Carduri inteligente

Standurile privind card-urile inteligente

ISO 7816 este cel mai important in ceea ce priveste constructia fizica a card-urilor inteligente, stabilind dimensiunile card-ului, temperaturile limita de functionare, numarul, pozitia si rolul contactelor externe etc.

EMV se refera la card-urile de credit/debit; principalele institutii financiare international – Europay, Mastercard si Visa – au lansat in anul 1993 un proiect de folosire a card-urilor inteligente in banci, solutie bazata pe standardul EMV, finalizat in 1996. Standardul EMV specifica protocolul, datele, instructiunile si tranzactiile pe care trebuie sa le desfasoare un card intelligent bancar. In plus, sunt specificate mecanismele interne de protectie a datelor, care asigura inviolabilitatea secretelor memorate in card. O data luata decizia trecerii de la card-urile cu strat magnetic la cele inteligente, s-a asigurat un maxim de compatibilitate intre card-uri si terminalele de plata.

SET (Secure Electronic Transaction), este un standard in domeniul comertului electronic, promovat in 1996 de importante institutii financiare – Visa, Mastercard si American Express. SET este destinat prezentarii tranzactiilor cu cartele de credit pe Internet, fiind destinat sa opereze intr-un mediu de tip Web, fie in cazul e-mail. SET permite consumatorilor, comerciantilor si bancilor sa opereze cu propriile lor componente software, care sa coopereze perfect, fara a fi produse de aceeasi firma. SET se bazeaza pe existenta unei ierarhii de autoritati de certificare, care furnizeaza cheile publice corecte ale utilizatorilor. Ca urmare, cumparatorii si vanzatorii trebuie sa schimbe certificatele inainte de a sti cu ce cheie publica sa cripteze mesajul adresat unui anumit corespondent.

C-SET (Chip Secure Electronic Transaction) a fost elaborat in Franta, pentru folosirea card-ului francez de banca cu microprocesor. Sistemul, definitivat de GIE Cartes Bancaires, foloseste un mic cititor de card, conecatat la un PC. C-SET este interoperabil cu SET.

PC/SC reprezinta specificatiile de integrare a card-urilor inteligente in contextul PC-urilor. A fost elaborat de principalele firme interesate in dezvoltarea card-urilor inteligente – Bull, Gemplus, Hewlett Packard, IBM, Schlumberger, Siemens, Sun, Toshiba si VeriFone – care au creat un grup de lucru pentru integrarea tehnologiilor lor in niste standarde comune.

Anatomia unui card inteligent

In conformitate cu standardul ISO 7816 micromodulul (cipul) contine un tablou cu opt contacte, din care doar sase sunt de fapt conectate la cip, lucru care de obicei nu este vizibil. Contactele sunt alocate astfel: sursa alimentare (VCC si VPP), nul, ceas, reset si o legatura de comunicatie seriala de date, numita I/O. ISO (International Organization for Standards) are in vedere la ora actuala cateva modificari ale acestui standard si actualizarea specificatiilor in ceea ce priveste contactele: suprimarea celor doua contacte nefolosite, crearea unui al doilea port I/O.

La momentul actual cartelele inteligente folosesc ca UC un microcontroler pe 8 biti, cel mai des intalnit fiind 68HC05 de la Motorola si 80C51 de la Intel. Cu toate acestea in curand vor incepe sa apara dispozitivele pe 32 de biti.

Capacitatea memoriei RAM (de obicei intre 76 si 512 octeti) sunt extrem de limitate de constrangerile fizice ale cartelei. Microprocesorul cartelei inteligente executa un program ce este cablat in ROM la momentul producerii mastii si care nu poate fi modificat in nici un fel ulterior. Aceasta garanteaza controlul strict al producatorului cartelei asupra codului.

Pentru stocarea datelor de identificare ale posesorului cartelei, prima generatie de cartele inteligente folosea memorii EPROM (Electrically Programmable Memory). Acestea necesitau o sursa de putere “high-voltage” suplimentara avand valori tipice intre 15 V si 25 V. Cartelele din generatiile cel mai recente contin, in locul acestora, memorii EEPROM (Electrically Erasable Programmable Memory) care necesita o singura sursa de putere de 5V si pot fi scrise si sterse de mii de ori. Uneori este posibila importarea programelor executabile in memoria EEPROM a cartelei, in functie de necesitatile detinatorului cartelei. Dimensiunea memoriei EEPROM este constrangerea critica in proiectarea aplicatiilor bazate pe chei publice.

Nu in ultimul rand, cartelele inteligente contin si un port de comunicatie (serial asincron) pentru schimbul de date si informatii de control intre cartela si lumea exterioara. Rata de transfer a acestui port este, de obicei, de 9600 biti/secunda dar, mai nou, se folosesc si interfete cu rate de la 19200 pana la 115200 biti/secunda care sunt perfect compatibile cu standardul ISO 7816.

In cazul card-urilor care opereaza sub un sistem de operare, zona de date poate fi vazuta intr-o maniera similara unei unitati de disc, divizata in fisiere, care au o structura ierarhica. Standardul ISO 7816-4 defineste aceste structuri de date, insa intr-o maniera destul de generala, ceea ce face sa existe o mare diversitate de implementari la diferiti furnizori de card-uri. S-a definit o terminologie specifica acestora: fisierele obisnuite sunt referite ca Elementary Files(EF), directoarele ca Dedicated Files(DF), iar directorul radacina al sistemului de fisiere ca Master Files(MF).

Gestiunea datelor din fisiere este dependenta de sistemul de operare. Exista insa doua moduri de baza de gestiune: fie prin considerarea fisierului ca unul binar, in care datele sunt adresate simplu prin offset si lungime, fie prin considerarea fisierului organizat sub forma unor articole, cu lungime fixa sau variabila. ISO 7816-4/5/6 defineste structura fisierelor in cele doua forme, specifica structurile si elementele de date, folosind notatia abstracta ASN(Abstract Syntax Notation).