Cooperarea Economică în Zona Mării Negre

În actualul context internaţional, România s-a implicat activ ca una din ţările care au ini-ţiat cooperarea economică în zona Mării Negre. Astfel, la 25 Iunie 1992, şefi de state şi guverne din unsprezece ţări, inclusiv România, s-au întâlnit şi au semnat “Declaraţia Summitului Cooperării Economice de la Marea Neagră”.

Ziua de 25 iunie 1992 a lansat procesul cunoscut astăzi în lume drept Cooperarea Economică a Mării Negre, aceasta devenind un simbol pentru un nou model de cooperare regională. În conceptualizarea CEMN, Turcia a avut ca punct de plecare dinamica procesului de transformare globală care a pavat drumul spre o neo-regionalizare, orientându-şi atenţia de la strategiile naţionale, spre conceptele regionale. În acest context, la sfârşitul anului 1990, Turcia a simţit nevoia de a contribui la accelerarea transformărilor politice şi economice ce au loc în zonă şi a venit cu conceptul Cooperării Economice a Mării Negre.

Iniţiativa turcească a necesitat un răspuns favorabil din partea ţărilor din regiune. Consultările la nivel înalt şi întâlnirile la nivel de experţi au avut loc cu scopul de a pune bazele unui docu-ment care să creeze cadrul pentru o astfel de cooperare regională. Acordul a fost obţinut prin „Declaraţia privind Cooperarea Economică a Mării Negre”, în cadrul întâlnirii adjuncţilor Mini-ştrilor Afacerilor Externe, care a avut loc în iulie 1991 la Moscova. Acest text a fost aprobat mai târziu de Miniştrii Afacerilor Externe la Istanbul, pe data de 3 februarie 1992. Startul procesului de cooperare în regiune a fost dat de şefii de stat şi de guvern ai celor 11 state participante în iunie 1992, în cadrul întâlnirii de la Istanbul, prin semnarea “Declaraţiei privind Cooperarea Economică a Mării Negre”.

“Trenul” CEMN, al cărui motor este reprezentat de sectorul privat îşi urmează drumul. “Vagoanele” sale sunt Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Cereri de aderare au mai fost depuse de: Iugoslavia - 20 martie 1996 (reînnoită la data de 8 martie 2001); Macedonia - 10 aprilie 1996; Uzbekistan - 17 septembrie 1996; Iran - 25 octombrie 1996. Această iniţiativă a atras atenţia unor state precum Austria, Franţa, Germania, Italia, Egipt, Israel, Polonia (10 decembrie 1992), Slovacia şi Tunisia (17 iunie 1993), care au obţinut statutul de observator la OCEMN, în timp ce altele au depus cereri pentru acordarea acestei calităţi: Croaţia - 9 aprilie 1996; Bosnia – Herţe-govina - 18 aprilie 1996; Regatul Haşemit al Iordaniei - 21 aprilie 1996; Cipru - 22 aprilie 1996; Slovenia - 24 aprilie 1996; Kazahstan - 15 iulie 1996; Belarus - 8 februarie 1999 (reînnoită la data de 9 martie 2001); Ungaria - 24 martie 1999; Cehia - 30 decembrie 1999. Consiliul OCEMN, care reprezintă comunitatea oamenilor de afaceri din statele participante şi Clubul Internaţional al Mării Negre de la Varna au primit statut de observator pe data de 10 decembrie 1992, respectiv 9 decembrie 1993.

Un astfel de concept urmăreşte o structură economică multilaterală, bazată pe dinamism şi iniţiativă privată, fiind necesari stimuli pentru încurajarea şi crearea unui mediu favorabil întreprinzătorilor individuali.

Rolul guvernelor este acela de a facilita eforturile sectorului privat prin crearea unui cadru economic, comercial, legislativ şi fiscal favorabil, de a încuraja mediul de afaceri. Guvernele ţărilor membre trebuie să stabilească şi să implementeze proiecte comune, direcţionate spre dezvoltarea infrastructurii regionale, cu participarea directă a sectorului privat.

