Argumentare și gândire critică

I. Gândirea critică

1. Gândirea critică si practica argumentării

În concluzie, gândirea critică ne învaţă să citim, să deconstruim, să înţelegem şi să elaborăm argumente, fie pentru scopurile practice ale vieţii de zi cu zi, fie pentru mai buna exprimare în dezbateri publice, fie pentru organizarea şi structurarea comunicării ştiinţifice în anumite discipline.

2. Gândirea critică şi logica

Logica se ocupă cu construirea argumentelor sau a raţionamentelor corecte

Un argument, sau un raţionament este o colecţie de propoziţii care duc la stabilirea unei concluzii. Propoziţiile nu sunt altceva decât afirmaţii care au ceea ce se numeşte o valoare de adevăr. Adică pot fi adevărate sau false. Spunem adesea despre ceva sau despre cineva că nu are logică. Poate logica să ne ajute să ne descurcăm în lumea de informaţii (şi manipulare) în care trăim ?

Teoria argumentării ne învaţă să recunoaştem argumentele sau raţionamentele logicii exprimate în limbajul de fiecare zi, şi, în acelaşi timp, să construim argumente „mai bune” într-o discuţie în contradictoriu, să ne susţinem mai corect (şi în acealaşi timp mai convingător punctul de vedere).

3. Ce este gândirea critică?

LOGICA = „arta gândirii corecte”

RETORICA = Arta „vorbirii frumoase”

TEORIA ARGUMENTĂRII –

GANDIREA CRITICĂ - este mai dificil de definit cu o formulă scurtă, deoarece ea se poate referi la mai multe lucruri:

- o atitudine cu care citim sau ascultăm argumentele celorlalţi (o atitudine avizată, sceptică, uneori critică, şi, în orice caz, foarte atentă);

- un set de însuşiri care ne ajută la analiza sau la construcţia argumentelor;

- un domeniu care se ocupă cu analiza şi construcţia argumentelor.

Gândirea critică se ocupă de raţionamente şi argumente. Pe de-o parte, analizează argumente gata făcute şi caută să le descopere greşelile. Pe de altă parte, construieşte raţionamente sau contraargumente. Modelul este metoda socratică: a gândi critic înseamnă a învăţa întâi să-i ascultăm pe alţii.

4. Ce este argumentarea?

Orice argument este o colecţie de propoziţii. Unele din aceste propoziţii se numesc premise. Ele urmăresc să stabilească, să justifice sau să sprijine o altă propoziţie numită concluzie. Fiecare argument are mai multe premise, însă o singură concluzie.

II. Vocabularul logicii

1. Propoziţii sau judecăţi

O propoziţie este un enunţ care are valoare de adevăr, adică despre care se poate spune că este adevărat sau fals. Nu întotdeauna când formulăm un enunţ putem spune care este valoarea lui de adevăr. Trebuie să distingem însă mai multe cazuri. Uneori, enunţul nu are valoare de adevăr, ca atunci când spui “Inchide uşa!”, sau “Ce peisaj splendid!”, sau “Aiurea! Nu sunt deloc de acord cu tine!” sau chiar “Mă vei iubi oare şi maine?”.

a) întrebările, comenzile, propoziţiile care se referă la probabilitatea unui eveniment,

propoziţiile despre obiecte ficţionale nu sunt propoziţii;

b) propoziţia este un enunţ sau o parte a unui enunţ care poate fi adevărat sau fals.

c) adevarul unei propoziţii poate fi determinat prin: experienţă personală, consistenţa internă,

corespondenta cu realitatea faptelor (despre care ştim deja că sunt adevărate).