Bârfa în presa scrisă - fenomen polifonic

Motto: “Noi românii, porniţi prea de curând în cursa înarmărilor contracronometru în supermarket, avem un handicap major. Ne-am pierdut bunele obiceiuri de a transmite veşti din om în om sau, atunci când istoria se burzuluia, să împărtăşim de pe dealuri, cu fumuri sau focuri, zvonul ce făcea naţiunile să supravieţuiască. De aia, tot ce se vede la televizor intră imediat în casă şi ne ocupă bucătăria, holul, dormitorul, baia şi cămara. Ce ciudat bilanţ la sfârşitul zilei: vinul nu-i bun, mâncarea n-are gust, televizorul tromboneşte şi trompoteşte, pantoful are noduri, iar viaţa dăunează grav sănătăţii. Şi copiii cresc, crezând că asta e lumea”. (Academia Caţavencu)

Modul de funcţionare a instituţiei de presă evidenţiază unele caracteristici ale comunicării jurnalistice, cum ar fi:

a) actul de producere a mesajelor este, în acelaşi timp, un act individual şi unul instituţional;

b) actul receptării este unul individual;

c) presiunea audienţei conduce către exigenţa majoră a comunicării jurnalistice: accesibilitatea mesajelor.

După schimbarea regimului politic apare si o oarecare libertate a limbajului, atât în presă, cât şi în exprimarea zilnică. Există şi erori jurnalistice care, în publicaţiile care se adresează unui public restrâns, sunt considerate corecte, pentru că sunt înţelese de publicul ţintă. Un exemplu l-ar constitui majoritatea articolelor din Academia Caţavencu, unde figurile de stil sunt folosite foarte des şi fac parte din stilul original specific ziarului. În textele lor apar ironia, limbajul figurat, întrebările retorice, pe care cititorii le înţeleg, le gustă şi cu care sunt obişnuiţi de către jurnaliştii Academiei Caţavencu.

Bârfa este, dacă e să dăm crezare unei barfe, un fenomen care-i asigură speciei umane deopotrivă longevitatea spirituală şi biologică. Bârfa este aşadar un spaţiu de întâlnire a unei multitudini de “voci”, un fenomen polifonic en vogue în viaţa noastră publică. În esenţă, bârfa presupune un “schimb de informaţie între cel puţin două persoane despre o a treia, absentă”. DEX online include termenul bârfă într-o serie sinonimică alături de calomnie şi de defăimare.

Bârfa, bârfe s.f. (Fam.) bârfeală, bârfi, bârfesc vb. tranz., intranz. şi refl. “a (se ) vorbi de rău, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti”. Tranz. “A flecări, a îndruga verzi şi uscate”.

Bârfă “calomniere”. Calomnie, calomnii, s.f. “Afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă, făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputaţia cuiva; defăimare, clevetire”.

Defăimare,defăimări, s.f. “Acţiunea de a defăima şi rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreţ, desconsiderare; umilire, batjocură”.

Sensul bârfei îl reprezintă numitorul comun al definiţiilor termenilor enumeraţi.

În general, bârfa are un caracter rău intenţionat/ tendenţios, deşi intenţia avansată prin bârfă nu este întotdeauna denigratoare, uneori fiind supralicitată “faţa pozitivă” a persoanei despre care se bârfeşte.

După natura efectelor produse, bârfa reprezintă o informaţie ce se doreşte a fi autentică şi cu caracter de noutate, dar şi cu posibilităţi minime de verificare; este o ştire de cele mai multe ori tendenţioasă, care circula paralel şi în mod frecvent în contrasens cu informaţiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare.

AC= Academia Caţavencu, Săptămânal, Bucureşti.

Felecan, Daiana, Aspecte ale polifoniei lingvistice, Bucureşti, Tritonic, 2010.

Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile, Bucureşti, Humanitas, 2006

Roşca, Luminiţa, Producţia textului jurnalistic, Iaşi, Polirom, 2004.

Universitatea Lucian Blaga, Sibiu

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Specializarea: Jurnalism

Disciplina: Stilistica presei