Comunicarea Virtuală în Epoca Globalizării

Cuvântul de origine latina “comunicare” înseamna “ face comun”.Dictionarul explicativ al limbii române ofera urmatoarea definitie: a comunica=a face cunoscut; a da de stire; a informa; a infiinta, a spune .

Comunicam pentru a ne transmite ideiile, sentimentele , emotiile, parerile,pentru a influenta, pentru a ne corela între noi rezultatele muncii, pentru a ne socializa.

Istoric

Începuturile studiului procesului comunicarii dateaza înca dinaintea erei noastre. Acest studiu a fost impulsionat de contextul social al Greciei Antice în care functiona principiul ca fiecare sa-si fie propriul avocat; acest lucru nu facea altceva decât sa contribuie la dezvoltarea comunicarii între oameni deoarece cel care reusea sa se impuna prin modul de a vorbi, de a comunica în general, devenea lider politic si facea parte din conducerea societatii. In secolul V i.e.n, Corax din Siracuza introduce primele elemente de teoria comunicarii în cartea “Arta retoricii” aparuta în aceea perioada. Studiul comunicarii este introdus in viata academica greaca alaturi de filozofie, de catre Platon si studentii sai, printre care si Aristotel. În anul 100 î.e.n. filosofii romani, printre care si Cicero, elaboreaza primul model al sistemului de comunicare. În secolele care urmeaza nu mai este adus nimic nou în teoria comunicarii umane. Dupa anul 1600, problemele comunicarii reapar în centrul vietii sociale;aceasta pe de o parte, datorita diminuarii rolului bisericii, ca sursa unica de putere politica, iar pe de alta parte, datorita aparitiei statelor nationale, a regimurilor democratice si a universitatilor. Toate acestea contribuie la cresterea libertatii de exprimare, la dezvoltarea literaturii si sporirea numarului de publicatii.In ceea ce priveste România, pâna în 1989 nu au existat preocupari legate în mod expres de comunicare, ca o disciplina academica de sine statatoare. Au existat însa o multime de articole sau studii publicate în diverse reviste, în special de sociologie sau psihologie, precum si de management, care se ocupau de probleme legate de comportamentul sau stilul managerului sau de procesul decizional, în care se facea referire si la comportamentul de comunicare.

Comunicarea

Comunicarea apare într-o situatie data, într-un anume context, care se deosebeste de altul. Aceasta înseamna ca elementele constitutive ale procesului de comunicare, participantii, difera in functie de situatii.Contextul în care apare comunicarea poate fi: interpersonal, în grupuri mici,

organizational, public, de masa, intercultural, familial, în domeniul sanatatii sau politic. Natura comunicarii se schimba si este influentata de context.Elementele de baza ale procesului de comunicare sunt transmitatorul sau sursa (persoana care initiaza comunicarea, transmite mesajul) si receptorul sau destinatia (persoana care primeste mesajul). Intre cele doua puncte ale comunicarii se afla mesajul (informatia) care se codifica într-un semnal.

Între transmitator si receptor se realizeaza astfel schimb de informatii,respectiv comunicari sau mesaje.

Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului VERBAL (cu ajutorul cuvintelor), al limbajelor NEVERBALE (cu ajutorul limbajului corpului,al spatiului, al timpului, al lucrurilor) si al limbajului PARAVERBAL, care este o forma vocala de limbaj neverbal (de exemplu tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc).

O comunicare (informatie sau mesaj) trebuie sa fie astfel transmisa încât receptorul sa o înteleaga, sa o poata receptiona, înregistra si accepta.

Caci:

“Ceva exprimat (spus) nu înseamna neaparat deja ceva auzit. Auzit nu înseamna neaparat deja ceva înteles. Inteles nu înseamna neaparat deja ceva cu care sa fi de acord. A fi de acord nu înseamna deja ceva ce se va aplica.Aplicat nu înseamna nici pe departe mentinut.”De asemenea exista numeroase diferente între “a spune” si “a comunica”sau între “a auzi” si “ a asculta”. “ A spune” este un proces într-un singur sens, iar “a comunica” presupune transfer de informatie în ambele sensuri.

Clasificare:

– Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pagere, radio – Canale scrise: scrisori, rapoarte, afisiere, memo-uri, formulare, carti, reviste, ziare;

– Canale fata-n fata: conversatii, interviuri, întâlniri, prezentari, cursuri, lecturi.

Mijlocul tehnic sau fizic care transforma mesajul în semnal se numeste mediuMediul comunicarii poate fi oral sau scris, în functie de modalitatae de comunicare pe care o folosim; vorbim-ascultam-observam, deci comunicam în mediul oral, sau scriem-citim, deci folosim comunicarea în mediul scris.

Suportul tehnic al canalelor comunicarii cuprinde toate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul procesului de comunicare, cum sunt: telefonul, calculatorul, faxul, elexul, e-mail-ul, internetul, mijloacele audio-video. Receptionarea mesajelor este facilitata de organele de simt. Modul în care este elaborat mesajul se numeste codificare. Operatiunea prin care interlocutorul analizeaza, interpreteaza si întelege mesajul în mod corect se numeste decodificare.