Previzualizare referat:

Extras din referat:

Este interesant de remarcat cã, dacã, nu cu multã vreme în urmã, revoluţiile tehnologice, indiferent de cum erau numite, generau o stare de reverie şi prilejuiau analize desprinse de elementele clasice ale puterii, în ultima vreme aceastã legãturã apare mai frecvent, fiind menţionatã explicit; este vizibil efortul de a recurge la o analizã mai adâncã atât din punctul de vedere al consistenţei, cât şi din cel al corectitudinii metodologice. Nu este o concesie fãcutã geopoliticii, ci un semn de respect faţã de realismul analizei.

Un rãspuns în aceastã privinţã vine din în ce mai insistent din partea autorilor cu preocupãri în zona geopoliticii. Este cazul lui David Lonsdale, care examineazã într-o manierã mai echilibratã relaţia dintre informaţie, tehnologie şi comportamentul

statelor în plan internaţional. Autorul este de acord cã „evoluţiile tehnologice care faciliteazã exploatarea mai eficientã a unei anumite dimensiuni strategice au o importanţã semnificativã“; în acelaşi timp, el subliniazã cã este o „greşealã sã trecem cu vederea importanţa geografiei fizice şi a forţelor militare care opereazã în mediul fizic tradiţional“. Nu numai avantajele infosferei trebuie scoase în evidenţã, caracterul de noutate pe care îl aduce, ci şi limitãrile sale, care aratã cã elementele fizice ale puterii, geografia fizicã îşi vor pãstra importanţa.

Autorul citat defineşte puterea informaţionalã drept „acea formã a puterii strategice care acţioneazã în sau prin intermediul infosferei“. Infosfera – o „entitate polimorfã în care existã şi circulã informaţia“ – constituie, în zilele noastre, a cincea dimensiune strategicã, prezentând relevanţã economicã, socialã, politicã şi militarã.

Infosfera are şi o existenţã fizicã propriu-zisã (sateliţi, cabluri, computere), deci nu este vorba despre faptul cã infosfera ar avea o existenţã total desprinsã de lumea fizicã; cyberspaţiul nu este lipsit de graniţe, de delimitãri spaţiale,; existã o suprapunere între cea de-a cincea dimensiune şi lumea fizicã. Infosfera adãposteşte mari depozite de informaţie şi, într-o perioadã în care informaţia se dovedeşte vitalã pentru funcţionarea societãţii, asigurarea accesului la aceste resurse are o importanţã crucialã. De exemplu, un actor care deţine superioritatea în domeniul informaţional are capacitatea de a se insera în lanţul decizional al inamicului şi, în felul acesta, de a beneficia de o poziţie avantajoasã. Aceasta nu înseamnã cã dimensiunea puterii bazatã pe informaţie eliminã celelalte componente ale puterii. Raportul dintre informaţie şi celelalte resurse ale puterii se aseamãnã, în multe privinţe, cu acela dintre puterea hard şi puterea soft.

Potrivit lui Lonsdale, cyberspaţiul şi informaţia ca atare încep sã fie re-încadrate din ce în ce mai mult unui anumit teritoriu, asupra lor emit pretenţii companiile private, statele, indivizii. Din faptul cã sistemele computerizate şi sistemele de informaţii pot fi accesate de utilizatori neautorizaţi nu trebuie trasã concluzia cã graniţele în cyberspaţiu reprezintã o iluzie. Din ce în ce în ce mai des sunt emise pretenţii asupra informaţiei, a infrastructurii: aceasta este informaţia „noastrã“, acestea sunt computerele „noastre“. Ceea ce constituie un argument împotriva celor care considerã cã o nouã erã geopoliticã se aflã la orizont deoarece infosfera nu este delimitatã de graniţe.

Ce anume diferenţiazã infosfera în raport cu alte resurse de putere?

– ea poate fi extinsã şi contractatã mult mai uşor decât celelalte dimensiuni strategice (de exemplu, prin lansarea unui satelit, prin conectarea unui calculator la Internet, infosfera se extinde cu o vitezã impresionantã);

– este maleabilã, poate fi modelatã mult mai uşor;

– este accesibilã şi flexibilã;

– are şi o existenţã fizicã propriu-zisã;

– participarea la acţiuni în interiorul infosferei se poate realiza cu costuri reduse (de aici, multiplicarea în infosferã a actorilor mici); aceastã trãsãturã a fãcut posibilã apariţia actorilor non-statali care pot acţiona ca actori strategici exclusiv ca urmare a apariţiei cyberspaţiului; în acelaşi timp, infosfera a indus urmãtoarea schimbare: un actor care este dezavantajat în ceea ce priveşte resursele tradiţionale de putere poate anula asimetriile prin recursul la informaţie, prin utilizarea acesteia în avantaj propriu;

– cantitatea de informaţie deţinutã poate fi extrem de micã, dar raza sa de acţiune foarte mare; de aceea, chiar şi un actor foarte mic poate acţiona la nivel global;

– recursul la informaţie în timpul unui conflict are uneori valoarea unor trupe propriu- zise: în loc sã trimitã trupe pentru a sprijini un aliat, un actor îl poate ajuta cu informaţie.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Infosfera - a Cincea Dimensiune Strategica a Puterii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
1 710 cuvinte
Nr caractere:
9 029 caractere
Marime:
10.79KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Comunicare
Predat:
la facultate
Materie:
Comunicare
Sus!