Comunicarea în Familie

1. Comunicarea- aspecte generale

Nu ştiu cât de multă importanţă acordăm fiecare din noi comunicării, nu ştiu dacă subiectul propus pentru această temă pare sau nu simplu şi deja cunoscut, în schimb merită să încercăm împreună o reflecţie asupra acestui proces, în speranţa că acest lucru ne va ajuta să îmbunătăţim comunicarea cu ceilalţi şi, de ce nu, cu noi înşine.

Comunicarea reprezintă un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentale (confuzii, gânduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate şi o activitate socială. Cauza care a dus la apariţia comunicării a fost necesitatea de a comunica între oameni ca persoane sau grupuri sociale, când se aflau la departare unii de alţii. Motivul care a determinat apoi dezvoltarea comunicării a fost necesitatea de a comunica între oameni şi organizatiile lor, în condiţiile dezvoltării relaţiilor sociale. Formele de comunicare apar şi se dezvoltă odată cu mijlocul principal de comunicare între oameni, care este limba sau limbajul, în care există două forme de intrebuinţare: orală si scrisă.

A comunica este o artă care se învată. Din pacate nu o invatam în scoală, nici macar în facultate şi pornim în viaţa cu acest “mare handicap”… Ne luăm un servici, ne casătorim, facem copii şi de multe ori ne dăm seama că nu putem să ne înţelegem cu ceilalţi… oricare ar fi acesti ceilalţi… părinti, copii, parteneri de servici sau de casă… în viaţa avem deseori probleme de înţelegere a nevoilor celuilalt, a valorilor celuilalt şi de aceea ajungem la conflicte. Ca parinţi e de preferat ca niciodată sa nu incepem sa vorbim cu copilul nostru adresându-i cuvinte jignitoare. Nu vom ajunge la esenta problemei, ba mai mult putem să creăm resentimente. Pentru a discuta real cu copilul e necesar ca părinţii să înveţe să se cunoască pe sine mai întâi. E necesar să-şi cunoască sentimentele, trăirile, să le conştientizeze, să înveţe despre sentimentele familiei (cum se simt cei din jur când apare vreo problemă), să învete să-şi exprime sentimentele, să înveţe să empatizeze (adică să se pună în pielea celuilalt), să înveţe despre sine (despre momentele lor de furie, de anxietate, de deprimare, de stres puternic şi să înveţe să le gestioneze), să ştie care sunt momentele lor cele mai bune şi cele mai puţin bune din zi sau saptamană, să îşi cunoască ritmul personal şi să nu îl impună şi altora, să înveţe să înţeleaga punctul de vedere al altuia din familie chiar dacă nu este de acord cu el, să invete să fie echilibraţi şi moderaţi în decizii şi să accepte şi alte decizii. Este foarte important şi ca părinţii să înveţe să-şi cunoască proprii copii... Uneori trece o viaţa şi nu ajung să şi-i cunoască... Ce înseamnă a cunoaşte? Să ştie ritmul copilului lor, stilul lor de lucru, să ştie cum îşi exprimă copilul sentimentele, să ştie dacă copilul are empatie sau nu fată de alţii (să înveţe să i-o cultive), să ştie cum face faţa copilul într-un conflict, ce fel de strategii şi tehnici are, să ştie cum îşi exprimă furia sau alte sentimente negative, să cunoască nevoile, scopurile şi strategiile de a le atinge, să ştie cum soluţionează copilul lor o problemă (ce stil are în soluţionare).

2. Comunicarea în familie

Trăim într-o societate în care mediul conversaţional este tot mai sarac, cu toţii auzim cuvântul “comunicare” la colţ de stradă, la birou, în autobuz etc. Îl auzim în familie în replica de genul: “se intamplă…dacă nu exista comunicare”, “eu şi sorul meu nu mai comunicăm”.

De ce? Din cauza că ne urmărim propriile idei, din cauza calculatorului, din cauza televizorului, a radioului, din care descoperim că mult prea mulţi oameni îşi petrec enorm de mult timp captând mesaje mecanice şi care, nu îşi găsesc timp să facă schimb de mesaje ca nişte fiinţe vii, iubitoare şi afectuoase cu membrii familiei. Dacă mama şi tata stau în faţa calculatorului sau a televizorului, în medie, cam 7 ore pe zi, la care se adaugă timpul în care luăm masa, drumul la/de la serviciu, orele de somn, aproape că nu ne mai rămâne timp pentru vorbit. Când şi cum să facem să ajungem să înţelegem cât de importante sunt în familie aceste discuţii, aceste schimburi de idei? Există multe ocazii când ambii parteneri îşi petrec timpul împreună ( dimineaţa la cafea , înainte de culcare). O discuţie cât de mică este extrem de importantă pentru sanatatea relaţiei lor şi pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. În foarte multe cupluri problemele pot fi rezolvate şi se poate împiedica o destrămare a familiei prin conversaţie, să se vorbească despre ceea ce-l deranjează pe unul din membrii familiei: mama, tata sau copilul. Pentru a educa nişte copii care să reusească în viaţa, parinţii trebuie să înveţe să comunice între ei şi cu copii lor. Nu trebuie să aştepţi ca celălalt “să îşi dea seama” că ceva nu este în ordine. Dacă mama cearta copilul pentru o gresală, tatăl să nu intervină cu ceva contrar.

Bineînteles, copii trebuie şi ei incluşi în conversaţiile familiei. În acest fel ei învaţă să se descurce în lumea adulţilor ţi îşi construiesc un vocabular ce le dezvoltă capacitatea de a conversa şi a se adapta în societate. Trebuie să nu uitam totuşi, copilul nu este un adult în miniatura. Un copil are interese proprii vârstei lui şi atenţia sa este foarte redusă. În acest secol al vitezei se întâmplă destul de des ca un copil de zece sau paisprezece ani(de exemplu) să intre în conversaţie cu părinţii lui şi aceştia să raspundă cu “da” sau “nu”, fără ca ei să depună şi cel mai mic efort pentru a intra în conversaţie cu el, chiar să-l ignore. Acesta este unul dintre cele mai sigure moduri de a determina copilul să se simtă mai bine în casa vecinului, la discuţiile din faţa blocului sau să intre într-un anturaj nesănătos.

Numitorul comun în toate relaţiile este nevoia fiecaruia de a se simţi iubit şi înţeles. Discuţiile cu copiii se poartă astfel încât ei să se simtă niste membrii importanţi ai familiei din punct de vedere al comunicării. Acest lucru construieşte şi stabileste legaturi de care ne bucurăm tot restul vieţii, este o modalitate de a va comunica iubirea, grija şi respectul pentru copil.

1. Băban, Adriana (coord.) - ,,Consiliere educaţională”, Imprimeria ,,Ardealul”, Cluj-Napoca, 2001

2. http://www.familiasiviata.ro/educatie/comunicarea-in-familie.html

3. http://www.consultanta-psihologica.com/stiluri-de-comunicare-in-familie/

4. http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/experiente_8.htm

5. Şoitu, Laurenţiu – Pedagogia comunicării, Institutul European, Iaşi, 2001.;

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI

FACULTAEA DE CHIMIE APLICATA SI STIINTA MATERIALELOR