Dezvoltarea comunicării ca știință

Ce este comunicarea? Iata o intrebare la care au incercat sa raspunda toti autorii literaturii de specialitate, in functie de semnificatia data termenului in discutie . Ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, comportand o pluralitate de semnificatii. Firesc, definitiile sunt numeroase si diferite dar, indiferent de scoala de gandire careia apartine un autor sau altul, sau de orientarea in care se inscrie, acestea au cel putin urmatoarele elemente comune:

- comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul;

- nici un fel de activitate - cotidiana si/sau complexa - nu poate fi conceputa in afara procesului de comunicare.

Desi termenul este de origine latina, primele preocupari pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru acestia, arta cuvantului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l exprima in agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean (trebuie insa sa avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sorti). Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insisi in fata instantelor de judecata, textul lui Platon "Apararea lui Socrate" fiind un exemplu in acest sens.

Elemente concrete de teorie a comunicarii apar insa prima data in lucrarea lui Corax din Siracuza, "Arta retoricii", in secolul VI ante.Hr. Platon si Aristotel vor continua aceste preocupari, institutionalizand comunicarea ca disciplina de studiu, alaturi de filosofie sau matematica, in Lyceeum si in Academia Greaca.

Romanii vor prelua de la greci aceaste preocupari (ca de fapt in toate domeniile de activitate), dezvoltandu-le si elaborand in jurul anului 100 ante Hr. primul model al sistemului de comunicare.

Evul Mediu, odata cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolu