Liber schimb și protecționism comercial

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Politica comerciala este partea politicii economice care vizeaza sfera comertului si care cuprinde totalitatea masurilor adoptate de guvern, cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, valutar, financiar, in scopul reglementarii activitatii de comert exterior, promovarii schimburilor comerciale cu alte state si protejarii economiei nationale fata de concurenta straina.

In scopul indeplinirii obiectivului de stimulare a dezvoltarii economiei nationale la adapost de concurenta straina, politica comerciala vizeaza, in special, impulsionarea exporturilor, reglementarea si controlul importurilor, echilibrarea balantei comerciale si a balantei de plati si sporirea rezervei valutare.

Referitor la politica comerciala, este foarte important de precizat daca este vorba de protectionism sau liber schimb, intrucat masurile si instrumentele de politica comerciala utilizate difera mult in functie de acestea. In general, pe plan mondial, nu a existat niciodata numai liber schimb sau numai protectionism. Desi, cel mai adesea au fost subliniate avantajele pe care le are liberul schimb, perioadele de dominatie a protectionismului, sub forma politicilor restrictive si discriminatorii, au constituit aproape o regula generala.

De-a lungul timpului, politica comerciala internationala a fost caracterizata de lupta permanenta dintre protectionism si liberalism. Aceste doua laturi contradictorii ale politicii comerciale au coexistat intotdeauna, diferita fiind doar preponderenta lor de la o etapa la alta.

Teoria comertului international, asa cum a fost dezvoltata de catre D. Ricardo si, ulterior, de catre Elly Hecksher, Bertil Ohlin, Samuelson1, sustine ca toate tarile au de castigat din comertul exterior, deoarece nu avantajele absolute au importanta, ci avantajele comparative. Ca urmare, o liberalizare totala duce la o alocare optima a resurselor si o maximizare a bunastarii. Liberalizarea totala a comertului se realizeaza, in fapt, mai greu, ca urmare a diferentelor de dezvoltare economica.

Prin intermediul exporturilor o natiune acumuleaza resursele financiare necesare pentru plata importurilor, pentru un standard de viata ridicat. Performanta exporturilor este factor generator si explicativ al progresului economic al unei natiuni. In acelasi timp, "activitatea de import are si ea o influenta pozitiva asupra economiei unei tari prin faptul ca ajuta la reducerea preturilor si la diversificarea optiunilor consumatorilor"2.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Liber Schimb si Protectionism Comercial.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
9/10 (5 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 223 cuvinte
Nr caractere:
12 503 caractere
Marime:
446.66KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Comerț
Tag-uri:
ecporturi, natiune, resurse
Predat:
la facultate
Materie:
Comerț
Sus!