Principalele concluzii care se pot desprinde în ceea ce priveşte potenţialul economic al zonei Mării Negre sunt:

• zona Mării Negre este un spaţiu al decalajelor economice, de la ţările puternic industrializate (Rusia, Ucraina, România) până la cele cu o economie predominant agrară, slab dezvoltată (Albania, Republica Moldova, Armenia);

• situaţia politică în regiune este instabilă: conflicte armate în Georgia, Azerbaijan şi Armenia, în unele părţi ale Moldovei, în Federaţia Rusă;

• opt state care au avut economii planificate se află în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă;

• aportul industriei prelucrătoare la PIB al acestor ţări este semnificativ, totuşi industria grea este dezvoltată la un nivel necompetitiv, chiar şi în ţările industrializate;

• nici o ţară riverană Mării Negre nu este membră a Uniunii Europene iar PIB/loc. variază între 2540 USD (Turcia) şi 620 USD (Georgia) în anul 2001; dintre ţările riverane, România şi Bulgaria au încheiat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană şi se află în prezent în faza de negociere, iar Rusia, Ucraina şi Georgia au încheiat acorduri de parteneriat şi cooperare cu Uniunea Europeană;

• cu o populaţie totală de 325,8 milioane locuitori în anul 2001, zona Mării Negre reprezintă o piaţă imensă pentru exporturile Uniunii Europene;

• relaţiile comerciale între ţările riverane Mării Negre sunt în general dezvoltate;

• investiţiile străine sunt în creştere, rămânând totuşi modeste.

Având în vedere plasarea geografică apropiată a statelor participante, rolul predominant economic al Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, uriaşul potenţial industrial, de materii prime, pieţe de desfacere şi forţă de muncă ieftină şi calificată existente în zonă, această formă de cooperare subregională este privită cu interes şi de statele occidentale care întrevăd posibilitatea plasării avantajoase a investiţiilor în ţările cu economie în tranziţie. Obiectivul principal constă în găsirea de aranjamente convenabile pe calea integrării economice şi politice în structurile şi după modelele vest-europene, care să contribuie la accelerarea dezvoltării economice a ţărilor respective, la integrarea lor mai rapidă în principalele structuri economice europene.

Consider necesară accentuarea caracterului deschis, flexibil şi neexclusiv al CEMN, ca un spaţiu de colaborare în domenii avantajoase care se pretează conjugării eforturilor multilaterale. Colaborarea în această zonă trebuie concepută în strânsă legătură cu realizarea proiectului com-plex de colaborare dunăreană, cooperării baltice şi altor forme de conlucrare subregională.

Cooperarea Economică a Mării Negre se bazează pe principiile înscrise în Actul Final de la Helsinki, în documentele continuatoare ale Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi, îndeosebi, în Carta de la Paris pentru o nouă Europă, precum şi pe valori comune cum sunt democraţia, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, prosperitatea prin libertate economică şi dreptate socială şi securitate egală pentru toate statele participante. Scopurile şi principiile stipulate în declaraţia Reuniunii la nivel înalt privind Cooperarea Economică a Mării Negre sunt în deplină conformitate cu Carta Naţiunilor Unite. În calitate de model unic şi dătător de speranţe, menit să consolideze interacţiunea şi armonia între statele participante, CEMN va contribui neîndoielnic la făurirea unei viitoare zone economice la scară europeană şi va promova înţelegerea reciprocă, pacea şi securitatea în regiune.

Nu mai puţin importantă este decizia şefilor de stat şi de guvern din iunie 1992 potrivit căreia cooperarea lor economică ar trebui să se dezvolte astfel încât să nu contravină obligaţiilor lor şi să nu afecteze promovarea relaţiilor statelor participante cu terţe părţi, inclusiv organizaţii internaţionale precum Uniunea Europeană, ca şi cooperarea în cadrul iniţiativelor regionale.