Comunicarea și relațiile copii-părinți

In toate societatile au existat si vor exista legaturi intre parinti si copii, mamele se ocupa in special de copii la varste mici, in toate societatile copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor. Relatiile intre parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la baza statuarea comunicarii in care se realizeaza un model, un pattern de conduita. In cadrul acestor relatii parintii incearca si de multe ori multi dintre ei reusesc sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie; ambele parti ale ecuatiei au nevoie de deprinderi, abilitati sociale pentru facilitatea intercomunicarii.

Exista desigur studii privind forma si marimea familiilor, exista studii privind familiile dezorganizate, influenta divortului asupra atmosferei si formarii trasaturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetari privind copiii adoptati, privind copiii aflati in plasament familial, privind cupluri cu sau fara copii - pentru a enumera doar cateva din cele mai frecvente preocupari in domeniu.

Studii mai de finete s-au axat pe investigarea unor aspecte, speciale in interrelatia parinti-copii, incluzand raportul satisfactie-conflict, relatiile frate-sora, relatiile cu mama, relatiile cu tata, adolescenta ca perioada a schimbarilor relationare; variatii culturale in statuarea relatiilor parinti-copii.

Binecunoscuta realitate psihologica potrivit careia interrelatia are obligatoriu la baza comunicarea este abordata si in acest tronson de studiere a relatiilor parinti-copii.

Daca in timpul copilariei parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul in stabilirea relatiilor in familie, extinse apoi la grupul de joaca, in timpul adolescentei parintii nu mai reusesc sa supravegheze minorii decat cu mare dificultate. In copilarie procurarea de jucarii, alimentatia, curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv al adultului. In adolescenta, tinerii aspirand la un alt statut decat cel de ,,copil" se impotrivesc dorintei parintilor de a nu intarzia, de a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra in relatii cu persoane rau intentionate, periculoase, de a nu-si crea si adopta modele ,,facile". Parintii vorbesc si transmit enorm copilului in perioada micii copilarii, ei invata efectiv sa vorbeasca, sa participe la dialog. Copiii pun intrebari la care parintii incearca sa raspunda, ei ar trebui sa ofere raspunsuri cat mai adecvate dezvoltarii psihice a copilului. In adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. In perioada furtunoasa, frumoasa si tumultuoasa, plina de mari inegalitati psihosociale, tanarul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului si cel mai adesea parintilor.

De exemplu, daca parintii intreaba un adolescent despre compania lui, ei dorind sa-si arate de fapt afectiunea, conversatia ar putea arata cam asa:

Parintele (mama ori tata): ,,Unde ai fost?", ,,De unde sosesti acum?"

Adolescentul: ,,Afara", ,,De afara"

Parintele: ,,Ce mai faceti voi cand va intalniti?"

Adolescentul: ,,Nimic"

Parintele: ,,Ai facut bine ca ai iesit cu prietenii la discoteca?"

Adolescentul: ,,Nu" .

Astfel putem afirma ca adolescentii devin "experti" in a nu transmite nimic, in a nu comunica.

Unii parinti incearca sa invete copiii de la varste mici sa munceasca, sa faca o activitate si nu doar sa primeasca totul drept ,,cadou"; sa faca unele actiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru munca.

Psihologii studiind aceste activitati pe care unii parinti incearca sa le includa in structura conduitei copiilor si mai ales a adolescentilor atat ca un mod de comunicare mai profunda intre cele doua generatii - apreciindu-le schimb de idei in cadrul relatiei parinti-copii.

De fapt, adolescentii ajutati astfel din copilarie ori pubertate isi dezvolta radacinile relationarii de mai tarziu: mama si fiica pot avea relatii mai intime, de prietenie adevarata, tata si fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt ,,in micro" tiparul prieteniei parinti/copii.

Regulile cele mai simple se invata si se respecta in familie, se reflecta in comportamentul din grup (scoala, prieteni, strada) si reintra in circuitul de comunicare intrafamiliala care sta la baza relatiilor intime (inclusiv sexuale) si de munca - daca au fost initiate prin conversatie si supravegheate de adult.

Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz, Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson M. (1985) finiseaza cativa itemi pentru o posibila comunicare in perioada adolescentei, din ambele sensuri: de la parinti catre adolescenti, si de la adolescenti spre parinti, itemi cuprinsi in cateva reguli generale.

O serie de studii audizeaza abilitatile parentale de conduita, regulile ca si drepturile parintilor in speranta decelarii efectelor asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii unor stiluri, moduri de comportament. In fond, multi autori scriu despre binomul ,,acceptare - respingere" ca fiind cel mai important in interrelatia parinti-copii (inclusic adolescenti).

REGULI PENTRU PARINTI REGULI PENTRU ADOLESCENTI

Respectati intimitatea adolescentului Respectati intimitatea parintilor

Dati sfaturi dar si exemple de comportare Pastrati confidentele, secretele

Aratati afectiune fata de adolescent Nu intrati in relatii sexuale cu parintii

Incurajati ideile (cautarile) adolescentului Luati in considerare drepturile parintilor

Demonstrati ajutorul emotional (afectiv) Fiti politicosi cu parintii, mai ales cand sunteti in public, in grup

Pastrati secretele incredintate Sprijiniti dorintele lor in absenta

Nu fiti exagerat de posesiv Oferiti cadouri si felicitari pentru ziua lor de nastere

Incercati sa tratati adolescentul ca pe un tanar adult responsabil Priviti in ochi parintii in timpul conversatiei

Uitati-va in ochii lui in timpul conversatiei Vorbiti cu parintii despre probleme sexuale si moarte