Uniunea Europeană și comerțul mondial după 2007

1. Politica comercială a Uniunii Europene

Uniunea Europeană, din punct de vedere economic, este principalul actor mondial în domeniul comerţului, reprezentând cel mai mare exportator mondial, cu o pondere de aproximativ 15% (2011), este cea mai mare sursă a fluxurilor mondiale de investiţii străine directe şi a doua destinaţie a acestora, și nu îl ultimul rând reprezintă cea mai mare piaţă pentru exporturile ce provin din aproximativ 130 ţări.

Politica comercială comună reprezintă unul dintre pilonii relaţiilor externe ale Uniunii Europene, iar implementarea acesteia a făcut parte din planul iniţial de integrare economică interstatală care a condus în cele din urmă la crearea Uniunii Europene. Prin intermediul politicii comerciale se dorește promovarea intereselor europene şi apărarea valorilor europene, deschiderea pieţelor mondiale prin eliminarea obstacolelor şi diminuarea barierelor tarifare și adoptarea unui set de norme de reglementare a piețelor.

Statele membre au conferit o competentă exclusivă Uniunii în materie de relaţii comerciale cu ţările terţe. Comisia Europeană este cea care negociază toate acordurile comerciale ale Uniunii şi nu statele membre. Concret, pentru ca un proiect sa fie adoptat Comisia propune Consiliului de Miniştri un proiect de mandat în vederea negocierii. După aprobarea dată de Consiliul de Miniştri, Comisia începe negocierile, iar aceasta nu se poate abate de la mandatul de negocieri fără a cere aprobarea Consiliului.

În consecinţă, Uniunea Europeană are o politică comercială comună bazată pe un set de reguli uniforme. Performanţele sale în cadrul schimburilor mondiale le depăşeşte chiar şi pe cele ale celor mai mari parteneri, SUA sau Japonia. În ultimii ani, sub efectul catalizator al Pieţei unice, Uniunea şi-a extins mai mult ambiţiile sale economice .

Uniunea Europeană este o uniune vamală, adică un singur şi acelaşi tarif vamal comun se aplică importurilor provenind din ţările terţe pe teritoriul său, o marfă importată în Uniune este supusă aceluiaşi drept de vamă, fie că intră în Marsilia, Hamburg sau Lisabona .

Uniunea Europeană a semnat acorduri cu peste 120 de ţări, precum şi 30 de acorduri multilaterale. Acordurile comerciale se împart în patru categorii: cele cu ţările membre ale Spaţiului Economic European, cu ţările dezvoltate, cu fostele țări comuniste şi cu ţările în curs de dezvoltare.

Extinderea Uniunii cât și consolidarea pieţei unice i-a întărit poziţia, atât în cadrul negocierile bilaterale, cât şi în cadrul negocierile multilaterale din spațiul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). În acelaşi timp, Uniunea Europeană sprijină ţările şi regiunile în curs de dezvoltare, pentru o eventuală integrare a acestora în comerţul mondial prin intermediul unor măsuri preferenţiale.

2. Comerţul Uniunii Europene

2.1 Natura comerţului Uniunii

Uniunea importă şi exportă în principal produse fabricate. Dintre acestea, maşinile şi materialele de transport însumează aproximativ 44% din exporturi şi mai mult de 25% din importuri, urmează energia şi produsele chimice, iar produsele alimentare şi materiile prime însumează 6% din exporturi şi de 11% din importuri.

2011 2007

Mașini și echipamente de transport 44 41.5

Produse chimice 15.4 17.9

Produse alimentare 6.1 5.7

Combustibili fosili 4.3 5.2

Materii prime 2.2 2.5

Altele 28 27.1

2011 2007

Mașini și echipamente de transport 28.7 29.1

Combustibili fosili 24.3 23.3

Produse chimice 10.2 8.4

Produse alimentare 6 5.3

Materii prime 5.1 4.9

Altele 25.7 29

Tabel 2 Repartiţia bunurilor importate(%)

Sursă: Eurostat

Tabel 1 Repartiţia bunurilor exportate (%)

Sursă: Eurostat

2.2 Principalii parteneri

Statele Unite

Cifrele recente arată că Uniunea Europeană şi Statele Unite reprezintă cea mai importantă relaţie de schimburi bilaterale din lume, într-o zi valoarea schimburilor de mărfuri şi servicii este estimată la 1,8 miliarde de euro. Comerţul cu bunuri, între cele două pieţe, în 2007 s-a ridicat la peste 400 de miliarde de euro, iar cel cu servicii este estimat la 226 miliarde de euro.

SUA şi Uniunea Europeană reprezintă cei mai mari investitori în spaţiul parteneriatelor, în 2007, 42% din totalul investiţilor făcute de Uniunea Europeană au fost către SUA, iar peste jumătate din investiţiile private americane şi-au găsit destinaţia spre Uniunea Europeană. În Statele Unite ale Americii, din 5 milioane de americani angajaţi de companii străine, 58% dintre ei lucrau pentru companii europene, iar în Europa, în filialele firmelor americane lucrau aproape 4 milioane de europeni (2005). În 2006, Parlamentul European a cerut crearea unei pieţe transatlantice în jurul anului 2015, pentru serviciile financiare şi pieţele de capitaluri, acest obiectiv trebuind să fie atins încă din 2010.