Informarea Consumatorului în România

Într-o societate globalizată, cu o piaţă în care concurenţa tinde să devină tot mai acerbă, iar diversitatea este caracteristica definitorie, un bagaj de cunoştinţe necesare consumatorului pentru a înţelege fenomenele de consum şi a lua decizii responsabile cu privire la acestea pare că este fundamental. O educaţie în acest sens va aduce cu sine creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor cu privire la modul în care îşi pot îmbunătăţi comportamentul consumatorial prin dezvoltarea aptitudinilor utile în viaţa cotidiană.

Pentru Uniunea Europeană educaţia consumatorului reprezintă unul dintre obiectivele oficiale şi totodată de o însemnată importanţă. Aceasta suscită nevoia aplicării unor măsuri în statele membre care să asigure o educaţie temeinică pentru cetăţeni cu privire la aspectele legate de consum. Tocmai pentru că acest domeniu al educaţiei consumatorului este de o importanţă majoră şi implică atât latura economică, sănătatea publică şi individuală, lucrarea de faţă urmăreşte identificarea principalelor deficienţe în comportamentul consumatorial din România (în ceea ce priveşte nutriţia şi alimentele) şi motivele acestora.

Cu toate că este ,,componentă a educaţiei economice generale’’ după cum spune literatura de specialitate, noţiunea de educaţie a consumatorului este redefinită la momentul actual şi conduce astfel la un concept care pune mai degrabă accentul pe consum individual, pe decizie personală cu privire la procesul de consum. Prin termenul de educaţie a consumatorului se înţelege o serie de măsuri care au menirea de a informa cetăţenii în rolul lor de consumatori, de a îi educa cu privire la consistenţa şi calitatea produselor şi serviciilor, cu scopul de a îi ajută să ia decizii proprii, dar corecte şi responsabile, conforme standardelor şi dorinţelor personale. Astfel, ţinând seama de aceste principii toţi cetăţenii trebuie să aibă cunoştinţe asupra drepturilor pe care le au în calitate de consumatori, asupra valorilor legate de consum, siguranţei şi adevărului cu privire la dezavantajele şi avantajele produselor de pe piaţă.

Stilul de viaţă al populaţiei actuale s-a schimbat radical, iar în contextul formării unori noi obiceiuri de consum, în care procesul de achiziţionare al bunurilor este de preferat să fie unul rapid, şi să ofere produse ieftine, se pare că piaţa internaţională, europeană, dar şi cea din România s-a adaptat şi satisface astfel de dorinţe. Aşadar, industriile răspund din acest punct de vedere nevoilor şi preferinţelor consumatorilor, însă se orientează cu precădere spre vânzare şi profit în detrimentul, deseori, al calităţii şi siguranţei produselor. La fel se întâmplă şi cu industria alimentară care a devenit în secolul XXI mai mult o afacere. Producătorii manifestă interes către metode cât mai eficiente, avansate şi rapide de a produce cantităţi tot mai mari pentru a înregistra profit. Iar populaţia, într-un grabă continuă şi într-o lipsă acută de timp, devine supusul inconştient şi dependent al bunătăţilor prefabricate, fără să mai aibă preocuparea de a se informa pentru a face alegeri corecte cu privire la alimentaţie. În ceea ce priveşte România, cauzele unei educaţii deficitare cu privire la consum nu se opresc aici, ci scot la iveală un nivel de trai scăzut, lipsa accesului la informaţii, dar şi un dezinteres faţă de acest domeniu.

Mass-media oferă emisiuni şi reportaje televizate cu privire la nutriţie, care scot la lumină cele mai ascunse tertipuri folosite de producători şi cei mai nocivi aditivi alimentari folosiţi pentru a da gust, culoare şi consistenţă alimentelor. De asemenea, cetăţenii romani se pot informa cu privire la calitatea, provenienţa şi consistenţa produselor şi prin intermediul presei scrise, însă şi prin mediul online de informare care se dovedeşte a fi util. Ba mai mult, au existat campanii care au pledat pentru introducerea în şcolile din România a unei materii care să educe tinerii în privinţa consumului. Însă, într-un amalgam de produse, într-un amalgam de informaţii furnizate şi de campanii de publicitate care sunt adesea imorale şi care duc în eroare sau păcălesc pur şi simplu consumatorul, care este până la urmă alegerea cea mai bună? Ce procent din populaţia ţării are acces la aceste mijloace de informare şi are aptitudinea de a înţelege corect şi de a compara informaţiile furnizate de mijloacele de informare pentru ca în final să ia o decizie responsabilă în acest sens?