională. Relația dintre asistentul social și client este o relație de sprijin, în care asistentul social susține beneficiarul. În cadrul acestui tip de relație formală putem evidenția grijă, respect, compasiune, acceptare, ascultare activă, empatie.

Comunicarea este foarte importantă, cu ajutorul ei obținem informații prin intermediul schimbului de opinii și mesaje sau prin dialogul care incorporează elemente vizuale sau descriptive de orice tip. Fiecare om este unic, astfel comunicarea nu poate respecta un anumit tipar.

Orice relație cu oamenii din jur are la bază comunicarea, comunicarea poate avea diverse forme: scrisă, orală, paraverbală. Această abilitate permite individului să împărtășească sentimentele și să înțeleagă nevoile celorlați, inclusiv să înțelegă motivele comportamentului lor.

II. Delimitări conceptuale

Comunicarea reprezintă procesul esențial de menținere a legăturilor interumane, care stă la baza organizării sociale, este un schimb de mesaje, fapte, idei, impresii, între două sau mai multe persoane. Teoreticianul Denis McQuail definește comunicarea fiind „transmiterea informațiilor, ideilor și atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană la alta, sau de la un grup la altul. Comunicarea are loc ori de câte ori un sistem, sursă influențează alt sistem, destinatarul, prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leagă cele două sisteme.” Biologul Edward O. Wilson definește comunicarea fiind ”o acțiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei celule, într-o manieră adaptativă.”

J. Van Cuilenburg, O. Scholten și G. W. Noomen (2004) definesc comunicarea ca „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.”

”Dizabilitatea este o condiție care poate fi cauzată genetic, sau de un accident, de o boală sau o traumă. Handicapul este o constrângere fizică sau legată de atitudine, care-i este impusă unei persoane, indiferent dacă acea persoană are sau nu o dizabilitate.” (R.Oancea&C. Maanen, Ghid de bune pratici pentru o bună interacțiune cu persoanele cu dizabilități, p.6)

O tehnică foarte importantă în comunicarea care are în vedere ascultarea activă este tehnica interogării. Asistentul social cunoaște cum să formuleze întrebările într-un mod adecvat, cu tonalitatea joasă, plină de empatie, pentru a-i permite interlocutorului să se exprime liber, ca să afle informațiile exacte despre preocupările clientului, nevoile clientului și dificultățile sale. Asistenul social adreseză întrebări, cu scopul de a cunoaște beneficiarul. Întrebările deschise au un rol foarte important, astfel încât beneficiarul îi furnizează informații despre sine, răspunsul este monosilabic, cu scopul de a fi clar și concis ”da” sau ”nu”. Întrebările închise pot fi folosite și în momentul în care sunt culese informații în scopuri de evaluare și recomandare. Întrebările închise încep cu ”Te-ai simțit rău?”, ”Nu-i așa că...?”, ”Vrei să...?”. Întrebările deschise sunt folosite cu scopul de susține comunicarea, de a sprijini clientul să detalize și să prezinte situația expusă, astfel beneficirul oferă un răspuns mai lung, mai detaliat. Întrebările deschise încep cu ”În ce fel?” ”Puteți să?” ”Cum?” ”Ce?” etc. (M. C. Grigore, Tehnici de comunicare în asistența socială, Editura Sitech)

Dizabilitatea locomotorie poate fi defintă ca un dezavantaj social, rezultat în urma deficienței care limitează sau impiedică îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de societate. Dizabilitatea locomotorie vizează reducerea aptitudinii de a se deplasa sau reducerea mobilității diferitelor părți ale corpului reducerea dexterității și a rezistenței la efort. Persoana cu handicap locomotor este persoana care, datorită unei infirmități sau a unei boli neurologice, se află în imposibilitatea de a se deplasa sau de a efectua diferite mișcări sau mișcările sale sunt limitate, având nevoie de ajutorul altei persoane sau de mijloace speciale de deplasare și de aparate speciale pentru a se deplasa.

1. R. Oancea& C. Maanen, Ghid de bune practici pentru o bună interacțiune cu persoanele cu dizabilități, 2013, Editura Rock Solid Foundation

2. 2.M. Țîbuleac & L. Malcoci, Comunicarea cu și despre persoanele cu dizabilități,

3. 3.A. Shearer, Dimesiuni ale asistenței sociale, 1995

4. M. C. Grigore, Tehnici de comunicare în asistența socială, Editura Sitech, p.80

5. https://www.oammrbuc.ro/index.php?articol=146, accesat la 22.05.2021