A devenit aproape un truism faptul ca omenirea intra, incepand cu sfarsitul acestui secol, intr-o noua era – era informationala. Deocamdata, era informationala se profileaza mai degraba ca o promisiune a viitorului decat ca o realitate matura. Pana si cele mai dezvoltate societati se gasesc inca in tranzitie catre o noua forma de organizare, cumuland elemente ale vechii randuieli si ale celei emergente. Dar tendinta de innoire este evidenta. Consecintele implicite ale trecerii la societatea informationala au fost si sunt discutate de numerosi ganditori. Astfel, in 1983, Luigi Dadda1 sustinea: “Asistam cu totii la o evolutie a modului nostru de a produce, de a comunica, de a trai, o evolutie atat de rapida incat este numita postindustriala. Ea este provocata de un complex de factori culturali, sociali, economici, stintiifici, tehnologici, dintre care ultimii se impun cu o forta covarsitoare. Toate categoriile sunt implicate, dar una se impune, si anume, aceea legata de generarea, culegerea, transmiterea, elaborarea si raspandirea informatiei”.
Orice organizatie, precum si orice persoana trebuie sa se confrunte, in fiecare zi, saptamana, luna sau an, cu noi provocari, sa faca fata unor probleme noi, sa ia decizii care asigura dezvoltarea sau precipita declinul. Exista astfel cauze, idei, optiuni ale societatii umane care se nasc, dezvolta si mor.
Pentru a se impune in mediul lor, organizatiile, indivizii, ideile trebuie sa se sprijine pe diverse strategii, acestea fiind elaborate de diversi consilieri, specialisti intr-o activitate anume. Avocatul, contabilul, inginerul, psihologul – fiecare incearca, in functie de cunostintele sale, sa ofere solutii pentru rezolvarea problemelor care apar.
Or, din ce in ce mai mult, relatiile publice se dovedesc un instrument original si efiace pentru a raspunde provocarilor cu care ne confruntam. Relatiile publice pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei, evitarea unei catastrofe. Ele se alatura altor perspective – juridica, financiara, umana si chiar spirituala – in efortul de a depasi problemele de zi cu zi. Fiecare dintre aceste abordari este complementara celorlalte. Totusi, se constata ca se omite prea des integrarea relatiilor publice in ansamblul instrumentelor de care dispune o organizatie pentru a se conduce mai bine. Se intelege gresit rolul pe care il pot juca relatiile publice. Se asteapta de la ele miracole pe care nu le pot realiza si se neglijeaza, pe de alta parte, importanta marilor servicii pe care le pot aduce.
1Luigi Dadda, “Media duemila”, nr.1, Torino, 1983, p.17.
Relatiile publice presupun cercetarea tuturor publicurilor: primirea de informatii de la acestea, avertizarea conducerii in legatura cu atitudinile si reactiile lor, ajutorul in stabilirea de politici care demonstreaza atentia crescuta fata de publicuri si evaluarea constanta a eficientei tuturor programelor de relatii publice. Acest rol implicit include toate activitatile legate de constatarea si influentarea opiniilor unui grup de persoane. Acesta este insa numai aspectul comunicational. Ca functie de management, relatiile publice inseamna responsabilitate si intelegere in stabilirea de politici si in informare, pentru atingerea celor mai nobile interese ale organizatiei si ale publicurilor ei. Dupa Grunig2, “relatiile publice sunt functia manageriala distinctiva, care ajuta la stabilirea si mentinerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciproca si la cooperarea dintre o organizatie si publicul ei; ele implica managementul problemelor, ajutand managerii sa fie informati asupra opiniei publice si sa raspunda cererilor opiniilor publice”.
Relatiile publice implica mai multe activitati. Schimbarile in domeniul relatiilor publice pot muta in timp accentul de pe o activitate pe alta. In ultimul timp, evolutiile tehnologice – cum ar fi diferentele semnificative in felul in care opereaza presa – au produs multe dintre aceste schimbari. Un alt rezultat al acestor revolutii a fost globalizarea crescanda, care a afectat atat comunicarea interna, cat si pe cea externa si a schimbat semnificativ modul in care sunt tratate crizele. Rezultatul relatiilor publice trebuie sa fie comportamentul real al organizatiei si perceptiile publicurilor despre acest comportament
Pentru a realiza un plan de campanie de relatii publice, se adopta o metoda de lucru care va permite utilizarea unei abordari diferite, respectiv cea a relatiilor publice, pentru a gestiona problemele organizatiilor. Cresterea cifrei de afaceri, refacerea imaginii publice, diseminarea unor idei, traversarea unei crize, creearea unui climat favorabil in sanul organizatiei, determinarea oamenilor sa-si schimbe comportamentul, apararea in fata adversarilor sau atacarea acestora constituie, pentru o organizatie, preocupari continue, prezente la diverse niveluri.
Pentru a-si face cunoscute ideile, un grup poate crea o miscare de protest, poate organiza o manifestatie de strada, poate cumpara spatiu publicitar in mass-media sau gasi
2Grunig, James E., Hunt, Todd “Managing Public Relations”, Philadelphia, 1984, p.7.
un purtator de cuvant credibil, care ii va promova cauza.
Fie ca e vorba de o campanie multinationala sau de o organizatie mica, in ambele cazuri folosirea unui plan de campanie poate adduce rezultate benefice, ajutandu-le sa-si prezinte public punctul de vedere, sa lupte impotriva unui adversar, a unui contestatar sau a unei organizatii concurente. Planul de campanie are astfel ca functie esentiala sa investigheze cat mai bine o situatie data, in asa fel incat sa permita sa se intervina si sa se influenteze desfasurarea acesteia.
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative - Facultatea de Comunicare si Relatii Publice “David Ogilvy”
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
