Organizația Mondială a Comerțului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Tendinţa către sistemul comercial multilateral este determinată de evoluţia adancirii proceselor economice internaţionale, a interdependenţelor în producţia şi circulaţia mărfurilor, în cadrul diviziunii internaţionale a muncii, sub incidenţa şi impactul progresului tehno-ştiinţific. În aceste condiţii, politicile comerciale promovate de diverse state dobandesc forme, dimensiuni şi valenţe noi.

Primul mare efort de adoptare a regulilor care să guverneze relaţiile comerciale internaţionale a fost făcut de unele ţări imediat după cel de-al doilea război mondial, cand a apărut necesitatea creării unui organism care să vegheze, să controleze şi să se implice direct în desfăşurarea comerţului internaţional. Aceste eforturi au condus la adoptarea în 1948 a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), regulile sale aplicandu-se comerţului internaţional cu bunuri. În decursul timpului, textul GATT a fost modificat pentru a include noi prevederi, în special pentru a trata problemele comerciale ale ţărilor în curs de dezvoltare. În plus, a fost adoptat un număr de Acorduri conexe care detaliază cateva din prevederile principale ale GATT.

La 1 ianuarie 1995, după îndelungate şi complexe negocieri, a luat fiinţă Organizaţia Mondială a Comerţului, exponenta noului set de principii, reguli şi discipline care urmează a asigura comerţului internaţional un cadru îmbunătăţit de desfăşurare, adaptat cerinţelor actuale şi de perspectivă.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evoluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comerţ. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membrii îşi apără drepturile şi reglementează divergenţele care apar între ei.

In ultimii 50 de ani am asistat la o creştere excepţională în domeniul comerţului mondial. Exporturile de marfă au crescut cu o medie de 6% anual.Comerţul total în 1997 era de 14 ori nivelul celui din 1950.

GATT şi OMC au ajutat la crearea unui puternic sistem de comerţ, contribuind la o creştere fără precedent. Sistemul a fost dezvoltat de o serie de negocieri găzduite de GATT. Prima rundă s-a ocupat de reducerea taxelor, dar negocierile de după au inclus şi alte arii. Cea mai lungă rundă de negocieri, între anii 1986-1994, a dus la apariţia OMC. Negocierile nu s-au oprit aici, câteva au continuat şi după asta. În februarie1997 s-a ajuns la un acord în serviciile de telecomunicaţii.

In acelaşi an, 40 de guverne au ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte comerţul fără taxe pentru produsele din tehnologia informaţiei şi 70 de membri au pus la punct o afacere financiară de servicii ce acoperă mai mult de 95% din comerţ, în cadrul băncilor, asigurărilor, securităţii şi informaţiilor financiare.

În 2000, noi discuţii au apărut în agricultură şi servicii. Acestea au fost încorporate într-un program amplu de lucru, Agenda de Dezvoltare Doha (DDA), lansată la a patra conferinţă ministeriala OMC, în Doha, Qatar, noiembrie 2001. Negocierile au încetat în ianuarie 2005.

Structura instituţională a Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Organul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este Conferinţa Ministerială, care se reuneşte la fiecare doi ani. Ea va exercita funcţiile OMC şi va lua măsuri necesare în acest scop. Ea va fi abilitată să ia decizii cu privire la toate aspectele ţinand de orice acord comercial multilateral dacă un membru solicită aceasta. De la înfiinţarea OMC au avut loc patru Conferinţe Ministeriale :

1. Singapore (1996) – în cadrul acestei Conferinţe au fost examinate evoluţiile în cadrul comerţului internaţional precum şi problemele şi aspectele de implementare a diverselor Acorduri OMC.

2. Geneva (1998) – Conferinţa Ministerială de la Geneva a autorizat Consiliul General al OMC să stabilească un program de activităţi şi negocieri ulterioare.

3. Seattle (1999) – la Seattle miniştrii şi-au propus ca scop lansarea unei noi runde de negocieri dedicată reducerii de mai departe a barierelor în calea comerţului.

4. Doha (2001)

- au fost obţinute rezultate excelente în ceea ce ţine de Acordul TRIPS

- s-au obţinut rezultate semnificative în domeniul agriculturii

- aderarea Chinei şi a Taiwanului la OMC

După şase zile de negocieri, pe 14 noiembrie, miniştrii au aprobat o Declaraţie privind lansarea noilor negocieri comerciale multilaterale.

Declaraţia Ministerială de la Doha prevede înfiinţarea de către membrii OMC a Comitetului de Negocieri Comerciale (CNC). CNC este condus ex officio de Directorul General al OMC, fiind sub autoritatea şi supravegherea Consiliului General. Se reuneşte o dată în fiecare 2-3 luni.

Consiliul General este cel mai înalt organ de luare a deciziilor din cadrul OMC, sediul său aflandu-se la Geneva. El este compus din reprezentanţii ai tuturor guvernelor membre şi are autoritatea de a acţiona în numele Conferinţei Ministeriale a OMC în perioadele dintre reuniunile acesteia, trimiţandu-le în mod direct rapoarte.

.Consiliul General este asistat în activitatea sa de:

1. Consiliul pentru Comerţul cu bunuri, care supraveghează implementarea şi funcţionarea GATT 1994 şi a acordurilor conexe.

2. Consiliul pentru comerţul cu Servicii, care supraveghează implementarea şi funcţionarea GATS;

3. Consiliul pentru TRIPS, care supraveghează funcţionarea acordului TRIPS.

Comitete şi alte organe subsidiare

Prin Acordul OMC au fost constituite: Comitetul pentru Comerţ şi Dezvoltare ; Comitetul pentru restricţii din motive de balanţă de plăţi, Comitetul pentru Buget, Finanţe şi Aderare. Consiliul General al OMC a constituit alte două comitete care se raportează la el: Comitetul pentru Comerţ şi Mediu şi Comitetul pentru Acordurile Comerciale Regionale.

Observații:

documentul are 7 pagini cu tot cu Bibliografie; este vorba despre acordurile semnate, functiile OMC, principii, etc.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Organizatia Mondiala a Comertului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 604 cuvinte
Nr caractere:
14 689 caractere
Marime:
19.02KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Comerț
Predat:
la facultate
Materie:
Comerț
Profesorului:
Badescu Maria
Sus!