Reglementare versus dereglementare în comerț

Reglementare versus de-reglementare în comerț

Reglementările constau în favorizarea instaurării ordinii în cadrul activităţilor din sectoarele economiei naționale şi în clarificarea regulilor obligatoriu a fi respectate de către toţi participanţii din domeniu.

Reglementarea unui domeniu constituie forma „primară” de supraveghere şi control, întrucât în aşa fel se produce o normare a relaţiilor de domeniu - condiţie necesară ordinii.

La abordarea problemei reglementării este absolut obligatorie referirea la fenomenul dereglementării. Aceasta în condiţiile în care de nenumărate ori s-a pus şi continuă să se pună problema: reglementare sau dereglementare?

Termenul de dereglementare trebuie definit prin opoziţie cu cel de reglementare. Prin reglementare, după cum s-a putut deduce din cele menţionate mai sus, înţelegem supravegherea şi controlul exercitate de către Guvern asupra activităţii societăţilor private, având drept obiective eficienţa, corectitudinea şi siguranţa.

Dereglementarea, conform unei definiţii de specialitate, semnifică eliminarea controalelor impuse de Guvern operaţiunilor pe piaţă (în general), ţinând cont că unele dintre ele sunt dăunătoare economiei. Primul val de dereglementare s-a produs în SUA, după care acesta şi-a extins acţiunea şi în spaţiul european.

Rolul reglementărilor este mai mare când acestea sunt de calitate şi contribuie la prosperarea domeniului. Din păcate şi unele reglementări ineficiente au un rol la fel de mare, doar că efectele unor astfel de reglementări nu pot fi catalogate decât ca fiind negative. Acesta este un lucru de nedorit şi pe cât posibil, obligatoriu a fi evitat.

Orice stat mizează foarte mult pe reglementările internaţionale sau pe reglementările existente în alte state. Preluarea experienţei altor state nefiind însă suficientă pentru a avea o fundamentare normativă eficientă, de regulă se încearcă a se ţine pasul cu reglementările internaţionale, care stabilesc standarde de cel mai înalt nivel, obligatorii pentru statele ce sunt parte la acestea.

Statul poate interveni în implementarea reglementărilor naţionale prin intermediul unor instituţii publice special constituite de legiuitor, sau al unor structuri private, mandatate de stat cu supravegherea reglementărilor respective.

Reglementarea din partea statului a activităţilor de comerţ cuprinde:

a) autorizarea desfăşurării activităţilor de comerţ;

b) evaluarea conformităţii produselor şi serviciilor;

c) licenţierea activităţilor de comerţ;

d) monitorizarea activităţilor de comerţ (crearea şi gestionarea sistemului informaţional al comerţului);

e) stabilirea regulilor pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ;

f) restricţionarea sau interzicerea comercializării unor produse şi servicii conform legislaţiei în vigoare;

g) asigurarea desfăşurării activităţilor de comerţ;

h) stabilirea mecanismului de formare a preţurilor/tarifelor la produsele/serviciile de importanţă socială;

i) promovarea mărfurilor autohtone;

j) controlul statului asupra activităţilor de comerţ;

k) asigurarea protecţiei consumatorilor, a persoanelor care desfăşoară activităţi în comerţ şi a populaţiei în general faţă de publicitatea înşelătoare, interzicerea publicităţii pentru anumite mărfuri şi servicii care contravin bunelor moravuri.

De la Adam Smith încoace, prin comerț se întelege un schimb de bunuri în urma căruia acestea capătă o valoare. De la apariția primelor state, comerțul a fost protejat, la început cu bâta, mai apoi cu legea. S-a ajuns în punctul în care comerțul se poate face utilizând rețele de calculatoare și sisteme de comunicații, dar cele două trasături esențiale au rămas aceleași . Adică (e)comerțul înseamnă schimb de bunuri și, în continuare, trebuie protejat cu forța legii. Dacă, în ceea ce privește dezvoltarea comerțului electronic, se poate vorbi și face mai mult, partea ce ține de legislația care protejează activitățile comerciale ce utilizează rețeaua, cade exclusiv în datoria instituțiilor statului.