Unitatea de Comerț

Capitolul I

Caracteristica unității de comerț

1.1Forma organizatorico-juridică a întreprinderii ,tipul de proprietate

Întreprinderea reprezintă o verigă de bază a economiei, în care are loc producerea unor bunuri, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii conform cerinţelor pieţei. Fiecare întreprindere constituie o unitate distinctă, atât faţă de alte întreprinderi, care aparţin aceleiaşi ramuri sau subramuri, cât şi faţă de cele care aparţin altor ramuri.

Principalele criterii utilizate în literatura de specialitate pentru gruparea pe tipuri a întreprinderilor sunt:

A. După forma juridică: întreprinderea publică; întreprinderea semipublică, cu formele sale concesiunea şi societatea în proprietate mixtă; întreprinderea privată;

B. După scopul înfiinţării şi modul de funcţionare: regii autonome; societăţi comerciale, de stat sau particulare (private); organizaţii non-profit, create în scopul sprijinirii unor activităţi de natură socială, educaţională, religioasă sau alte asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obţinerea profitului;

C. După numărul proprietarilor şi modul de constituire şi exploatare a patrimoniului: întreprinderi private individuale, cu variantele întreprindere unipersonala (cu un singur acţionar), întreprindere familială şi întreprinderea cooperatistă; întreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societăţilor de persoane) şi a corporaţiilor (sau societăţilor de capitaluri). În ţara noastră, potrivit legii, pot funcţiona următoarele tipuri de întreprinderi societare: societate în nume colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate în comandită pe acţiuni (SCA), societate pe acţiuni (SA) şi societate cu răspundere limitată (SRL);

1. Societatea în nume colectiv (SNC) este o societate de persoane în care obligaţiile sociale sunt garantate de toţi asociaţii cu întregul lor patrimoniu astfel încât patrimoniul şi persoana asociatului devin componente ale personalităţii juridice şi se formează o firmă socială în care apare numele tuturor asociaţilor.

Aceasta prezintă garantie mare dată de patrimoniu şi asociaţii cu încredere unii în alţii, oferind garanţie terţilor, dar are şi anumite limite cum ar fi numărul redus de asociaţi ceea ce duce, în cazul interdicţiei insolvabilităţii sau morţii unui asociat, la

dizolvarea societăţii iar în cazul falimentului atât societatea cât şi asociaţii sunt declaraţi faliţi, deaceea este improprie mărilor întreprinderi

O primă solutie pentru a dobândi o mai mare capacitate financiară este aşadar societatea colectivă formată din diferiţi asociaţi ce aduc ca aport capitalul lor şi răspund într-o formă limitată cu toate bunurile lor. De fiecare dată când un asociat moare sau se decide să abandoneze, întreprinderea se dizolvă şi trebuie să se formeze din nou.

2. Societatea în comandită simplă (SCS) este tot o societate de persoane în care există însă 2 categorii de asociaţi: comanditarii (responsabilitatea lor este limitată la mărimea aportului social) şi comanditaţii (exploatează capitalul şi răspund nelimitat şi solidar de toate datoriile societăţii).

Au însă şi avantaje permiţând combinarea disponibilului de capital al unei persoane cu aptitudinea altora de al exploata şi deasemenea punerea în valoare a brevetelor şi invenţiilor. Limitele acestui tip de societate sunt faptul că prezintă o anumită responsabilitate, nu are durată mare de funcţionare şi nici capital mare iar dispariţia unui asociat duce la dizolvarea societăţii.

3. Societatea în comandită pe acţiuni (SCA) este o societate de capital divizat în acţiuni pe care asociaţii comanditari le pot vinde, fiind răspunzători în limita acţiunilor deţinute. SCA nu are firmă socială şi se denumeşte prin obiectul societăţii, permite combinarea disponibilului de capital al unor persoane cu aptitudinea altora de al exploata iar acţiunile pot fi vândute sau transmise altor persoane fără ca societatea să se desfiinţeze. Din această cauză nu se foloseşte pentru societăţi cu volum mare de capital şi are credibilitate mai redusă.

Societăţile în comandită sunt formate din două tipuri de asociaţii, colectivele, cu răspundere limitată şi comanditarii, a căror responsabilitate se limitează la aportul de capital. Aceste două tipuri de întreprinderi sunt foarte puţin întâlnite în viaţa de zi cu zi.

4. Societatea pe acţiuni (SA) este deasemenea o societate de capital divizat în acţiuni însă trebuie să aibe minim 5 acţionari, răspunzători numai în limita aportului la capital. Astfel capitalul social este compus din:

→ capital iniţial (numit şi capital-acţiuni);

→ capital obligaţiuni.

Această structură permite constituirea unui capital important ca volum, unde acţiunile sunt transmisibile şi societatea poate funcţiona chiar dacă unii acţionari îşi vând acţiunile. Dificultăţile apar în conducerea societăţii când nu există un deţinător majoritar al acţiunilor.

Societăţile cooperatiste sunt formate din lucrătorii care aduc capitalul necesar, numit fond social. Administraţia şi gestiunea obişnuiesc să fie conduse de aceeaşi asociaţi.