Comerțul Echitabil

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ce este comerţul echitabil?

Comerţul echitabil (Fair trade, Commerce equitable) este un tip de comerţ care are ca scop populsarea producătorilor mici, dezavantajaţi sau a muncitorilor aflaţi în poziţii dezavantajate din ţările în curs de dezvoltare prin acordarea de sprijin şi asistenţă, crearea de relaţii ferme cu cumpărători straini, şi, dacă este necesar, plata unor preţuri peste nivelul pieţei. Acolo unde este prezentă relaţia angajat - angajator, mişcarea comerţului corect are ca scop menţinerea aceloraşi standarde de muncă, aşa cum se obişnuieşte în comerţul etic. Deseori se fac confuzii între comerţul „echitabil” şi comerţul „etic”.

Comerţul etic doreşte să asigure respectarea, de către companii, a standardelor minime de muncă, drepturile omului şi de mediu, în producţia tuturor produselor lor. Comerţul ”echitabil” se concentrează direct asupra comerţului cu anumiţi producători din Sud în scopul de a le asigura condiţiile de a face comerţ care să le permită funcţionarea lor continuă.

La origine, Comerţul echitabil (fair trade) este o mişcare socială organizată ce promovează anumite standarde pentru utililizarea forţei de muncă, protejarea mediului înconjurător, şi în ceea ce priveşte politicile sociale în zonele în care se produc bunuri certificate prin standarde „fairtrade”. Mişcarea se axează mai ales pe exporturile din ţările în dezvoltare spre ţările dezvoltate şi intenţionează să sprijine producătorii şi muncitorii marginalizaţi în atingerea unui nivel decent de securitate economică şi socială. De asemenea doreşte să îi sprijine să devină acţionari în propriile organizaţii şi să joace un rol activ în sistemul comercial internaţional.

Comerţul echitabil s-a dovedit de-a lungul timpului a fi extrem de controversat atrăgându-şi critici din toate spectrele politice. Unii economişti şi politicieni de „dreapta” tind chiar sa-l considere un fel de subvenţie ce împiedică dezvoltarea în timp ce reprezentanţii „stângii” îi reproşează a nu stimula suficient actualul sistem comercial.

În 2005 comerţul echitabil a înregistrat vânzări de aproximativ 1,1 miliarde dolari, o creştere de 37 % pe an. Produsele din cadrul comerţului echitabil ocupă între 0,5-5 % din totalul vânzărilor pe categorii de produse în Europa şi America de Nord. În 2006, peste 1,5 milioane de producători dezavantajaţi beneficiau direct de pe urma comerţului echitabil, în timp ce alţi 5 milioane beneficiau de proiecte de infrastructură şi dezvoltare finanţate prin sistemul de comerţ echitabil.

Comerţul echitabil este condus de către organizaţii non-guvernamentale certificate însă de una sau mai multe federaţii naţionale sau internaţionale. Dintre acestea cele mai influente sunt FLO (Organizaţia internaţională de certificare a comerţului echitabil), IFAT ( Asociaţia Internaţională a Comerţului Echitabil), NEWS (Reţeaua Europeană a Worldshopuri-lor), EFTA (Asociaţia Europeana a Comerţului Echitabil), reunite sub numele de FINE.

Deşi primele încercări de a comercializa bunuri sub deviza comerţului echitabil datează încă din 1949, o dată cu deschiderea primelor Worldshop-uri în Statele Unite (magazine ce vindeau produse artizanale provenite din ţări în dezvoltare cu scopul de a-i sprijini pe micii producători), actuala mişcare de Fair Trade a început în 1960 în Europa în primul rând ca o formă de luptă înpotriva neo-imperialismului marilor corporaţii. În 1968, „Trade not Aid” , sloganul mişcărilor radicale ce sprijineau o nouă formă de comerţ, este preluat de UNCTAD, căpătând recunoaştere internaţională şi punându-se astfel bazele unui comerţ mai echitabil cu ţările in dezvoltare. Încep să apară organizaţii non-guvernametale în sprijinul comerţului echitabil şi în 1969, ca urmare a eforturilor voluntarilor, se deschide în Olanda primul Worldshop, urmând crearea unui adevărat lanţ de astfel de magazine în Benelux, Germania şi alte ţări din Occident totul cu un singur scop: să ofere producătorilor dezavantajaţi din ţările sărace un acces echitabil pe piaţa mondială, şi deci, o şansă la dezvoltare durabilă.

În anii ’80 are loc o scădere a preţurilor obiectelor artizanale din Worldshop-uri din cauza demodării şi a scăderii cererii astfel încât organizaţiile ce sprijină comerţul echitabil s-au orientat spre o alta problemă acută a economiilor ţărilor sărace, scăderea preţurilor la produsele agricole, produse ce constituie majoritatea exporturilor acestor ţări. Primele produse agricole comercializate sub egida fair trade au fost ceaiul şi cafeaua urmate de fructe, cacao, zahăr, sucuri de fructe, orez, mirodenii şi alune. Dacă în 1992, 80% din vânzările de produse fairtrade erau reprezentate de produse artizanale şi doar 20% de produse agricole, în 2002 proporţia s-a inversat, cu 25,4% produse artizanale şi 69,4% produse agricole.

