Limbajul Feței și al Trupului

Introducere

Profesorul Ray Birdwhistell de la Universitatea din Louisville a arătat că prin gesturi, ţinută, poziţie a trupului şi prin distanţa menţinută se realizează o cantitate mai mare de comunicări interumane decât pe orice altă cale (Pease, 1993, p. 7).

După constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor aproximativ 7% sunt verbale, 38% sunt vocale şi 55% sunt mesaje non-verbale. Analizând comunicarea dintre oameni, profesorul Ray Birdwhistell a ajuns la concluzia că o persoană obişnuită, de-a lungul unei zile, vorbeşte efectiv timp de zece minute. Astfel, componenta verbală a comunicării este sub 35%, comunicările non-verbale reprezentând peste 65%. Comunicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale şi în anumite cazuri pentru a înlocui mesajele verbale. Cu toate acestea, omul este însă rareori conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva.

Aşa cum limbajul verbal diferă de la o cultură la alta şi limbajul non-verbal poate fi diferit în funcţie de cultură. Limbajul trupului are adesea aproape aceleaşi semnificaţii oriunde în lume, însă poartă totuşi o puternică amprentă culturală şi socială, multe poziţii sau gesturi trădând mediul în care a trăit şi s-a format un individ.

Limbajul trupului în comunicarea umană se referă la: spaţiul personal, postură, mimică, gestică.

Postura

Postura trupului se referă atât la gesturile, poziţia unei persoane, cât şi la modul de mişcare. În grup, postura trupului indică raporturi de dominare, de egalitate sau de inferioritate. Cu cât o persoană care stă în picioare se ţine mai drept, cu atât suntem mai înclinaţi să credem în verticalitatea ţinutei sale morale, în demnitatea, onestitatea şi în echilibrul său psihic (Prutianu, 2000, p. 240).

Postura comunică în primul rând statutul social pe care îl are sau pe care vrea să-l aibă un individ. Sub acest aspect constituie un mod în care oamenii se raportează unii faţă de alţii atunci când sunt împreună.

În picioare

În general, o ţinută dreaptă reflectă o atitudine deschisă. siguranţă, dar şi flexibilitate, în timp ce o persoană care trage capul intre umeri şi foloseşte braţele ca barieră de protecţie emite semnale de închidere, de apărare (un astfel de individ va purta drept scut dosarul sau poşeta pe care le poartă). Mai trebuie precizată în acest context şi semnificaţia pe care o are faptul că un individ aflat în picioare caută o poziţie de sprijin. Cei care stau liber sunt mai siguri pe ei – în timp ce cei care caută un reazem sunt vulnerabili.

În mers

Persoanele extrovertite au obiceiul de a merge drept, cu privirea înainte, în timp ce cei introvertite au tendinţa de a merge cu capul plecat. Un mers rigid semnalează încordare interioară, iar un mers degajat înseamnă contrariul.

Mersul „de cocostârc” (seamănă cu mersul soldatului pe un teren minat) trădează precauţie şi siguranţă.

Mersul îndrăzneţ (cu laba piciorului aruncată înainte) denotă siguranţă şi putere, fiind caracteristic unei persoane care ştie ce vrea, cineva care are un scop precis.

Poziţia

Poziţia şezând - este interpretată în funcţie de plasarea centrului de greutate a corpului: în faţa, în spatele sau deasupra bazinului.

Poziţia de fugă (persoana stă aplecată în faţă, cu mâinile între genunchi, având greutatea trupului concentrată înaintea bazinului şi picioarele în poziţia de a păşi) semnalează grabă, indispoziţie, nesiguranţă şi atitudine de fugă (în plan psihic). În acest caz interlocutorul trebuie să afle motivele acestei atitudini sau să încheie întrevederea.

Poziţia deschisă (privirea şi corpul sunt orientate spre vorbitor) denotă atenţie şi receptivitate, dar dacă este mimată ea nu este relevantă.

În cazul poziţiei rezemate (centrul de greutate al jumătăţii corpului este deplasat în spatele bazinului) poate fi vorba, uneori, de aroganţă şi înfumurare sau de siguranţă, relaxare, mulţumire de sine.

Din punct de vedere al modului de mişcare a corpului în cadrul proceselor de comunicare, persoanele pot fi:

- buni negociatori – caracterizaţi de mişcări laterale;

- oameni de acţiune – caracterizaţi de mişcări faţă-spate;

- oameni cu putere de convingere – caracterizaţi de mişcări verticale.

Prutianu, Şt., 2000, Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Polirom, Iaşi, Vol.I. Comunicarea.