Recenzie de carte - comunicare interpersonală

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Gabriel Albu este profesor universitar doctor iar principalele sale domenii de interes sunt psihopedagogia comunicării, psihologia educaţiei, teoria şi practica evaluării şcolare, filozofia educaţiei. Gabriel Albu a publicat peste 125 de articole în reviste de specialitate atât în ţară cât şi în străinătate. De asemenea acesta a publicat nenumărate lucrări printre care Introducere într-o pedagogie a libertăţii (1998), În căutarea educaţiei autentice ( 2002), Concepte fundamentale ale psihologiei ( 2003), Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei (2005), O psihologie a educaţiei (2005) precum şi Comunicarea interpersonală (2007).

Cartea comunicarea interpersonală – Aspecte formative şi valenţe psihologice a fost publicată în anul 2007 la editura Institutul European din Iaşi, având 306 pagini, ISBN 978-973-611-512-7. Lucrarea face parte din ediţia Ştiinţelor Educaţiei fiind primul număr a fost tipărită în limba română şi poate fi procurată la preţul de 33 lei.

Lucrarea a fost scrisă având ca scop eficientizarea comunicării dintre cadrele didactice şi copii fiind destinată în special profesorilor dar şi altor persoane interesate de acest subiect. Cartea abordează o temă care este foarte actuală în mediul şcolar deoarece peste tot se poate observa o deficienţă privind comunicarea profesor – elev. Profesorii nu îşi cunosc elevii iar elevii nu ştiu să se raporteze la profesor. Însă eu consider că lucrarea abordând tema comunicării interpersonale în mediul şcolar este benefică pentru ambele părţi deoarece aceasta oferă indicaţii detaliate despre actul de predare. Prin inermediul carţii profesorii pot să creeze o legătură cu elevii şi să îi cunoască mai bine.

Lucrarea de faţă este structurată în patru capitole capitolul I Comunicarea cu copii, capitolul II Persuasiunea, capitolul III Ascultarea şi tăcerea, capitolul IV Minciuna şi autodezvăluirea.

În capitolul I intitulat Comunicarea cu copiii autorul ne prezintă câteva indicaţii pentru a putea eficientiza relaţia cadrelor didactice dar şi a părinţilor în comunicarea cu copiii . Comunicarea profesorilor cu copii este foarte dificilă iar formarea acestora se bazează pe schimbul de mesaje realizate verbal, paraverbal şi nonverbal. În interacţiunea cu copilul învăţătoarele trebuie să ţină cont de folosirea cuvintelor care încurajează, să nu foloosească cuvinte care demoralizează deoarece atunci se formează caracterul. Deoarece copii mici nu dispun de un limbaj elaborat şi nu pot transmite ce simt aceştia folosesc cel mai des limbajul nonverbal. Toate comportamentele lor sunt constituite din limbaje printre care regăsim gestica, transpunerea în fapt, ritualurile şi somatizările. Cei care interacţionează cu copii trebuie să privească copilul cât mai atent şi cât mai des pentru a putea desluşii limbajul nonverbal. Autorul sugerează ca ar fi indicat ca profesorii să iniţieze cercuri de comunicare în care să se discute pe diferite teme, acest lucru ar fi benefic deoarece copii pot să i-a cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere. Aceasta poate constitui o şansă prin care copii pot să se deschidă, să afle informaţii noi şi să se cunoască reciproc prin discuţiile susţinute. Pentru o mai bună comunicare aceştia trebuie: să se implice, să creeze o legătură cu copilul, să asculte mai mult, să vorbească mai puţin, să nu judece şi să nu renunţe uşor la copii.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Recenzia de Carte - Comunicare Interpersonala.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 400 cuvinte
Nr caractere:
6 865 caractere
Marime:
16.02KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Comunicare
Predat:
la facultate
Materie:
Comunicare
Sus!