Începând din 1988, ca o încercare de diversificare a mijloacelor de comercializare a produselor fairtrade, care se realiza până atunci doar în Worldshopuri şi în diverse locaţii neconvenţionale, s-a trecut la instituirea unui sistem de certificare internaţională prin care consumatorii să fie asiguraţi de originea acestor produse. Astfel, vânzarea a început să se facă şi înafara Worldshop-urilor, cuprinzând şi marile lanţuri de supermarket-uri ceea ce a dus la o importantă creştere a vânzărilor. Prima certificare creată a fost aceea în sistemul Max Havelaar, ajungându-se ca în 2002 FLO sa lanseze o nouă Marcă de Certificare a Comerţului Echitabil Internaţional mult mai vizibilă de pe rafturile supermarketurilor şi utilizată pentru o multitudine de produse alimentare.

Justificări şi critici

Susţinătorii comerţului echitabil au pornit iniţial de la ideea că organizarea actuală a comerţului internaţional este neechitabilă, eşecul pieţei tradiţionale conducând la o criză a preţurilor la bunurile de bază, ce afectează mai ales ţările în dezvoltare. Astfel condiţiile principale ce trebuiesc îndeplinite conform principiilor economice clasice şi neo-liberale şi anume accesul la informaţii, accesul perfect la pieţe şi credit, posibilitatea de adaptare din punct de vedere tehnic şi al producţiei ca răspuns la informaţiile primite de pe piaţă, toate acestea lipsesc în mare măsură din societăţile bazate pe agricultură din ţările în dezvoltare. Astfel situaţia win-win în care câştigă toţi actorii implicaţi, deşi posibilă pe unele pieţe, nu se aplică şi în ţările în care absenţa condiţiilor microeconomice propice comerţului poate anula sau chiar scădea potenţialele câştiguri ale producătorilor. Comerţul echitabil este astfel văzut ca o încercare de redresare a acestor eşecuri ale pieţei oferindu-le producătorilor un preţ corect, consultanţă în afaceri, acces la pieţele din ţările dezvoltate şi în general condiţii comerciale mai bune.

De asemenea, susţinătorii comerţului echitabil sunt de părere că dereglementarea competiţiei pe pieţele mondiale ale bunurilor de consum, încă din anii 1970, 1980, a încurajat o foarte mare scădere a preţurilor. Între 1970 şi 2000 preţurile multor produse agricole exportate de ţările în dezvoltare (zahăr, bumbac, cacao, cafea), au scăzut cu 30 %– 60 %. Potrivit Comisiei Europene, abandonarea politicilor de intervenţie internaţională la sfârşitul anilor 1980 şi reformele pieţei bunurilor de consum din anii 1990 în ţările în dezvoltare i-au lăsat pe producători neprotejaţi în faţa fluctuaţiilor şi a scăderii pe termen lung a preţurilor la aceste produse. Astfel, conform estimărilor FAO (Food and Agricultural Organisation) pierderile totale înregistrate de ţările în dezvoltare ca urmare a scăderii preţurilor mondiale, au fost de aproximativ 250 de miliarde dolari între 1980 şi 2002. Milioane de fermieri săraci sunt dependenţi de produsele agricole şi de evoluţia preţului acestora. În aproape 50 de ţări în dezvoltare trei sau mai puţine produse agricole reprezintă majoritatea exporturilor. Mulţi producători, adesea fără alte mijloace de subzistenţă, sunt obligaţi să producă din ce în ce mai mult indiferent de cât de mult scad preţurile. În aceste ţări agricultura de subzistenţă ocupă 50 % din forţa de muncă şi aduce 33 % din PIB. Susţinătorii comerţului echitabil mai sunt de părere că preţurile curente de pe piaţă nu acoperă costurile de producţie şi că doar un sistem al unui preţ minim garantat poate acoperi aceste costuri atât din punct de vedere social cât şi ecologic.

Popularitatea crescândă a comerţului echitabil a atras critici de ambele părţi ale spectrului politic. Argumentele celor ce critică eficienţa şi necesitatea unui comerţ alternativ se pot clasifica în trei categorii:

- Argumentul distorsionării preţurilor, susţinut de Institutul Adam Smith, ce acuză comerţul echitabil ca încurajând ineficienţa şi supraproducţia;

- Argumentele aduse de Institutul de Afaceri Economice ce nu critică idealurile din spatele comerţului echitabil, ci doar sistemele curente de certificare, producţie şi stabilire a preţurilor;

- Argumentul justiţiei comerţului susţinut de scriitorul francez Jean-Pierre Boris prin care critică această formă de comerţ ca distrăgând atenţia de la reformele reale ce ar putea fi luate pentru îmbunătăţirea într-o mai mare măsură a vieţii producătorilor dezavantajaţi.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Comertul Echitabil.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.3/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 450 cuvinte
Nr caractere:
12 443 caractere
Marime:
15.52KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Comerț
Predat:
la facultate
Materie:
Comerț
Sus!