Comunicare Interpersonală

Introducere

Comunicarea e asemenea unui “nor gros” pe care vânturile îl tot “împing si îl destramă şi care pluteşte peste aproape toate ştiinţele.” (Daniel Bougnoux, Introducere în ştiinţele comunicării¸ traducere de Violeta Vintilescu, Polirom, 2000, p.17.)

Desfăşurarea oricărei activităţi impune cu necesitate un element funcţional de fond, şi anume comunicarea şi aproape fiecare problemă, fiecare conflict şi fiecare neînţelegere are la bază o problemă de comunicare interpersonală.

În sensul cel mai general, prin comunicare se înţelege procesul de transmisie şi recepţie de informaţie între două unităţi ale unui sistem, capabile să decodifice semnificaţia mesajului.

Relaţiile de comunicare interpersonală sunt în primul rând interacţiuni psihologice desfăşurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediază şi condiţionează raporturile umane.

Actul comunicării se realizează prin intermediul cuvintelor, ideilor, conceptelor, imaginilor, noţiunilor având un conţinut informaţional facilitând manifestarea conduitelor umane afective, producând consonanţă sau disonanţă, efecte de acceptare sau refuz, concordanţă sau neconcordanţă a trăirilor noastre. Comunicarea este bazată pe un sistem de coduri, care se transmit către receptor şi produc o reacţie. Putem menţiona astfel comunicarea prin mijloace lingvistice, mijloace non-verbale, mijloace extralingvistice, mijloace verbale, comunicare prin imagini, comunicare prin sunete, etc.

Nivelurile comunicării umane ( sau tipuri de comunicare din punctul de vedere al numărului de parteneri)

Comunicarea se desfăşoară la cinci nivele relativ distincte: ( Evelina Gaur: Tehnici de comunicare, Mediamira, Cluj Napoca, 2001, p.8)

• intrapersonală;

• interpersonală;

• de grup;

• publică;

• de masă.

Comunicarea intrapersonală

Comunicarea intrapersonală este relaţia dintre o persoană şi propria voce interioară.

În cadrul acestui de tip de comunicare, interlocutorii sunt instanţe diferite ale propriei personalităţi. Există suficient loc pentru conflicte interioare sau pentru inducerea în eroare a propriei conştiinţe, prin falsificarea realităţii percepute de către individ. Această formă de comunicare se realizează la intervale neregulate de timp, şi de obicei nu se poate suprapune cu alte tipuri de comunicare. Vizează foarte mult deciziile pe care trebuie să le luăm şi are un aspect retrospectiv.

Comunicarea de grup

Comunicarea într-un anturaj intim, în interiorul echipei, al echipajului, al familiei sau chiar într-un cerc restrâns de persoane este ceea ce numim comunicarea de grup.

În cadrul acestor grupuri, individul îşi petrece o mare parte din viaţa sa socială şi profesională. Aici se împărtăşesc cunoştinţe şi experienţe personale, se rezolvă probleme, se creează şi se detensionează conflicte, se dezvoltă idei noi, se inventează şi se iau decizii importante.

Comunicarea publică

Orice gen de cuvântare, expunere sau prezentare susţinutã de către o persoanã direct sau în prezenţa unui auditoriu, mai mult sau mai puţin numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o

comunicare publică sau un discurs public. În aceastã categorie intră conferinţele, pledoariile, prelegerile şi cursurile, prezentarea vânzărilor, comunicările ştiinţifice, prezentări de rapoarte, expuneri, alocuţiuni şi multe altele.

Comunicarea de masă

Producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale de către un sistem

mediatic şi instituţionalizat către un public variat şi numeros se numesc comunicare de masă.

Comunicarea de masă prin însăşi natura ei poate apărea într-o mare diversitate de forme: carte,

presa scrisă, mijloace audio-vizuale, şi altele. Caracterul comun al acestui mijloc de comunicare

este reprezentat de răspunsul întârziat, slab şi incomplet care poate surveni din partea publicului

care recepţionează mesajele.

Comunicarea interpersonală

Comunicarea interpersonală este reprezentatã de dialogul exclusiv dintre doi interlocutori.

Astfel, discursul fiecăruia este destinat în totalitate celuilalt şi nimic nu pare a fi mai convingător

decât ceea ce este adresat cuiva în exclusivitate. Comunicarea interpersonală poate satisface nevoia de afecţiune şi de recunoaştere a valorii personale, dar şi nevoia de a controla, a domina şi a impune altuia voinţa proprie, de a-l conduce sau măcar de a-l influenţa făţiş sau din umbrã.

Datoritã acestui tip de comunicare se stabilesc, se întreţin şi, uneori, se distrug relaţii umane.

Comunicarea interpersonală este cea mai importantă forma de comunicare şi cel mai des folosită. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existenţa lor socială depinde de abilitatea cu care pot angaja discuţii cu alţii. Viaţa de familie, relaţiile cu prietenii, activitatea profesională, toate depind de această calitate.

Facultatea de Psihologie, Master Consiliere