Comunicarea prin Dans

INTRODUCERE

„Comunicarea prin dans” este tema pe care am ales s-o abordez în această lucrare. Motivaţia a fost una subiectivă, întrucât iubesc această activitate, dansul, care înseamnă expresivitate, înseamnă poezie, înseamnă poveste.

Dansul angajează doi sau mai mulţi indivizi într-o situaţie de comunicare, prin care se transmite o serie de mesaje, creându-se un adevărat dialog prin limbajul trupului.

Comunicarea, în cele mai simple cuvinte, este definită, ca fiind procesul de transmitere a informaţiilor, ideilor, opiniilor, părerilor, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul, fie de la o sursă către un public larg.

Când vorbim despre comunicarea prin dans, vorbim despre comunicarea nonverbală.

Comunicarea nonverbală este un element de psihologie a comportamentului şi presupune transmiterea mesajului prin gesturi, atitudini, acţiuni, mimică, tonalitate, prin modul de a ne prezenta şi ocupa spaţiul. Comunicarea nonverbală are un impact deosebit în transmiterea mesajelor, 70% mai mult decât cea verbală.

În studiul de caz am ales abordarea stilului de dans Tango. Acesta este o forma de artă efemeră în care corpurile si sufletele se joacă, în care dansatorii sunt deopotrivă spectatori şi protagonişti.

Analizând stilul de dans, tango, identificăm comunicarea interpersonală, manifestată prin intermediul elementelor comunicării nonverbale întrucât, tango presupune doi protagoniști (un el şi-o ea) comunicând prin limbajul trupului. Mesajele, transmise de cuplu prin mişcările specifice dansului, ”spun” mai multe, decât ar face-o cuvintele. Însă, vom înţelege mai bine acest stil de dans, şi cum a evoluat, în cele ce urmează.

CAPITOLUL I

COMUNICAREA – NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I.1 Comunicarea

O clasă este înainte de toate un mediu de comunicare” (Jean – Claude Filloux )

Din punct de vedere cronologic, comunicare este primul instrument spiritual al omului, în procesul socializarii sale. Comunicarea presupune existenţa informaţiei verbale, prezentată în forma orală sau scrisă şi de cel al informatiei nonverbale, reprezentată de paralimbaj, mişcările corpului şi folosirea spaţiului.

Dicţionarul Larousse defineşte comunicarea ca fiind “acţiunea de a transmite, a aduce la cunoştinţă, a împărtăşi, a fi în raport cu, a fi legat de, a fi în relaţie cu.”

Dintr-o perspectivă psihologică, comunicarea este un fenomen dinamic şi complex, care presupune derularea concomitentă a mai multor procese şi funcţii psihice, puse în slujba interacţiunii, prin intermediul schimbului de mesaje între doi subiecţi. Ea poate fi, în acelaşi timp, o necesitate umană sau o sursă de conflicte şi insatisfacţii în relaţiile interpersonale.

În termenii cei mai generali, comunicarea presupune un emiţător, un canal, un mesaj, un receptor, o relaţie între emiţător şi receptor, un efect, un context în care are loc comunicarea şi o serie de lucruri la care se referă “mesajele”. Câteodată, dar nu întotdeauna, există o intenţie, un scop al faptului de a “comunica” şi de a “recepta”.

Comunicarea poate avea într-una dintre următoarele posibilităţi sau în toate la un loc: o acţiune asupra altora, o interacţiune cu alţii şi o reacţie la alţii.

Comunicarea poate fi definită ca “ interacţiune socială prin intermediul mesajelor” (Gerbner, 1967)

1. McQuail, D, Comunicarea, Trad de D. Rusu., Institutul european, Iaşi, 1999.

2. McQuail, Denis, Sven Windahl, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă , Editura Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, David Ogilvy, SNSPA, 2001.

3. Miriam Costea, Dan Stănescu , Manual de comunicare şi relaţii publice, Proiect Phare Ro 2006 / 018- 147. 01.04.04.01. Continuarea dezvoltării şi şcolii naţionale de grefieri” (DSNG),

4. http://www.scolidans.ro/standard-de-societate/tango

5. http://ro.wikipedia.org/

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA“

MASTERAT „COMUNICARE MEDIATICĂ, OPINIE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT INFORMAŢIONAL”

DISCIPLINA: COMUNICARE ŞI PSIHOPATOLOGIE SOCIALĂ